Ion Luca Caragiale - Viața și Operele Dramaturgului Român

I.L. Caragiale a fost poet, scriitor, ziarist, comentator politic, nuvelist, autor de pamflet, dramaturg și director de teatru, recunoscut pentru operele sale, dar și adesea criticat și desconsiderat. Citește detalii despre viața și operele lui Ion Luca Caragiale.

Cuprins:

Viața lui Caragiale

Ion Luca Caragiale s-a născut la 1 februarie 1852, în satul Haimanale, care astăzi îi poartă numele, județul Prahova, astăzi I.L. Caragiale, județul Dâmbovița, România. A fost primul copil al lui Luca Ștefan Caragiale și al Ecaterinei Chiriac Karaboas.

S-a căsătorit în 1839 cu actrița și cântăreața Caloropoulos, de care s-a despărțit repede, dar fără să divorțeze vreodată, după care și-a întemeiat o familie cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Karaboas.

Primele studii ale lui Caragiale au fost în 1859 și 1860, cu părintele Marinache, iar până în 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești, acolo unde l-a avut învățător pe Bazil Drăgoșescu.

Până în anul 1867, Caragiale a urmat 3 clase la Gimnaziul “Sfinții Petru și Pavel”, din Ploiești, iar în 1868 a terminat clasa a V-a liceală la București. A absolvit Gimnaziul “Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, pe care l-a numit Grand Hotel “Victoria Română”, orașul său natal.

Recomandări

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

În anul 1868 a primit de la tatăl săul autorizația de a frecventa Conservatorul de Artă Dramatică, unde fratele său, Costache, preda la clasa de declamație și mimică, dar în anul 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul și să se mute cu familia la București.

Pe 12 martie 1885, s-a născut fiul natural al Mariei Constantinescu cu Caragiale, Mateiu, pe care l-a declarat la oficiul stării civile.

În 1871, Ion Luca Caragiale a fost numit și sufleor și copist la Teatrul Național din București, la propunerea lui Mihail Pascaly. În această perioadă l-a cunoscut și pe Mihai Eminescu, când tânărul debuta la „Familia”, era sufleor și copist în trupa lui Iorgu.

Pe 7-8 ianuarie 1889 s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly, cu care a avut trei copii. Mai întâi două fete: Ioana (1889) și Agatha (1890), care s-au stins din viață timpuriu din cauza tusei convulsive ori a difteriei, la 15 iunie și 24 martie 1891, iar pe 3 iulie 1893 s-a născut fiul său, Luca Ion.

Pe data de 14 martie 1905, Caragiale s-a stabilit definitv la Berlin.

Activitatea literară a lui Caragiale

Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale ar putea data din 1873, la ziarul “Telegraful”, din București, acolo unde ar fi publicat rubrica de anecdote denumită “Curiozități”. Odată cu colaborarea la revista “Ghimpele”, activitatea ziaristică a lui Caragiale este confirmată. Aici și-ar fi semnat și unele dintre cronici cu pseudonimele: “Car și Policar”.

Recomandări

De ce candidatura lui Cîrstoiu vulnerabilizează alianța PNL-PSD

Un alt moment esențial în cariera sa a fost și colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I. L. Caragiale.

Caragiale a început în anul 1877 și colaborarea cu România Liberă, acolo unde a publicat foiletoanele teatrale “Cercetare critică asupra teatrului românesc”.

Între anii 1878 și 1881, Caragiale a colaborat la “Timpul”, împreună Eminescu, Ronetti Roman și Slavici.

La 1 ianuarie 1880, revista Convorbirii literare a publicat comedia într-un act “Conu Leonida față cu reacțiunea”.

Tot în 1878 a început să frecventeze ședințele bucureștene ale “Junimii”, la Titu Maiorescu și să citească din scrierile tale. La Iași, a citit “O noapte furtunoasă”, iar în 1870 a publicat în “Convorbiri literare” piesa “O noapte furtunoasă”.

În 6 octombrie, însoțit de Titu Maiorescu, Caragiale a citit la aniversarea “Junimii”, de la Iași, “O scrisoare pierdută”, iar pe data de 13 noiembrie, în prezența reginei, premiera piesei a fost un real succes.

