În doar şapte zile lucrătoare de când soliciţi cardul european de sănătate, acesta se poate odihni, liniştit, în bagajul tău pentru concediu. “Plasticul” costă 2,2 lei şi e valabil timp de şase luni, în orice ţară a UE. Totuşi, atenţie! Principalul neajuns al cardului este faptul că acesta nu acoperă decât serviciile prestate de un spital sau o instituţie medicală de stat. Mai mult, suma nu poate depăşi o anumită limită, stabilită de legislaţia ţării vizitate.

Mai sigure sunt însă asigurările medicale pentru călătorii în străinătate, susţin specialiştii. Acestea sunt valabile oriunde în afara graniţelor, având un preţ variabil, în funcţie de durata şederii. Poliţa acoperă tratamente mai scumpe, chiar şi de 50.000 de euro, în spitale private sau de stat. Faţă de card, asigurările acoperă cheltuielile aferente repatrierii bolnavului sau, în caz de deces, a trupului neînsufleţit.

Cum îl obţii

Cererea pentru obţinerea cardului se depune în original la sediul casei judeţene de asigurări de sănătate, respectiv, la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. “Cererea va trebui însoţită de o copie după cartea de identitate (certificat de naştere pentru minorii sub 14 ani) şi de dovadă a calităţii de asigurat pe ultimii 5 ani”, se arată pe site-ul www.cnas.ro.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Zodiac chinezesc pentru luni, 16 decembrie 2024. Bivolul se confruntă cu neînțelegeri în familie
FANATIK.RO
Zodiac chinezesc pentru luni, 16 decembrie 2024. Bivolul se confruntă cu neînțelegeri în familie
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Observatornews.ro
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI