Sabina Suliţă, 16 aprilie 1974, ora 11.00, Arad. Berbec cu ascendentul în Rac. Există elemente care indică o legătură strânsă cu străinătatea, inclusiv prin asumarea unei poveşti frumoase de iubire, care poate să treacă la următorul nivel, adică la căsătorie. Este esenţial să existe sentimente profunde, care să vă ţină aproape de omul respectiv. În principiu, astrograma vorbeşte despre puterea de a vă schimba viaţa, de a o lua de la capăt oricând, de aceea nu aveţi motive de teamă, indiferent ce aţi decide. Este bine să reţineţi că aveţi şansa de a trăi iubirea la un nivel mai puţin obişnuit, dar acest fapt nu coincide întotdeauna cu ceea ce credeţi dv. despreacest lucru.
Maria D., 11 februarie 1988, ora 10.50, Focşani. Vărsător cu ascendentul în Taur. Se văd unele obstacole în calea dorinţei dv., dar începând din această lună şi până în noiembrie, veţi avea un context favorabil pentru a le depăşi, chiar dacă nu va fi uşor. A doua parte a anului e potrivită pentru a pune la punct multe chestiuni legate de viaţa privată, de situaţia locativă sau altele asemenea. Misiunea dv. specială nu constă în a vă asigura o situaţie materială bună, ci în a descoperi viaţa în toată complexitatea şi diversitatea ei, dincolo de tipare, limite şi reguli. Dorinţa de a fi liberă vă poate afecta obiectivitatea şi poate duce la obsesia de a controla orice situaţie din viaţă, ceea ce este imposibil.
Victor I., 15 septembrie 1965, ora 13.00, Lipovăţ. Fecioară cu ascendentul în Săgetător. Anul acesta va trebui să faceţi o alegere foarte importantă: ce contează mai mult, cariera sau familia unită? Dacă ora e bună, căsătoria este sub semnul întrebării, unul dintre motive fiind lipsa de comunicare reală. Ar fi bine să vă feriţi de asocieri cu persoane care vă promit câştiguri nemuncite sau beneficii iluzorii. Este important locul de muncă, dar trebuie să ştiţi că vă confruntaţi cu o anume instabilitate în acest domeniu, probabil şi din cauză că nu aveţi o specializare sau nu v-aţi stabilit încă una.
Magdalena Babo, 25 ianuarie 1980, ora 23.45, Arad. Vărsător cu ascendentul în Balanţă. Deşi aveţi o capacitate de a iubi de care nu beneficiază multe persoane, aceasta poate fi umbrită de excesul de raţiune – cu alte cuvinte, se amestecă mintea în treburile inimii, deşi nu le înţelege. Viaţa vă invită să învăţaţi lecţia dăruirii, după ce aţi exersat-o destul pe cea a primirii. Se înţelege că aveţi ce dărui, dar şi puterea de a reuşi acest lucru. Acesta e punctul de pornire pentru reuşita unei relaţii de lungă durată şi pentru a vă îndeplini dorinţa de a fi mamă. Idealizaţi totul, inclusiv iubirea şi relaţiile, iar acesta poate fi un motiv permanent de dezamăgire, nu de împlinire.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4f1963a304849c477d97b194ef20f3f9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e9cc462ffda90b2e6b22676c909e22a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_11e59c4797cb1ba38b85ab44f7e039c2.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ce0ba515099c1b936ab5da1b4c157ffc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c449e4e7a03c66515a43761fe52095b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a7de0043a4e608eef6f20bed4288ecfd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b5a2b587d6151308f8bc00a04185f831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_d58cc0906a2b7767172a813768566682.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_3944ee5fd5f80c2630d5c5e0bf76a060.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bf0a72b7df4d337a6452d1a39f76a9b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/03/horoscop_92_a84a37175c_05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imigranti-asiatici-in-romania-profimedia-0479302022.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tudor-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/codruta-filip-4-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanii-au-talent-editia-14-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_97c519718c2af23eb8a31a71f595f497.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a2e7ad93ae53c37c985d44634ed37333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/antonio-momoc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/raspunsul-lui-ilie-bolojan-la-intrebarea-de-ce-a-taiat-ajutoarele-pentru-persoanele-cu-handicap-e1777027576725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tineri-la-targul-de-locuri-de-munca-germania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/unnamed-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/destinatii-vacanta-populare-instagram.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-rac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/imnul-angliei-versuri-god-save-the-king-si-istoric.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cat-de-des-poti-face-radiografie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cum-se-obtin-benzina-motorina-si-kerosenul-din-titei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avantajele-si-dezavantajele-de-a-calatori-singur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vijelie-romania-harta-atentionare-meteo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/harta-romania-satelit-pamant.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/romanca-spania-face-angajari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/lia-savonea-sacou-negru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.