Elena Valentina Slate, 1 ianuarie 1988, ora 4.25, Bucureşti. Capricorn cu ascendentul în Scorpion: Cele mai multe încercări pot apărea când va trebui să alegeţi între familie şi carieră, pentru că aveţi nevoie de un context care să vă facă să vă implicaţi sufleteşte, să dăruiţi grija şi atenţia dv. şi să decideţi ce e mai important: o carieră înfloritoare sau o viaţă de familie împlinită. În cele din urmă, acestea se pot susţine reciproc. Aveţi noroc pe termen lung, chiar dacă nu credeţi în lucruri care nu pot fi controlate raţional. E bine să fiţi atentă la relaţiile cu femeile. Indiferent de gradul de apropiere, ar fi mai indicat să le acordaţi respectul necesar şi să fiţi prima care se sacrifică pentru a avea relaţii armonioase.
Georgiana Sin, 2 iunie 1983, ora 16.30, Feteşti. Gemeni cu ascendentul în Balanţă: Aveţi nevoie de timp şi de răbdare pentru a vă defini clar scopurile, succesul dv. depinzând în mare măsură de voinţă şi de perseverenţă. Puteţi urma specializări în domeniul ales, studii superioare şi chiar puteţi accepta poziţii inferioare la serviciu, ca să acumulaţi experienţă. Anturajul vă atrage către preocupări superficiale care nu vă avantajează. Decizia de a intra într-o relaţie de lungă durată e bine să fie luată în baza unor sentimente profunde şi a unei cunoaşteri reciproce, fără de care nu există căsnicie solidă.
Ioana Alina Drăgan, 17 iunie 1989, ora 9.30, Bucureşti. Gemeni cu ascendentul în Leu: Lăsaţi orgoliul deoparte în privinţa relaţiilor importante şi mai ales a partenerului de cuplu. Există o doză destul de mare de lipsă de realism în aprecierea propriei persoane. Se recomandă să vă îngrijiţi mai mult de sufletul dv., să vă supravegheaţi cu mai multă atenţie orientările şi să vă perfecţionaţi ca fiinţă înainte de a intra într-o relaţie. Nici un partener nu ne poate rezolva problemele şi conflictele interioare. Domeniul prietenilor şi al protectorilor este foarte armonios.