Mihaela Constantin, 10 ianuarie 1978, ora 8.45, Slatina. Capricorn cu ascendentul în Vărsător. Aveţi de rezolvat numeroase probleme care au legătură cu destinul dv., în special cu probleme de relaţionare. Sunt vizate toate legăturile, indiferent de natura lor, cu un accent special pe cea de cuplu. Rolul de mamă vi se potriveşte, însă este necesar să fiţi foarte bine informată înainte de a porni pe acest drum. Încărcătura specială care a existat până în luna martie pe domeniul copiilor s-a risipit, ceea ce poate însemna şi eliminarea unor piedici.
Valentina Bărbulescu, 22 iulie 1949, Basarabi. Soare în Rac, Luna în Gemeni. Din păcate, în lipsa orei, nu vă pot spune care ar putea fi problemele de sănătate mai importante, dar se pot vedea anumite slăbiciuni. Una dintre ele este la nivel digestiv, alta, la nivelul articulaţiilor, al oaselor şi dinţilor. O alta poate să apară la nivelul circulaţiei, cu posibila afectare a tensiunii arteriale. Trebuie să îşi păstreze încrederea în sine şi liniştea sufletească, pentru a se putea revigora. Pesimismul nu este cea mai bună alegere.
Sorin Gidea, 13 februarie 1970, ora 11.30, Orşova. Vărsător cu ascendentul în Gemeni. Din câte se vede, sunteţi mereu tentat să lucraţi împotriva propriului progres, prin faptul că vă propuneţi un nivel de bunăstare etalon, probabil din comparaţia nedreaptă cu alţii. De aici până la o nemulţumire permanentă nu mai este decât un pas. Perechea dv. nu este chiar atât de greu de găsit pe cât pare, e nevoie doar de atitudinea interioară corectă. În relaţiile sentimentale nu sunteţi la primire, ci de partea cealaltă, la dăruire. E necesar să ieşiţi din postura de persoană care aşteaptă ca şi celălalt să îşi deschidă sufletul şi mai apoi să dăruiască încredere şi iubire. Întâlnirea cu perechea potrivită va fi surprinzătoare, ca şi persoana.
Cristina Tudosă, 22 februarie 1985, ora 19.00, Miercurea Ciuc. Peşti cu ascendentul în Fecioară. Puterea de autotransformare cu care sunteţi înzestrată nu poate şi nici nu trebuie să devină un reper după care să vă evaluaţi partenerul de cuplu. Foarte greu veţi găsi un partener cu aceleaşi calităţi şi aceeaşi disponibilitate. Probabil că aţi părăsit deja locul naşterii, un element necesar pentru a vă descoperi potenţialul. Sunteţi înzestrată pentru orice meserie care are legătură cu educaţia copiilor, cum ar fi pedagogia. Rolul dv. în grupul social din care faceţi parte este acela de creator de bunăstare, pentru sine şi pentru ceilalţi. Influenţa familiei de bază nu este cea mai fericită.