CARIERĂ: Din toamna trecută, ai intrat la o adevărată școală a vieții care are rolul de a te face mau profund, mai serios și mai puternic. Toate aceste cuceriri personale, progresive se vor frucifica în plan profesional prin schimbarea stilului de muncă, a responsabilității pe care ți-o asumi și a rolului pe care ți-l atribui. Se poate vorbi despre progres continuu în plan profesional, dar este un proces îndelungat, subtil, indirect care își va arăta roadele peste mai mult timp. Colaborările, asocierile, afacerile la care participă și altcineva sunt într-un real pericol în prima jumătate a anului, în special în luna ianuarie. Luna iulie va aduce o altfel de distribuție astrală care pentru tine poate însemna creșterea beneficiilor pe care le obții din munca proprie sau prin asociere cu un partener, eventual cel de cuplu. Și acestea sunt marcate de lipsuri, complicații și este bine să nu te aștepți la rezultate excepționale din astfel de demersuri. Prima jumătate a anului, din februarie până în iunie, inclusiv, vor exista numeroase tentative de a fi îndepărtat din poziția pe care o ocupi în plan profesional din partea unor persoane care nu  lucrează la vedere și nici nu folosesc cele mai oneste metode. În a doua jumătate se poate reveni asupra deciziilor care te-au nedreptățit, dacă vor exista, și consecințele lor se vor ameliora.

SĂNĂTATE: Și acest capitol al vieții tale este complicat, cel mai stresant lucru fiind faptul că nu se știe exact ce se petrece, ce e în neregulă, trebuie făcute investigații amănunțite pentru a descoperi fragmente din mecanismele organice care sunt dereglate. Primele șase luni pot fi marcate de o revenire a unor afecțiuni care ți-au dat de gândit și în ultima parte a anului trecut. Cauzele se pot ascunde în trecut, în genetica familiei sau în complicatele mecanisme sufletești care pot afecta starea de sănătate, dacă sunt întreținute prea mult. La toate acestea se adaugă o oboseală care te cuprinde din ce în ce mai mult, fiecare lucru pe care altădată îl făceai fără efort acum necesită o mobilizare a voinței și asta te poate epuiza. Cauzele sunt numeroase, dar cele pe care le poți gestiona au legătură cu dezamăgirile acumulate, cu durerile strânse despre care nu vrei să vorbești și nici să le scoți la lumină pentru a te elibera de sub fascinația lor malefică. Partea a doua a anului poate fi ceva mai bună pentru sănătate, cu condiția să te ocupi de tine, de propria dezvoltare și de cercetarea interiorului, acolo unde se ascund cauzele profunde ale pierderilor de vitalitate. Resimți orice dezamăgire din plin nu pentru că ai vrea ca oamenii să fie altfel ci pentru că speri ca aceștia să arate măcar o fărâmă de recunoștință pentru ceea ce faci tu pentru ei. Aici este unul dintre punctele slabe la care va trebui să lucrezi în noul an.

BANI: Evenimente neprevăzute, cheltuieli neplanificate și pericole la tot pasul. Cam așa arată tabloul financiar pentru noul an, cu care ai avut ocazia să te deprinzi deja în ultima parte a anului trecut. Este foarte important să eviți, cu orice preț, amestecul în afaceri ilegale. Consecințele pot fi grave, dacă nu te vei proteja. Prima jumătate a anului se anunță destul de asemănătoare cu ceea ce știi deja și apropiată de ceea ce ai prevăzut, cu excepția cazurilor în care există probleme cu legea. A doua jumătate se anunță mai rodnică, dar nu atât cât te aștepți și nu cum ai vrea, adică frumos, lin și la vedere. Vei avea mai multe ocazii de a atrage sume de bani de care ai nevoie, prin sponsorizări, donații și alte forme de gratificație, dar nu fără să faci anumite compromisuri care nu îți vor fi pe plac. Partenerii de afaceri se vor bucura de talentul și abilitățile tale de a atrage capital, dar nu vor aprecia la adevărata valoare efortul tău. Ai putea pierde mult, sub diferite forme, dacă mizezi totul pe o singură carte și îți asumi riscuri prea mari, prin speculații sau afaceri cu iz de ilegalitate.

