Dieta de o zi împotriva sindromului premenstrual
Starea de depresie şi poftele alimentare care te chinuie în zilele dinaintea menstruaţiei pot fi controlate prin alimentaţie. În zilele „acelea” ai impresia că numai ciocolata te ajută. De fapt, e mai indicat să alegi alţi carbohidraţi mai hrănitori pe care e bine să îi consumi singuri la o masă, fără grăsimi sau proteine.
De exemplu poţi mânca nişte cartofi la cuptor sau fierţi, un covrig, popcorn fără unt, paste sau nişte pâine prăjită. Totuşi, nu e cazul să faci abuzuri. Poţi să mănânci carbohdiraţii atunci când sindromul premenstrual te chinuie cel mai tare – de obicei după-amiaza şi seara.
Dieta de o zi pentru un abdomen plat
Nu poţi să dai burta jos într-o zi, dat poţi să combaţi balonarea aşa încât să ai un stomac cât mai plat şi să arăţi minunat în rochia pe care ţi-ai ales-o pentru o petrecere sau întâlnire romantică.
Începând cu o seară înaintea evenimentului e bine să eviţi toate alimentele care balonează – varză, fasole, conopid, îndulcitori artificali, sucuri acidulate, etc. – dar şi combinaţia de carbohidraţi şi proteine. În schimb, poţi să consumi proteine cu grăsime şi legume sau carbohidraţi cu grăsimi şi legume.
Cel mai bun desert este ananasul proaspăt, care, prin enzimele conţinute, favorizează digestia. Ca să nu reţii apa, consumă cât mai puţină sare şi cât ma multe alimente bogate în potasiu, de exemplu banane sau avocado.
Dieta de o zi pentru şedinţă sau examen
Dacă ai o şedinţă importantă, un interviu de angajare sau un exament trebuie să gândeşti clar, rapid şi să fii “pe fază” ca să reacţionezi repede. Pentru asta, evită mesele copioase şi carbohidraţii (pâine, dulciuri, paste), care îţi dau acea senzaţie neplăcută de moleşeală şi somnolenţă.
De asemenea, evită cafeaua – chiar dacă pare să te ajute, de fapt îţi măreşte anxietatea şi îţi dă o stare de nelinişte, aşa că mai bine rezervă-ţi timp suficient pentru somn.
În ziua cea mare consumă legume şi alimente bogate în proteine, de exemplu ouă, carne, lactate. Dacă nu poţi renunţa la pâine, mănâncă doar câteva felii de pâine integrală.
Citeşte mai departe pe unica.ro