Dulci şi aromate, boabele de struguri sunt bogate în numeroase substanţe cu proprietăţi terapeutice, recunoscute din cele mai vechi timpuri. Specialiştii au constatat că sucul fructelor viţei-de-vie este un izvor de sănătate pentru că reuşeşte să prevină apariţia cancerului, reduce nivelul colesterolului şi tratează hipertensiunea arterială. Mai mult, strugurii sunt indicaţi pentru cure de slăbire şi detoxifiere şi pot fi folosiţi în tratamente cosmetice cu rezultate rapide.
Detoxifică organismul
Consumă minimum un litru de must pe zi, timp de două săptămâni, pentru a elimina toxinele din organism. Licoarea din struguri are o mare valoare energetică şi este bogată în lecitină. Ea reuşeşte să ofere organismului o mare parte din necesarul zilnic de vitamine. Pentru a scăpa de kilogramele în plus, două zile pe săptămână nu mânca decât struguri (trei kilograme pe zi), iar specialiştii te asigură că pofta ta de mâncare va scădea.
Afecţiuni hepatice şi biliare
Prin conţinutul lor mare în zaharuri uşor absorbabile, strugurii şi mustul măresc rezerva de glicogen din ficat. Consumul zilnic al unui kilogram de fructe îmbunătăţeşte funcţionarea acestui organ şi ameliorează bolile cronice. Fructele sunt indicate şi pentru tratarea colecistitei şi a formelor uşoare de litiază biliară.
Revigorează tenul
Compresele cu must aplicate pe ten ajută la revigorarea lui. Cu ajutorul unor discuri cosmetice îmbibate cu suc de struguri roşii, poţi să îţi reîmprospătezi pielea feţei în fiecare seară. Lasă produsul naturist să acţioneze timp de cinci minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Acelaşi tratament poate fi urmat, aplicând pe faţă boabe tăiate pe jumătate.
Reduc riscul tumoral
Curele cu aceste fructe reduc riscul de cancer pulmonar, favorizează stagnarea şi chiar micşorarea tumorilor existente, arată studiile. În cazul cancerului de piele, medicii recomandă comprese cu struguri. Este benefic un consum de minimum un kilogram de fructe, zilnic.
Uleiul din sâmburi scade colesterolul
Conform unui studiu american, consumul zilnic a 43 de grame de ulei de seminţe de struguri reduce nivelul colesterolului din sânge cu circa 15%. Rezultatele sunt vizibile după un tratament de trei săptămâni. Folosit la prepararea salatelor, untdelemnul previne îmbătrânirea prematură şi pierderea treptată a vederii. Aplicat pe piele, după baie sau după duş, catifelează şi hidratează epiderma uscată.
Vinul roşu previne infarctul
Licoarea din struguri conţine resveratrolul, o substanţă care subţiază sângele. Ea acţionează prompt şi împiedică trombocitele (celulele implicate în formarea cheagurilor de sânge) să se alipească. Astfel, resveratrolul previne apariţia infarctului. Se recomandă cel mult două pahare cu vin pe zi.
Te scapă de indigestii
Consumaţi în mod regulat, strugurii reglează tranzitul intestinal. Dacă aveţi frecvent indigestii, apelaţi cu încredere la aceste fructe şi aşteptaţi să îşi facă efectul, fără a le combina cu alte produse naturiste sau din farmacie.
Elimină celulita
Saloanele de cosmetică propun numeroase tratamente anticelulită ce au în componenţă struguri. Ritualul are la bază un extract natural din aceste fructe şi alge marine, care ajută la arderea grăsimilor. Pentru menţinerea elasticităţii, masează-te acasă cu sucul proaspăt al fructelor.
Buni pentru anemici
Strugurii roşii şi negri conţin substanţe antianemice, care stimulează apetitul. În plus, vitaminele din complexul B ajută la fixarea fierului în organism.
Cere sfatul medicului!
Orice cură cu vin, cu must sau cu struguri nu trebuie urmată fără recomandarea medicului. Strugurii sunt contraindicaţi bolnavilor care suferă de ulcer gastric şi duodenal, de diabet zaharat sau de ciroză hepatică.