Se poate lua în calcul o chestiune legată de casă, de avere, de familie, dar și de atitudine față de bunuri, exploatarea lor în sensul unui câștig ori reglementarea unor drepturi patrimoniale în relație cu cei în vârstă din familie. Săptămâna viitoare le aduce griji, îngândurare, îi obligă să verifice, să ia măsuri de siguranță ca să contracareze efectele neplăcute în derulare.
Și totuși, din punct de vedere astral, rămân destule resurse pentru a apărea și situații neprevăzute provenind fie de la opoziția unor membri de familie față de intențiile nativului din Balanță, fie de la legislație și condiționări externe. Zilele de 24/25 decembrie ar trebui să fie un răstimp plăcut: multă veselie (pentru cei tineri, se poate vorbi chiar de o adevărată debandadă existențială), agitație, surprize, întâlniri plăcute, chef de aventură, de noutate, de schimbare, de provocare.
Mulți doresc să trăiască intens sărbătorile care le permit o evadare din cotidian, deși, nu o dată, la mijloc este vorba doar de ruperea de un mod de viață banal, de abandonul pentru o clipă al controlului personal sau de o terapie prin uitarea necazurilor. Pe 23 decembrie au scăpat de povara lui Saturn în casa banilor; acesta va intra, în acea, zi în casa școlarității, a comunicării și a drumurilor scurte.
Click pe zodie pentru a citi horoscopul:

Berbec Berbec Taur Taur Gemeni Gemeni Rac Rac Leu Leu Fecioara Fecioara
Balanta Balanta Scorpion Scorpion Sagetator Sagetator Capricorn Capricorn Varsator Varsator Pesti Pesti
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.