Cel mai adesea invocăm lipsa de timp pe care să-l dedicăm alegerii şi pregătirii alimentelor sănătoase, uitând că avem la îndemână soluţii „gata de consum” cum este iaurtul. Şi totuşi, în ciuda beneficiilor recunoscute ale iaurtului, România se află pe ultimele locuri, în rândul țărilor din Europa, în ceea ce privește consumul acestui aliment, cu o medie de un pahar de iaurt la două săptămâni.
„Lactatele fermentate, așa cum este iaurtul, trebuie consumate zilnic, ca obicei alimentar sănătos și benefic pentru organism, fiind și foarte accesibile. Este foarte simplu să le introducem în alimentația zilnică, pentru toţi membrii familiei”, afirmă prof. dr. Nicolae Hâncu. Nutriționiştii recomandă consumul zilnic de iaurt, pentru că acesta asigură o bună parte din necesarul de proteine, calciu, minerale și vitamine, de care avem nevoie la orice vârstă. Datorită fermentării și rețetei, iaurtul este mai bogat în nutrienți decât laptele. În România aportul de calciu este insuficient, conform sintezelor publicate de Ministerul Sănătăţii. Un iaurt pe zi practic ar compensa o parte din deficitul de calciu. ”Reţineţi că lactatele sunt principalele surse alimentare naturale de calciu, cel mai bine utilizate de organism”, adaugă dr. Hâncu. Reputatul profesor este de părere și că iaurtul este un aliment esențial pentru nutriția zilnică, contribuind major la realizarea echilibrului alimentar.
Potrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, 9 din 10 persoane sunt de părere că românii mănâncă nesănătos și că afecțiuni precum obezitatea, bolile cardiovasculare și diabetul sunt determinate sau favorizate de un stil de viață sedentar și de o alimentaţie dezechilibrată.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Știrileprotv.ro
Miting pro-democrație în București. Mii de oameni participă la un maraton civic despre libertate | LIVE
Halucinant! Cristela, soția lui Călin Georgescu, a declarat că femeile care își critică soții vor suferi de cancer: „Cele mai multe femei au cancer și tumori. Pentru că au exclus, au anihilat, au castrat bărbatul”
Viva.ro

Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
FANATIK.RO
Cele 4 lucruri pe care să nu le faci de Sfântul Nicolae 2024. Se spune că vei fi lovit de ghinion dacă nu respecți această regulă
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
Elle.ro
Donatella Versace, de nerecunoscut la 69 de ani. Cum arată acum designer-ul, după noile operații estetice. FOTO
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Suntem văzuți ca o țară de nebuni!' Romina Gingașu, românca măritată cu moștenitorul Ferrari, cea mai dură reacție la adresa lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Observatornews.ro
Călin Georgescu s-a întâlnit de două ori cu Dughin, omul care ne-a ameninţat că vom face parte din Rusia. Influenţa Moscovei la alegerile din România
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase
HOROSCOP
Horoscop 6 decembrie 2024. Leii au la dispoziție o zi generoasă, cu o tendință clară de a reveni la gândurile bune și la intențiile frumoase

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI