Horoscop Berbec – 24 ianuarie 2023:

Vei avea parte de o zi frumoasă, cu condiția să fii mai prietenos și mai bun cu cei din jur, chiar și cu cei care te-au supărat. Așa vei descoperi că poți fi mai mult decât ai crezut sau decât au crezut cei care te-au educat.

Horoscop Taur – 24 ianuarie 2023:

Este o zi relativ agreabilă și ușor de gestionat, cu condiția să știi ce vrei și să faci și concesiile necesare, ca să menții cooperarea cu apropiații. O alegere foarte bună ar fi să cauți să te înțelegi cu cei din jur, chiar dacă ți se pare greu.

Horoscop Gemeni – 24 ianuarie 2023:

Este o zi care pune în evidență dorința de a face bine, chiar și atunci când nu-ți iese. Este de ajuns să vrei și binele se va realiza, chiar dacă nu imediat și nu așa cum l-ai gândit de la început.

Horoscop Rac – 24 ianuarie 2023:

Ar fi de dorit să nu cauți căi, obișnuite sau nu, de a scăpa de responsabilitățile pe care ți le-ai asumat în perioade mai fericite din existența ta. Nu de alta, dar tot tu ai putea regreta, când vremurile fericite se vor întoarce.

Horoscop Leu – 24 ianuarie 2023:

Depinzi de puterea altora de a lua decizii, de discernământul lor și asta te poate deranja foarte mult. Vei reuși să influențezi cursul evenimentelor, cu condiția să nu încerci să obții totul dintr-odată.

Unde se duc oamenii fără adăpost după ce sunt externați din spitale? Cazul unui bărbat care a trăit o lună la urgențe în București. Apoi a dispărut
Recomandări
Unde se duc oamenii fără adăpost după ce sunt externați din spitale? Cazul unui bărbat care a trăit o lună la urgențe în București. Apoi a dispărut

Horoscop Fecioară – 24 ianuarie 2023:

Este o zi destul de senină, dacă vei accepta să-ți respecți locul și rolul pe care ți le-a asumat de bunăvoie. Astăzi e ușor să uiți bunele obiceiuri, de exemplu faptul că tu ești cel care dispus să facă unele sacrificii, atunci când e cazul.

Horoscop Balanță – 24 ianuarie 2023:

Există riscul să fii puțin defazat, adică să nu te adaptezi în timp util la ce apare, dar dacă vei accepta situația, așa cum este, vei reuși să recuperezi decalajul și să vii cu idei noi, benefice.

Horoscop Scorpion – 24 ianuarie 2023:

Ai nevoie de ajutor pentru a ieși din capcana propriilor gânduri și emoții negative, dar, pentru a-l primi, trebuie să recunoști că ai nevoie de el. Și nu-l poți primi de la oricine.

Horoscop Săgetător – 24 ianuarie 2023:

Poate că situația nu e suficient de clară, ca să știi sigur pe ce te bazezi în acest moment, dar nici nu e cazul să te ocupi cu astfel de lucruri. Este o zi în care poți celebra bunăvoința.

Horoscop Capricorn – 24 ianuarie 2023:

Poate că nu vei reuși să afli toate secretele fericirii astăzi, dar ai șansa de a descoperi unul, dacă vrei. Cheia se află în mâinile tale, în prețuirea față de cei din jur, față de ceea ce fac ei pentru tine.

Radio România Actualități, omagii vibrante cu repetiție la adresa ministrului culturii, Lucian Romașcanu: „Un om care a mișcat, mișcă și va mișca România”
Recomandări
Radio România Actualități, omagii vibrante cu repetiție la adresa ministrului culturii, Lucian Romașcanu: „Un om care a mișcat, mișcă și va mișca România”

Horoscop Vărsător – 24 ianuarie 2023:

Situația se va limpezi de la sine, după regulile ei și în ritmul ei. Așa că degeaba încerci să forțezi pe unul sau altul să facă ce vrei tu. Ba chiar ai putea să-ți creezi și mai multe probleme.

Horoscop Pești – 24 ianuarie 2023:

Partea bună este că nu ai, de obicei, impulsuri care să te îndemne spre reacții categorice față de cei care te sprijină și te ajută să crești. Acesta va fi principalul tău avantaj, astăzi.

„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Playtech.ro
Suma pe care a luat-o Vica Blochina pentru luna petrecută la Survivor! Românii muncesc mult şi bine pentru banii ăştia
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Viva.ro
Ce a pățit Ioana Tufaru când a întâlnit-o pe amanta tatălui ei, Dan Tufaru: 'Ea mi-a pus mâna pe obraz. Mi-a spus...'
Cabană din Făgăraș, lovită de o avalanșă puternică. Valul de zăpadă a acoperit mașinile turiștilor și a pătruns în unele camere
Observatornews.ro
Cabană din Făgăraș, lovită de o avalanșă puternică. Valul de zăpadă a acoperit mașinile turiștilor și a pătruns în unele camere
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Știrileprotv.ro
O tânără a fost filmată mergând pe stradă complet goală. Afară erau temperaaturi negative
Omul care a făcut copilăria mai frumoasă multor generații de români s-a stins brusc. Ion Popescu-Gopo a murit chiar în fața fratelui său
FANATIK.RO
Omul care a făcut copilăria mai frumoasă multor generații de români s-a stins brusc. Ion Popescu-Gopo a murit chiar în fața fratelui său
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Orangesport.ro
Ce se întâmplă în camerele de la etaj la palatul lui Becali. Dragomir, şocat când a descoperit: ”Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi”
Horoscop 5 februarie 2023. Balanțele ar putea interpreta greșit anumite evenimente și să devină nervoase sau frustrate, din acest motiv
HOROSCOP
Horoscop 5 februarie 2023. Balanțele ar putea interpreta greșit anumite evenimente și să devină nervoase sau frustrate, din acest motiv
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?
PUBLICITATE
CHALLENGE: Cum poți descrie gustul Coca-Cola Zero Zahăr fără cuvinte?