Tanorexia este preocuparea obsesivă, deci imposibil de controlat, de a avea un bronz cât mai intens, în ideea că astfel aspectul fizic are de câştigat. Psihoterapeuţii includ această preocupare excesivă în categoria tulburărilor dismorfice (sau "sindromul urâţeniei închipuite") şi o consideră la fel de dăunătoare ca şi dependenţa de tutun sau de alcool.
Studiile demonstrează că femeile "superbronzate" ridică cifra de afaceri a solarelor nu atât pentru culoarea "sănătoasă" a pielii, cât pentru că au devenit dependente de razele ultraviolete! De ce? Fiindcă, pe lângă efectul bronzant, lumina artificială a solarului conferă şi o stare de bine, stimulând eliberarea de endorfine în creier. Aşa se explică dependenţa - "nevoia" de a merge iar şi iar la solar. Iar renunţarea (voită sau nu) la şedinţele de solar produc simptome chinuitoare, similare altor dependenţe, precum alcoolul şi fumatul.
Persoanele care au căzut în plasa acestei dependenţe au manifestări total lipsite de vreo bază obiectivă, reală: dacă au ratat o şedinţă la solar, cad pradă anxietăţii. Sunt obsedate de comparaţii - "E vreuna mai bronzată decât mine?!" - şi folosesc în exces produse autobronzante, pentru că sunt continuu "dezgustate" de propria piele "albă, palidă, fără viaţă". Consecinţa: evită să mai "iasă în lume" (să aibă o viaţă socială) şi chiar refuză joburi care prespun contact cu publicul, atâta vreme cât nu au obţinut tonul cel mai închis de ciocolatiu, pentru a nu provoca impresii şi reacţii critice.
Dacă iniţial preocuparea aceasta patologică era predominantă printre femei, în utlima vreme şi bărbaţii "vin puternic din urmă".