CAPRICORN

DRAGOSTE: Un domeniu aflat în plină dezvoltare, într-un ritm alert, care va continua și în noul an. Asimilezi lecții de viață foarte importante, dezamăgirile care vin de la prieteni le compensezi cu afecțiunea dăruită celor dragi și te maturizezi văzând cu ochii în plan afectiv. In prima jumătate a anului cercul de prieteni va deveni din ce în ce mai subțire și te vei vedea nevoit să te ocupi cu mai multă atenție de cei apropiați, cel mai probabil de copii și de jumătatea ta. Nu ai liniște, nu ți-ai găsit încă locul și nici nu ai vrea să te oprești aici, dar nu ai încotro, situația cere stabilitate, angajament serios și abandonarea iluziilor. Și personalitatea ta se află în plină transformare și simți asta, uneori mai intens, altădată nu prea. Ai văzut anul trecut ce înseamnă să cedezi ispitelor și să îți complici viața. Anul acesta ispitele vin din mediul de la serviciu, dar nu vor fi la fel de intense și se vor limita la mici aluzii, invitații sau propuneri indecente. Cum ție nu îți place să te amăgești, cel mai probabil nu vei ceva în astfel de situații. Problemele pot să apară în relațiile de cuplu începând cu luna iulie, pe fondul unei nevoi de extindere a sferei de interese pentru a te putea dezvolta, a te asocia cu alte persoane și a colabora cu diverși oameni, cu care poți construi ceva. Numai că aceste oferte sunt ciuntite, le lipsește ceva, te pot compromite social sau te pot pune în situația de a retrăi evenimente trecute pe care ai crezut că nu le vei mai întâlni.

CARIERĂ: Anul trecut a fost greu, dar aducător de progres, uneori în forță și cu mari sacrificii, atât în planul imaginii cât și în cel al prestigiului profesional. Ai abandonat relații bune, frumoase, pentru un nou traseu profesional, încărcat de riscuri și aceste complicații vor persista și în prima jumătate a acestui an. Cel mai stresant aspect este instabilitatea noului proiect, lipsa de consistență a relațiilor pe care încerci să le construiești. Este posibil ca unii colegi sau chiar superiori să își ia cuvântul înapoi, să se retragă din afacere sau să pună condiții aspre pentru a se feri de pagube. Incepi anul cu destule rețineri, mai ales din cauza volatilității unora dintre oamenii cu care colaborezi. Se vor schimba destul de multe lucruri până la vară, mai puțin atitudinea ta de om care duce în spate poverile celorlalți, singurul element stabil din acel proiect, de afaceri sau de altă natură. Din vară, treci la altă etapă, mai bună, dar nu lipsită de probleme și ciudățenii. Te asociezi cu altfel de persoane, mai de încredere și mai generoase, dar și aici vor apărea fisuri, erori, temeri și limitări. Vei reuși să îți pui în practică unele idei, inițiative, dar vor fi necesare eforturi considerabile, iar rezultatele nu vor fi pe măsura așteptărilor. Vestea bună este că vei avea mai multă libertate de asociere, dispare presiunea care apăsa greu pe umerii tăi și te epuiza. Este bine să fii prudent și serios în tot ce faci și mai ales să nu semnezi documente care te angajează pe termen lung, în condiții înrobitoare, de care vei dori să scapi mai repede decât crezi.

SĂNĂTATE: Pericolele vizează funcția respiratorie, plâmănii, dar și mâinile și pieptul cu tot ce conține acesta. Cel mai grav lucru de care trebuie să te ferești este să acumulezi supărări, să strângi în suflet dureri și să le porți cu tine zi de zi, ca și cum ai fi obligat să faci așa ceva. Deși pare greu de crezut, aici este secretul stării de slăbiciune, al epuizării continue și al lipsei de chef de viață de care ai putea suferi în prima jumătate a anului și poate și mai încolo, dacă nu te decizi să schimi ceva, până atunci. Ai putea descoperi, pe parcursul anului că repeți, fără să îți dai seama, anumite obiceiuri proaste ale părinților sau ale altor ascendenți, cu consecințe serioase asupra stării de sănătate. Incepând cu luna iulie se eliberează tensiunea astrală din zona bolilor scurte, asociate cu munca sau cu stilul de viață. Rămâne, însă, valabilă, tendința de a refuza să accepți anumite evoluții din viața de familie, fapt care poate atrage după sine un stres intens și epuizant care îți poate pune în pericol inclusiv echilibrul interior. Este un an excelent pentru cei care vor să practice sporturi și să iasă mai mult în aer liber. Vei descoperi noi resurse ale propriului corp care va putea să se apere mai bine împotriva agresiunilor pe care tot tu le îndrepți asupra sa. 

