Ioan Slavici - viața și operele pedagogului român
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Ioan Slavici a fost scriitor, jurnalist, pedagog român și membru corespondent al Academiei Române. Considerat un “instrument de observație excelent” al mediului rural, potrivit spuselor criticului George Călinescu, Slavici este unul dintre cei mai cunoscuți autori canonici cu importante scrieri în literatura română. Citește viața și operele lui Ioan Slavici.
Cuprins:
Ioan Slavici a fost unul dintre cei mai renumiți jurnaliști. Prieten cu Mihai Eminescu și scriitorul celor mai cunoscute nuvele din literatura română, pedagogul a fost cea mai reprezentativă figură din Transilvania.
Ioan Slavici biografie
Ioan Slavici s-a născut la data de 18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad și a fost al doilea copil al cojocarului Sava Slavici și Elena Slavici. A mai avut o soră mai mare cu cinci ani, Maria. Primele trei clase primare le-a urmat la Șiria, între 1854 și 1858, iar școala primară a terminat-o la Arad, după ce a repetat clasa a patra.
Între anii 1860 și 1864 a urmat primele cinci clase la liceul maghiar, cu mari eforturi, deoarece a întâmpinat mari dificultăți în ceea ce privește învățarea unei limbi străine. În perioada studiilor la Arad, Slavici a devenit membru al “Societății de lectură a elevilor români”, coordonată de Mircea V. Stănescu și a fost martorul primirii sărbătorești a lui Andrei Șaguna.
În anul 1865, Ioan Slavici s-a transferat la liceul german al călugărilor minoriți din Timișoara, acolo unde a început pentru prima dată să simtă sărăcia și dificultățile vieții, deoarece tatăl său, în încercarea de a face negoț cu cai, a sărăcit, iar o parte din avere a fost dată zestre surorii sale, Maria.
Pentru a putea termina clasele a VI-a și a VII-a se angajează ca preceptor al fetițelor unui german, proprietar de restaurant în Timișoara, care i-a oferit masă și cazare.
Rămas fără mijloace materiale, Slavici se întoarce la Șiria, acolo unde se înscrie la liceul maghiar din Arad, elev particular, iar pentru a se putea susține financiar îl meditează pe băiatul grofiței Konigsegg, care a rămas repetent în clasa a IV-a.
A trecut cu bine examenul clasei a VIII-a, dar nu s-a mai înscris în timp la examenul de maturitate și s-a înscris pentru examen la Satu Mare, cu ajutorul unui prieten de familie. Se întoarce pe jos de la Satu Mare, iar timp de șase săptămâni trece prin Baia Sprie, Dej, Gherla, Cluj, Turda și Abrud.
Viața lui Ioan Slavici
În anul 1869 s-a înscris la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței părinților, care își doreau să se angajeze “scrietor la vreun notar”. Perioada studenției n-a durat mult, ci doar 4 luni, deoarece profesorii nu i-au inspirat încredere, așa că s-a întors acasă. S-a angajat peste vară scrietor la notarul din Comlăuș.
Chiar dacă nu avea de gând să-și continue studiile, cu ocazia recrutării în armata imperială, Slavici profită de calitatea de student și se înscrie la Universitatea din Viena, la Facultatea de Drept. Aici l-a cunoscut și pe Mihai Eminescu, la cursul de economie națională, s-au împrietenit și a urmat o perioadă în care cei doi s-au susținut reciproc.
Eminescu îl numea pe Slavici “frakie gye gyncolo” (frate de dincolo), iar Slavici pe Eminescu îl numea “Turcule”. După finalizarea stagiului militar și a anului universitar 1869-1870, Slavici s-a întors acasă, însă în acest timp, Eminescu i-a povestit lui Iacob negruzzi despre Slavici ca scriitor și un excelent cap politic.
La prima întâlnire dintre cei doi, aceștia se înțeleg asupra unui studiu ce urma despre români și maghiari care urma să fie publicat în “Convorbiri literare”. A urmat o perioadă cu mai multe scrieri literare, la îndemnul lui Eminescu, apoi Slavici s-a angajat la Arad, în cancelăria avocatului Mircea V. Stănescu, deputat în dieta Ungariei.
La finalul anului 1874 se stabilește la București, acolo unde secretar al Comisiei Colecției Hurmuzachi, profesor, apoi redactor la “Timpul”. Împreună cu Ion Luca Caragiale și George Coșbuc editează revista “Vatra”, iar în timpul primul război mondial colaborează cu ziarele “Ziua” și “Gazeta Bucureștilor”.
În anul 1875 se căsătorește cu Ecaterina Szoke Magyarosy, călătorește la Viena și Budapesta, iar în toamnă este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București de către Titu Maiorescu.
Însă, câțiva ani mai târziu, din cauza unor articole ce revendică drepturile românilor, Slavici este închis de către autoritățile maghiare și curtea de juri îl eliberează. Divorțează de Ecaterina și se căsătorește cu Eleonora Tănăsescu, la Sibiu, iar la scurt timp apare primul lor băiat, Titu Liviu, în total având șase copii.
A devenit cetățean român în 1892, iar în 1903 a primit premiul Academiei Române.
La scurt timp a fost închis din nou la Fortul Domnești, apoi la hotelul "Luvru", iar în 1919, la încheierea păcii și întoarcerea din Moldova a regelui Ferdinand și a guvernului, Slavici este arestat iar și condamnat la 5 ani de închisoare, însă este eliberat în același an.
Obosit de viața agitată, detenții în pușcării și process, Slavici se refugiază la fiica sa, în Panciu, în podgoria asemănătoare cu Șiria natală.
La 17 august 1925, Ioan Slavici s-a stins din viață și a fost înmormântat la schitul Brazi.
Împreună cu Ion Creangă, Slavici a fost cel care a pus bazele prozei moderne.
Opere scrise de Ioan Slavici
Comedii
- “Fata de birău” (1871);
- “Toane sau Vorbe de clacă” (1875);
- “Polipul unchiului” (1875).
Drame istorice
- “Bogdan Vodă” (1876);
- “Gaspar Graziani” (1888).
Povești
- „Zâna Zorilor”;
- „Florița din codru”;
- „Doi feți cu stea în frunte”;
- „Păcală în satul lui”;
- „Spaima zmeilor”;
- „Rodul tainic”;
- „Ileana cea șireată”;
- „Ioanea mamei”;
- „Petrea prostul”;
- „Limir-împărat”;
- „Băiet sărac”;
- „Împăratul șerpilor”;
- „Doi frați buni”;
- „Băiat sărac și horopsit”;
- „Nărodul curții”;
- „Negru împărat”;
- „Peștele pe brazdă”;
- „Stan Bolovan”;
- „Boierul și Păcală”.
Nuvele de Ioan Slavici
- “Popa Tanda” (1873);
- “Scormon” (1875);
- “La crucea din sat” (1876);
- “Crucile roșii” (1876);
- “O viață pierdută” (1876);
- “Gura satului” (1878);
- “Budulea Taichii” (1880);
- “Moara cu noroc” (1880);
- “Pădureanca” (1884);
- “Comoara” (1896);
- “Vatra părăsită” (1900);
- “La răscruci” (1906);
- “Pascal, săracul” (1920).
Romane scrise de Slavici
- “Mara” (1894);
- “Din bătrâni” (1902);
- “Din bătrâni. Manea” (1905);
- “Corbei” (1906);
- “Din două lumi” (1920);
- “Cel din urmă armaș” (1923);
- “Din păcat în păcat” (1924).
Opere incluse în programa de la Bacalaureat de Ioan Slavici
Moara cu noroc - nuvelă psihologică, realistă
"Moara cu noroc" este una dintre cele mai cunoscute nuvele scrise de Slavici, care tratează consecințele pe care dorința de îmbogățire le are asupra destinului uman.
Împreună cu romanul "Mara" și "Pădureanca", "Moara cu noroc" este considerată cea mai importantă creație a autorului, potrivit criticilor. Nuvela a fost exranizată în anul 1955 de către regizorul Victor Iliu, iar filmul a fost nominalizat la Palm D'or la Festivalul Filmului de la Cannes.
Mara - roman realist
"Mara" este un roman social scris de Slavici și publicat pentru prima dată sub formă de foileton, format editorial ce este publicat în fragmente secvențiale, mai mici.
Este romanul său de debut publicat după aproape 20 de ani de carieră literară, chiar dacă Slavici a fost cunoscut în literatura română mai ales ca nuvelist. Romanul a fost ecranizat în filmul “Dincolo de pod”, regizat de Mircea Veroiu, după un scenariu propiu, iar premiera oficială a filmului a avt loc în februarie 1976.
Sursă foto: Shutterstock.com și wikipedia.org
