Cea de-a treia ediţie a Balkanik, primul festival de muzică şi cultură balcanică din România, va avea loc în Grădina Uranus (lângă Piaţa de Flori George Coşbuc). Cele trei zile şi trei nopti de evenimente îi sunt închinate Mariei Tănase. Printre cei care vor urca pe scenă se numără: Fanfara Ciocârlia din Zece Prăjini – cea mai rapidă fanfară din lume, Alexander Balanescu Quartet – Pornind de la cantecele Mariei Tanase, Alexander Bălănescu a creat noi compoziţii, în faimosul album Maria T, filtrând spiritul est-european al cântecelor originale, prin experienţa lui occidentală, Taraful Haiducilor din Clejani, Kottarashky & The Rain Dogs (trupă de muzică etno-electronică din Bulgaria), KAL (din Serbia – amestec de muzică balcanică, cu influenţe de tango, influenţe turceşti, jamaicane şi din Orientul Mijlociu). Vor mai concerta SHUKAR vs IAGALO, un dialog muzical între două tarafuri, în frunte cu Napoleon din Shukar Collective şi Steaua de Mare. Pe lângă concerte, vor mai avea loc un târg meşteşugăresc cu produse originale, expoziţii, cafea la nisip, bragă, mâncare la ceaun, delicatese turceşti şi must preparat la faţa locului. Preţul unui bilet este 50 lei, iar al unui abonament pentru cele 3 zile de evenimente este 130 lei, elevii şi studenţii beneficiind de reducere.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.