BANI: Ai putea începe anul cu pierderi, dacă te grăbești prea mult și cheltui fără limite. Poate fi o pierdere din cauza unei decizii raționale, să refuzi anumite oferte de lucru sau să intri în concediu de bunăvoie. S-ar putea să îți iei liber și pentru că ai multe de pus la punct cu un protector sau cu unul dintre prieteni, cu care vrei să începi o afacere de la zero sau să te implici într-un proiect de-al său. Familia te sprijină în aceste demersuri, dar tu vei fi cel care regretă dacă nu ești suficient de prevăzător în investiții și cheltuieli. După o scurtă perioadă de încurcături financiare, anul continuă cam în același fel în care a fost și ultima parte din anul trecut, cu veniturile puse sub semnul întrebării din cauza nesiguranței de la serviciu, a schimbării șefilor sau a modificării cadrului legal crae reglementează modul în care ești plătit. In a doua parte a anului, șansele de revenire financiară vor fi mai multe și ceva mai consistente, cu condiția să negociezi inteligent orice contract pe care îl semnezi. O sursă de stres financiar pe care nu o poți rezolva și de aceea e cu atât mai deranjantă este situația din familia, nevoia constantă de sprijin a celor apropiați și situația locativă propriu- zisă care necesită cheltuieli importante. Acestea sunt poveri pe care ți le-ai asumat în deplină cunoștință de cauză, la momentul respectiv, și nu are nici un rost să regreți acum deciziile luate.

VĂRSĂTOR

DRAGOSTE: Începând cu vara trecută ai trăit experiențe dintre cele mai inedite, unele dintre ele unice, iar viața ta sentimentală a luat-o razna, fără ca tu să mai poți face ceva ca să controlezi evenimentele. Aceeași tendință este valabilă și pentru prima jumătate a noului an, de această dată mai puțin încărcată de neadevăruri, înșelătorii sau ispitiri. Viața de familie însă devine o adevărată problemă, cu multiple implicații, cu nevoia de a gestiona conflicte de ani de zile nerezolvate care au provocat pagube importante și pierderi de ambele părți. Incepi anul cu decizia clară de a nu mai permite nimănui amestecul în problemele tale, mai ales cele de familie și legate de situația locativă. Pui piciorul în prag într-un gest de mare curaj și iei taurul de coarne pentru a te elibera de unul dintre cei mai persistenți factori de stres din viața ta, un membru al familiei care încearcă să îți controleze viața. Ai destule pe cap, inclusiv problemele copiilor, ca să nu mai fie nevoie și de un stres în plus. Ai o șansă majoră de a deveni mai responsabil, mai matur și mai serios în toate aspectele vieții tale, inclusiv pe plan relațional. Până acum te-ai jucat, acum ai de-a face cu partea serioasă a vieții din toate punctele de vedere și trebuie să faci față mai mult decât onorabil pentru că ai toate resursele necesare pentru a reuși.

CARIERĂ: Iată domeniul cel mai greu încercat din existența ta în noul an. Aici apar cele mai mari provocări, cele mai grele decizii și cele mai dificil de gestionat momente. Resimți deja povara multor angajamente pe care ți le-ai luat cam în joacă în ultima parte a anului trecut. Prima jumătate a anului se anunță complicată, fiind dominată de sentimentul că nu vei face față atâtor provocări și că ar fi mai bine să te eliberezi, cel puțin de unele dintre ele. Nu este cazul să iei astfel de decizii pentru că perioada este una de acomodare cu un nou statut social și profesional, o foarte serioasă pregătire pentru ceea ce va urma, adică să îți intri în drepturi deplin și incontestabil, să ajungi acolo unde meriți să fii, conform muncii și pregătirii tale. Din iulie debutează o doua etapă din evoluția ta profesională, una ceva mai favorabilă, dar nu lipsită de riscuri și în nici un caz simplă. Nimic nu e simplu în viața ta în acest an și de aceea se cere să judeci limpede situațiile și să iei cele mai bune decizii, cu discernământ și prudență. Ceea ce se construiește acum va aduce beneficii importante, peste un timp, dar efortul depus până atunci ar putea umbri chiar și capacitatea ta de a vedea luminița de la capătul tunelului.

SĂNĂTATE: Ești destul de expus în planul sănătății, iar din vară va fi și mai accentuată această tendință, pe fondul unor aspecte care vor viza și zona bolilor scurte, rezultate direct din stilul de viață de zi cu zi și cu efortul depus la serviciu. Lipsa de mișcare te afectează mai mult decât pe ceilalți pentru că îți vulnerabilizează articulațiile, într-o oarecare măsură deja șubrezite și te-ai putea trezi cu anumite complicații din acest motiv. Bine ar fi să devii mai dinamic, să mergi pe jos mai mult și să faci diverse activități fizice pentru a permite energiei să curgă liberă și să ajute corpul să se refacă, să se înnoiască. Vara ar fi bine să te găsească cu aceste schimbări ale stilului de viață deja adoptate și integrare în noul tău mod de a fi pentru că va afecta alte sectoare, cel mai important fiind cel al alimentației. Este posibil să apară afecțiuni asociate cu excesele alimentare, tulburări de digestie și asimilație, dar și un regim alimentar mai bogat în anumite substanțe de care ai nevoie neapărat, la recomandarea unui specialist.  Problemele care apar în vară sunt mai ușor de rezolvat și vei scăpa de ele mai ușor și datorită șansei de a întâlni un specialist adevărat care știe ce vorbește. Este bine, indiferent de anotimp, să te ferești de umezeală, de sedentarism și de excesele alimentare care ar putea determina acumularea unor kilograme în plus de care vei scăpa greu sau deloc.

BANI: Ai pășit anul trecut într-o perioadă mai bună pe acest plan, iar schimbările de pe plan profesional vor aduce și ele alte beneficii, la momentul potrivit. Cheltuielile sunt mari, investițiile legate de imagine, de prestigiu profesional sau de întreținerea unor relații cu persoane speciale la fel de mari, dar te ajută să îți faci loc pe o altă treaptă socială care va însemna și venituri mai importante. Începând din iulie ai putea avea mai mult de muncă, într-o anumită latură a preocupărilor tale, nu în toate și nu sunt șanse să fie cea mai plăcută ci cea mai bănoasă. Efortul depus va fi mare, volumul de muncă la fel, iar recompensele și ele. Tot din iulie însă vor apărea și unele întârzieri, complicații, pierderi prin investiții proaste, muncă multă degeaba sau probleme legate de colaborarea cu colegii ori cu șefii. Ai tendința de a risipi, în continuare, ca și cum ziua de mâine nu ar exista, dar mai mult ca să îți demonstrezi ție că ai cu ce, ceea ce e o copilărie destul de păguboasă în anumite momente. Veniturile pot deveni mai consistente dacă vei face efortul de a le administra cu cap și vei evita risipa de orice fel.

PEȘTI

DRAGOSTE: Până la vară, viața amoroasă se anunță destul de monotonă. Continuă tendința cu care te-ai obișnuit mai mult sau mai puțin de a fi în stare de conflict cu cei din familie, din motive prostești, lipsite de orice consistență. Sunt certuri pe vorbe, dar care au rădăcini adânci în ceea ce nu s-a spus atunci când trebuia spus. Ar fi bine să gestionezi aceste situații cu foarte multă sinceritate, mai ales în prima jumătate a anului ca să nu mai iei cu tine, în viitor, dureri nemărturisite și nemulțumiri neexprimate. Din iulie viața ta sentimentală se revigorează într-un fel pe care nu îl trăiești prea des, ce e drept cu destule probleme, blocaje și autolimitări provocate de amintiri care te împiedică să vezi prezentul așa cum este, promițător și generos. Vei acorda mai multă atenție sentimentelor, persoanelor care ți le inspiră și le hrănesc, inclusiv copiilor pe care dacă nu îi ai, îi vei primi în dar cel mai probabil în acest an, dar și în prima jumătate a anului viitor. Cu teamă, cu rețineri, cu un bagaj prea mare de emoții negative, ar putea începe și o nouă poveste de dragoste sau cea existentă să devină deosebit de complicată din cauza unor tentații pe cât de atrăgătoare, pe atât de periculoase pentru tine pentru că te vor determina să îți complici inutil viața.