Ion Luca Caragiale a fost și director al Teatrului Național din București, Titu Maiorescu, ministrul Instrucțiunii Publice, a fost cel care s-a ocupat de problema schimbării conducerii Teatrului Național, iar după mai multe discuții și consultări a hotărât, la 2 iulie 1888: „Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I. L. Caragiale”.

Recomandări

Studiu InfoClima: Patru milioane de români, expuși zilnic la poluarea fonică produsă de traficul rutier. Cum sunt afectate starea de sănătate și calitatea viețiim sunt afectate starea de sănătate și calitatea vieții

Mutarea lui Caragiale la Berlin

Scriitorul a părăsit România în anul 194, atunci când a pierdut procesul de calomnie intentat lui Caion, un publicist care l-a acuzat de plagiat. Înainte să plece din țara sa, Caragiale a spus: “Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”.

S-a mutat la Berlin împreună cu familia, acolo unde și-a înscris copiii la școală și părea că este mulțumit de decizia pe care a luat-o. A început să frecventeze cercurile studențești românești de la Berlin, pentru a-și mai alina dorul limbii române, iar la un moment dat primește vești din țară de la prietenul său Alexandru Vlahuță, care îl ruga să revină în țară/

”Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie. Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat şi atâta tot. Aerul de aicea îmi prieşte, sunt mulţumit cu ai mei şi n-am ce căuta într-o ţară unde linguşirea şi hoţia sunt virtuţi, iară munca şi talentul, vieții demne de compătimit”, îi scria Caragiale lui Vlahuţă.

Când a murit Ion Luca Caragiale

I. L. Caragiale a murit pe data de 9 iunie 1912 la Berlin, acolo unde se autoexilase împreună cu familia în anul 1904, după acuzațiile de plagiat ale piesei Năpasta.

Anul morții a fost unul greu și solicitant pentru dramaturg, deoarece a fost nevoit să muncească din greu pentru a-și întreține familia. El scria mult, călătorea mult și făcea excese.

Dramaturgul a murit răpus de ateroscleroză. Corpul neînsuflețit n-a putut fi adus în țară imediat după moarte, iar rămășițele pământești au fost transportate de familie și apropiați în cimitirul berlinez Schonenberg. Vagonul mortuar care ducea sicriul poetului în țară a fost rătăcit timp de două săptămâni pe drum.

Pe 14 iunie, rămășițele lui Caragiale au fost depuse într-un cavou al familiei, moment la care au fost prezenți și prietenii Delavrancea și Vlahuță.

La aniversarea centenarului nașterii lui Caragiale, în anul 1952, trupul său a fost exhumat și mutat pe Aleea Scriitorilor, lângă mormântul lui Mihai Eminescu.

Ce a scris Ion Luca Caragiale

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde opt comedii și o dramă, nuvele, povestiri, momente și schițe, parodii, poezii și publicistică. Deși a scris doar nouă piese, Caragiale este considerat și astăzi cel mai bun dramaturg român din toate timpurile. Scriitorul a fost întemeietorul teatrului comic din România, dar și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național.

Teatru – comedii

O noapte furtunoasă (1879);
Conu Leonida față cu reacțiunea (1880);
O scrisoare pierdută (1884);
D-ale carnavalului (1885);
O soacră (farsă fantezistă într-un act);
Hatmanul Baltag (operă bufă);
Începem (instantaneu într-un act);
1 Aprilie (monolog).

Drame

Năpasta (1890).

Nuvele și povestiri

O făclie de Paște (1889);
În vreme de război (1898);
Din carnetul unui vechi sufleur;
Un artist;
Grand Hôtel „Victoria Română”;
Om cu noroc;
Păcat (1892);
Norocul culegătorului;
O invenție mare;
Poveste;
Boborul;
Noaptea învierii;
Baioneta inteligentă;
Cănuță, om sucit;
La hanul lui Mânjoală;
Două loturi (1901);
Caut casă;
La conac;
Monopol;
Mamă;
Ion;
Partea poetului;
Pastramă trufanda;
Kir Ianulea;
Calul dracului.

„O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale

O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri sociale și politice, scrisă de Ion Luca Caragiale și publicată în revista Convorbiri literare, XVIII (1885), nr 11. Este o comedie împărțită în patru acte, unde textul este conceput ca o succesiune dinamică de replici și principalul mod de expunere este dialogul.