Mioara Tănase, 5 august 1978, ora 22.00, Bucureşti. Leu cu ascendentul în Berbec. În cazul în care sunteţi sigură de oră, se recomandă să fiţi deosebit de atentă la orientarea în alegerea profesiei. Vă este dat să treceţi prin mai multe etape de căutări până la găsirea unui loc de muncă potrivit. E bine să fiţi atentă şi la felul în care vă priviţi colegii şi şefii şi să cultivaţi o atitudine tolerantă, răbdătoare, lipsită de invidie sau de alte sentimente negative, deoarece acestea vă pot afecta randamentul la serviciu, relaţiile cu cei aflaţi acolo şi chiar starea de sănătate. Sunt şanse mari să activaţi într-un domeniu care cere atenţie la detalii şi stabilirea unei comunicări eficiente sau care implică o latură artistică. În orice situaţie v-aţi afla, e bine să nu uitaţi că nimeni nu intenţionează să vă pedepsească, şi cu atât mai puţin Dumnezeu, prin destin.
Aneta Purdeai, 16 mai 1987, ora 23.45, Bucureşti. Taur cu ascendentul în Capricorn. Foarte multe din dificultăţile pe care le întâlniţi vi se par greu de depăşit, deoarece sunteţi înclinată să vă asumaţi mai mult decât puteţi duce şi să consideraţi că viaţa este doar un şir lung de încercări. Cu puţin curaj, dar şi prin schimbarea atitudinii faţă de greutăţile pe care le întâmpinaţi, aţi putea obţine mai multe bucurii de la viaţă. Orice nouă problemă nu este decât o ocazie de a ne perfecţiona, de a merge mai departe în evoluţia ca fiinţă de succes. Pe dv. experienţa acumulată vă poate împiedica să vedeţi orice situaţie nou apărută aşa cum e ea şi aveţi tendinţa de a o încadra în tipare deja cunoscute, pentru că aşa credeţi că vă va fi mai uşor. Se poate pune problema unor deficienţe de adaptare.
Carmen Rădulescu, 26 februarie 1967, ora 9.30. Râmnicu- Vâlcea. Peşti cu ascendentul în Taur. O astrogramă cu totul specială, care vorbeşte despre reuşită. Veţi avea succes în tot ce vă propuneţi, cu condiţia să găsiţi motivaţia interioară necesară pentru a depăşi obstacolele care vă apar în cale. Avantajul acestei astrograme este faptul că lipsesc acele aspecte care induc de obicei tensiuni interioare puternice, deci în sufletul dv. domină o stare de armonie şi de înţelegere profundă a lumii. Există şi un dezavantaj care cu timpul poate deveni el însuşi o piedică: lipsa tensiunilor interioare vă poate conduce către o stare de comoditate din care nu vreţi să ieşiţi. Este bine să trataţi relaţia de cuplu cu înţelegere.

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b2f802206437f37db4e1a68ad276b627.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77b055df13f1704bc1b7fc2360d6b958.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c3d03d1585ec819282261eb6b51e8f25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d69bce96ad5a2a3b509c2bc4ae5c7e70.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9d53f652ac683a00dd4cb324b8566d60.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ee89a225b3f28957bf94a3272636b95d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_cc3be885a7b78fca9b31169a61f95d9c.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_cee950251ea97f558fb09cee14329f72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_be0494aa5d1e7ea0ff04e474fe9afe4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_262584e292caede6f634db1e9d48c68c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c1167e9e73035572301ac3daa7917bcf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_a81feaa7438a13357d7d152969e0d310.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_614e3e84d0b44cab7831d65e490ce9dd.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_776c79e01e6ab7777ddd387124e05bbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6ea877f1feb05224b27ca11a94ee0f4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2009/04/3966-137414-horoscopista.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_629fbbbfd37c9a2667b76683290f552f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/romania-va-prelua-singurul-port-maritim-fluvial-din-republica-moldova-anunta-ciprian-serban-1-e1772187945919.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/instantmuzeuassencoifdacicbratiari07inquamphotosvincentjannink-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta8403158-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/anisia-gafton-pro-tv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8a42b0ebbbc50cd0a03eeaf110bb96b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-si-grindeanu-inquam-photos-octav-ganea-scaled-e1776630436620.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bolojan-pnl-nu-demisioneaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/punct-de-control-aleatoriu-al-politiei--imagine-cu-caracter-ilustrativ--foto-profimedia-e1776781017577.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/profimedia-1087666232-e1776777190293.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/un-tigru-a-sarit-in-public-dupa-ce-plasa-de-siguranta-a-arenei-s-a-rupt-la-un-circ-in-rusia--foto-captura-video.png)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/milka-monopoly.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/diyarbakir-culture-route-festival-children-village-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ce-inseamna-expresia-a-picat-ca-musca-in-lapte-si-de-unde-vine.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-consulta-acte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cele-mai-dificile-cuvinte-de-despartit-in-silabe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/galeata-mortar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-bea-cola.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-la-revolutie-si-pana-in-prezent-federatia-rusa-nu-a-alocat-niciun-leu-catre-primariile-din-dobrogea-in-care-traiesc-comunitati-semnificative-de-rusi-lipoveni-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/tornada.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/un-economist-care-calculeaza-taxele-si-impozitele-e1776770827484.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-declaratii-ase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/banner-cu-mesaj-rasist-la-meciul-rapid-universitatea-craiova--foto-cristi-preda-gsp-e1776769573552.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-afp20250620636g8zqv1highresromaniapoliticsgovernment-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/acord-liban-israel.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.