CARIERĂ: Pe plan profesional se anunță o oarecare acalmie, la suprafață, dublată de un efort important de autocizelare, de observare a imperfecțiunilor și de reparare a acestora pentru a obține rezultate pe măsura calităților cu care ești înzestrat. Familia nu te sprijină în demersurile tale, nici prietenii, atâția câți mai sunt, așa că ești pe cont propriu și în decizii și în privința consecințelor. De fapt, te pregătești pentru o etapă foarte importantă din parcursul tău profesional care va veni peste ceva mai mult timp când va trebui să faci față unor responsabilități mai mari, unor funcții sonore sau unor poziții de conducere pe care chiar dacă nu le urmărești le-ai putea primi. Anul acesta este cel mai potrivit pentru a finaliza o etapă de studii amânată, pentru a da examenele sau pentru a obține diverse documente care atestă noile abilități dobândite. Vei avea nevoie de aceste documente. In prima jumătate a anului nu vei ști încotro să apuci și ce să faci mai întâi, dar în a doua parte vei fi mai organizat. Examenele din prima jumătate se anunță mai dificile, cu întârzieri și piedici importante, care vin, în primul rând, de la tine. Toate demersurile de acest fel din a doua jumătate a anului vor evolua mai lin pentru că vin pe un fond inspirat, de creativitate maximă, chiar dacă nu te vei dezminți nici atunci și vei căuta calea cea mai ușoară de a trece peste probleme.

SĂNĂTATE: Nici o amenințare la adresa echilibrului tău organic, iar dacă ești obișnuit să asculți de propria intuiție nici nu vor apărea alte complicații în acest an. Dacă ești atent vei ști ce îți face bine și ce nu, ce poți consuma fără griji și de ce trebuie să te ferești. Perioada care debutează în această vară și ține până la jumătatea anului următor poate duce la unele excese alimentare, și nu numai, pentru că zona plăcerilor va fi puternic stimulată, iar interdicțiile de orice fel nu vor face decât să te provoace să le încalci. Multe dintre aceste plăceri pe care acum ți le permiți sunt condiționări din copilărie, adică sunt expresia unor frustări acumulate pe care acum trebuie să le rezolvi, iar cea mai simplă cale pare a fi să le duci la îndeplinire. Te-ai putea refugia în plăcerile culinare în cazul unor eșecuri sentimentale sau dacă ai impresia că persoana dragă nu răspunde sentimentelor tale așa cum ar trebui. Cu puțin efort de conștientizare a mecanismelor amăgitoare care le provoacă, vei face față acestor tentații fără să cedezi prea mult sau prea des. Sunt posibile și purificări periodice, mai ales în partea a doua a anului când te vei simți puțin mai rău o zi – două, eliminând toxinele din corp printr-un regim alimentar mai frugal, cerut de organism și apoi te vei simți ca nou.

BANI: In prima jumătate a anului drumul îți este deschis către câștiguri și beneficii de pe urma muncii proprii. In aceeași perioadă însă va continua și tendința începută anul trecut de a cheltui de nevoie pentru a renova, repara și întreține ceea ce se strică parcă prea des prin casă. In cel mai fericit caz, veniturile încasate vor acoperi aceste pierderi. Dacă nu, va trebui să te gândești foarte serios la o nouă sursă de venit. Incepând cu luna mai și până la finalul anului vor fi necesare, la fel ca și anul trecut, cheltuieli importante legate de un proiect vital pe care îl pregătești de mai mulți ani, unul care te va ajuta să devii independent, așa cum îți dorești, să ai spațiul tău, propriu, unde nu are acces oricine. Acest lucru îl realizezi prin investiții revoluționare în propria locuință sau în alta nouă, pe care o construiești de la zero, cazul cel mai fericit. Vei constata, în noul an, că totul costă, până și liniștea și libertatea de care ai atâta nevoie și trebuie să plătești, într-un fel sau altul, pentru a avea parte de ele. Finanțele nu sunt decât expresia concretă a energiei pe care o investești pentru a obține acei bani ca să ai ce să distribui mai departe pentru progresul tău și al celor apropiați ție.

VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momente șocante după golul Ungariei. Jurnalistă luată cu fulgi cu tot, imaginile zilei la EURO
BOMBĂ! Cu cine a fost surprinsă Anamaria Prodan după vestea divorțului. Ce au făcut împreună
Playtech.ro
BOMBĂ! Cu cine a fost surprinsă Anamaria Prodan după vestea divorțului. Ce au făcut împreună
A murit pilotul Adrian Cernea, fost campion național la off-road. Mașina lui a fost luată de apele unui pârâu, la concursul Dacii Liberi
Observatornews.ro
A murit pilotul Adrian Cernea, fost campion național la off-road. Mașina lui a fost luată de apele unui pârâu, la concursul Dacii Liberi
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
Știrileprotv.ro
Un polițist din Botoșani a dus cu mașina poliției un șofer care nu avea cash la el să scoată bani de la bancomat pentru șpagă
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)