O mare dansatoare și coregrafă americană, Martha Graham, a definit cum n-au reușit să o facă artiști ai cuvântului: „Dansul este limbajul ascuns al sufletului”. Nici una dintre cele șapte arte nu s-a născut, în același timp, mai din cer și mai din adânc. N-a izbutit, precum dansul, să îngemăneze cerul cu pământul.
Artele plastice pot fi traversate, istorico-estetic, în pași de dans. Toate marile curente conțin opere iconice, pe pânză sau în piatră. Artele vizuale (ca să folosim termenul „la zi”, mai cuprinzător) îl au ca temă predilectă.
Plastica nu face altceva decât să transpună ceea ce cu toții avem în bătăile inimii. Propriul nostru dans, luminat ca o sală de bal de stele interioare, intră în vibrație cu dansul frunzelor de toamnă, cu ninsoarea lor argintie, ningându-ne ca o presimțire a iernii.
Dansul nostru își află ecoul în dansul a ceea ce iubim, până la contopirea într-un singur dans.
Dintre toate nenumăratele reprezentări ale dansului am ales tabloul suprarealistului catalan Joan Miro, „Dansator” (pictat acum exact o sută de ani, în 1925). Găzduit de MOMA (Muzeul de Artă Modernă din New York), este socotit „un poem vizual”. Este o radiografie a sufletului celui care dansează în sinea, în sinele său, cu stelele. Și rotire, și atingere, și neatingere, și năzuință, și împlinire, și chip, și vibrația spre asemănare.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/dancer.jpg)
OMUL VITRUVIAN, DANSATOR ÎN UNIVERS. Poate nicăieri mai bine decât sub semnul dansului poate fi așezat supracunoscutul desen al lui Leonardo da Vinci, „Omul Vitruvian” (inspirat de arhitectul roman Vitruvius, trăitor în secolul întâi înainte de Hristos). Un studiu al proporțiilor umane, o rotire a omului în univers, al cărui ritm vine parcă din străfundurile sufletului și din înalt. Un dans cu stelele:
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/davincivitruvelucviatour-753x1024.jpg)
TIKTALK. KARTULI. Cuvântul acesta desemnează o etnie (georgiană), dar și un dans, la origine un dans de nuntă, prin extensie – unul romantic. Dintre toate videourile de pe TikTok – nu puține, pentru că există o adevărată fascinație pentru tehnica spectaculoasă a dansatorilor din Georgia – acesta îmbină măiestria cu metafizica. Cei doi nu se scapă din ochi, însă nu se pot atinge. Bărbatul nu își poate atinge partenera. Cei doi sunt părți ale aceluiași întreg. Se caută unul în celălalt, ea – plutind ca „lebăda pe ape”, el – orbitând în juru-i. Există o tensiune spre contopire în dansul acesta de o frumusețe și o demnitate unice. Sugestia continuității e prezentă, nu degeaba numele dansului este și numele unui neam.
@nemo180880 ♬ оригинальный звук - Nemo
ROTIRI. Este minunat să știm că un român, regretatul compozitor de la Chișinău, Eugen Doga, a dăruit muzicii un vals tulburător. În țara lui Strauss, unde s-a născut, cuvântul german „walzen” se traduce prin „rotiri”. Este un dans de mare eleganță, dintre acelea care nu pot fi dansate decât în doi, până când protagoniștii devin unul.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a603d76b3eed96dee66bc62eecfc4668.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b53cb1b346335b8ae0c74f4f11ceb7e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_840b3d3b4dfab8f84ebb9bb38b3c3f67.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_471d7041c17f3cfbdd04d1e1aea4ab4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0771091cddfed32985a766f09f6ab1ea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_844d6f4435ea5a2290ed5369d1dd5615.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a95ff27739f53ca31cb4fcb7714f7fa3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c96fa969b656942a7e79e2077eca4475.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_dfe6c87ca38a1a527b1c3881709e6002.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e3880c3aa92e8d455165d6aa1eafb2d5.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_036cd63e5cf954a354056aae2a391b55.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_4e4c8b449edc49bad8a23ee652981b13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c3896db0c5818401940e6319f0146658.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f0e2842d8cccb6d8730e59568c573baa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cf11c041fb88e521b270e427c68291ce.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_0064eddc45245d5ac5eae34de6b706e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f1d1a00c096dc1e08a780edcede968fa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_e0786ea4587241be684e5a18693de93d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_94d996554e7cf1d74e3dceae95f28bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_800d34e1b0305040870bff8910c26128.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_25232251d78829fb365aa1d69cb72859.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e0a3facdc271dbc68119c994ccaad562.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_ef3269a8deccc5a19e5189c50b102deb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/vals-eugen-doga.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_572664e43e092decaa6708ad30a6d10e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f8a55abcb4ebef9e6181e230bf9023b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/hepta8411542-e1760419627949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ccr.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_9d3c31ae3d4f91780ec5acf045be73ee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_185f8cf992fb798cb943fbc7396071b4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/mihai-morar-emma-si-daniel-buzdugan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/carmen-tanase-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_73d6329dc6d1bbb5379fe26173ae9ffc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_da71ddea1899127d8a8d7523cd56a29c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9451d95ad6cb04e031a63560b481deb3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/presedinte-nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-rufe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colinde-scurte-pentru-copii-usor-de-invatat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cum-sa-asortezi-o-vesta-cu-hanoracul-tau-preferat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/shibuya-scramble-crossing-tokyo-japonia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/un-brad-verde-pe-masina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cozonac-cu-mac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/12/sfantul-spiridon.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/ce-inseamna-cand-visezi-rubin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/cand-e-dezlegare-la-peste-in-postul-craciunului-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/basculanta-pietris-rasturnat-a3-bucuresti-ploiesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/carne-de-porc-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/lia-savonea-presedinta-inaltei-curti-va-primi-locuinta-de-serviciu-un-apartament-cu-5-camere-in-centrul-bucurestiului--ea-s-a-remarcat-prin-mai-multe-decizii-controversate-e1764252067648.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/italian-confuzie-cracovia-craiova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/euniunea-europeana2--masa-rotunda-cu-ministrul-apararii-al-ue--foto-newsroom-consilium-europa-eu-.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/europa-sufera-de-socialism-ilustrativ--imagine-realizata-cu-ajutorul-ai.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/melania-trump-si-donald-trump-4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/cati-bucuresteni-s-au-uita-la-tv-la-exit-poll-shutterstock1323053696.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.