Delicioase în supe şi ciorbe, dar bune şi de pus… la rană. Se ştie din bătrâni că morcovul, pătrunjelul, ţelina şi leuşteanul nu sunt numai legume pe care le poţi consuma tot timpul anului, dar şi plante care te ajută să previi anumite boli sau să le vindeci pe altele. Tot medicina tradiţională ne avertizează să le consumăm cu atenţie, pentru că substanţele pe care le conţin sunt foarte puternice.
1. Pătrunjelul stimulează fertilitatea
probleme cu tensiunea arterială. Deoarece sucul acestei plante este foarte concentrat, nutriţioniştii îl recomandă zilnic, dar nu mai mult de 40-50 ml. El poate fi diluat cu apă sau cu zeamă de morcov şi băut cu succes de către cei care încearcă să se lase de fumat. Pentru litiaza biliară se bea, înainte de masă, câte un sfert de pahar de suc de pătrunjel (rădăcină şi frunze). Respiraţia neplăcută, dismenoreea şi sindromul post-menopauză sunt ameliorate cu zeamă proaspătă de pătrunjel, în timp ce pentru astm, gută şi reumatism trebuie băut zilnic, timp de două luni, cu o lună pauză. Mai puţin cunoscut este faptul că pătrunjelul poate să ajute femeile să rămână însărcinate, pentru că stimulează funcţionarea ovarelor.
2.Leuşteanul combate anorexia
Pentru a prepara sucul de leuştean se amestecă o mână de frunze cu cinci linguri de apă şi se lasă la macerat circa 30 de minute, după care se filtrează. Zeama proaspătă este un puternic medicament ce trebuie administrat doar diluat, în amestec cu alte sucuri de legume, precum cel de morcov. La un sfert de pahar de suc extras din această rădăcină portocalie, se adaugă doar patru linguriţe de zeamă de leuştean. Dacă nu aveţi prea mult timp la dispoziţie, experţii în alimentaţia sănătoasă vă recomandă să ronţăiţi frunzele acestei plante. Ele au efect diuretic şi antispastic, combat anorexia şi stările de greaţă. Infuzia de leuştean este bună pentru pietrele la rinichi, pentru cistite, balonări şi colici intestinale. În cazul petelor de pe piele, se freacă zona cu frunze proaspete, de două ori pe zi, iar durerile de gât trec cu gargară cu infuzie fierbinte din frunze uscate.
3.Rădăcinoasa dulce previne cancerul
Indiferent de soi, morcovul este un aliment care face minuni pentru sănătate. Coaja lui nu trebuie îndepărtată, ci poate fi curăţată cu o perie, iar părţile stricate se îndepărtează cu un cuţit. Dacă preferi sucul, acesta se bea proaspăt, circa 150-300 ml pe zi. Foarte bune sunt şi salatele cu morcovi, sau rădăcina fiartă, iar pentru copii se recomandă piureul. La ce e bun morcovul? Ei bine, el conţine falcarinol, o substanţă ce previne formarea tumorilor şi încetineşte creşterea lor. Pentru cancerul de piele, betacarotenul ajută epiderma să lupte cu razele solare nocive şi, mulţumită acestei substanţe, semnele îmbătrânirii pot fi amânate printr- un consum supravegheat al acestei legume. În cazul persoanelor care suferă de ateroscleroză, morcovul combate afecţiunea cu ajutorul a peste 20 de substanţe antioxidante. Bogată în vitamina A, această rădăcinoasă întăreşte imunitatea şi îmbunătăţeşte vederea nocturnă.
4.Ţelina te ajută să slăbeşti rapid
Bogată în vitamine şi minerale, ţelina ajută hipertensivii şi detoxifică organismul. Ea are un efect tonic şi reuşeşte să regleze funcţiile hormonale ale organismului. Pentru vindecarea rănilor, se aplică comprese cu frunzele acestei plante, în timp ce uleiul de ţelină este folosit pentru afecţiuni renale (colică, litiază), edeme cardiace şi în diabet. Decoctul de rădăcină şi frunze este bun pentru slăbit, calmează tusea, răguşeala. Această legumă este, de asemenea, un cunoscut vermifug, iar sucul ei combate frigiditatea şi impotenţa. Conform medicinei tradiţionale, chiar şi sindromul de oboseală cronică trece cu ţelină. Se bea zilnic, dimineaţa, o combinaţie din jumătate de pahar de suc de frunze, diluat cu suc de morcovi. “Doza” energetică se ia pe stomacul gol, cu 10 minute înainte de masă. Pentru uz extern, ţelina este eficientă la degerături, pentru care se prepară un decoct din rădăcini şi frunze, cu care se fac comprese locale călduţe.