Păltiniș este o atracție pentru turiști atât pe timp de iarnă, când se poate schia, cât și pe timp de vară, pentru aerul curat și priveliștile încântătoare.

Despre stațiunea Păltiniș

Situată în centrul României, în județul Sibiu, la doar 35 km de Sibiu, stațiunea Păltiniș este cea mai veche stațiune montană din România fiind înființată de Societatea Carpatină Transilvania în anul 1894. În plus, este a doua cea mai înaltă stațiune, după Rânca, fiind situată la o altitudine de 1442 de metri.

Așezarea întemeiată la sfârşitul secolului al XIX-lea, în mijlocul unei păduri de conifere, pe versantul nord-estic al Munților Cindrel este un loc foarte plăcut pentru petrecerea vacanțelor datorită aerului alpin deosebit de curat, puternic ozonizat.

Masivul Cindrel, cu culmile sale domoale și platouri largi este ideal pentru practicarea schiului de fond. În timpul iernii stațiunea Păltiniș este un excelent loc pentru practicarea sporturilor de iarnă. Ninsorile transformă multe din pantele împrejurimilor, în veritabile pârtii de schi sau săniuș.

Cunoscută ca stațiune a sporturilor albe, Păltinișul are piste special amenajate, de la cele mai accesibile celor care încep să deslușească tainele acestui sport până la cele cu mai mai mare grad de dificultate agreate de schiorii cu experiență.

Vara, stațiunea Păltiniș oferă multiple posibilități de recreere, cum ar fi terenuri de sport și trasee turistice, care, prin frumusețea peisajului înconjurător, aerul pur al pădurilor de conifere, creează o atmosfera de liniște și deconectare.

Cum ajungi în stațiunea Păltiniș

Staţiunea Păltiniş se află situată la 32 km de Sibiu şi este legată de oraş printr-o şosea modernă care străbate un peisaj de vis.

Cei care merg la Sibiu cu trenul au asigurată zilnic legătura cu Păltiniş cu mijloace de transport în comun, pe traseul 22, care porneşte din Gara principală a municipiului şi are ca staţie ultimă staţiunea din Munţii Cindrel.

Ce poți face în Păltiniș

Staţiunea Păltiniş este una dintre variantele preferate de mulţi turisti, pasionaţi ai sporturilor de iarnă sau a plimbărilor în aer liber.

Vara Păltinișul se transformă într-un loc destinat bunei dispoziții. Arena Platoș devine un imens parc de distracții.Pe o suprafață de aproape 75.000 de metri pătrați au fost instalate sănii de vară, distracția preferată de turiști. Există trasee de biciclete, bile de zorbing, o alee cu povești, un parc cu animale, un teren de fotbal cu apă și multe alte modalități de a petrece timpul liber.

Odată ajunşi la Păltiniş, turiştii pot schia în sezonul de iarnă, iar primăvara, vara şi toamnă pot să exploreze traseele împădurite din apropiere pe rutele destinate special sau să admire priveliştea naturală deosebită a zonei.

Pârtii de schi în Păltiniș

Condiţiile de schi sunt excelente începând din decembrie şi până în aprilie. Pârtiile din staţiune sunt accesibile pentru toti împătimiţii sporturilor de iarnă.

Statiunea Paltinis – Partii de schi
  • Oncești I – dificultate mediu
    • Lungime – 1150 m
  • Oncești II – dificultate ușor
    • Lungime – 450
  • Pârtia Platos
    • Lungime – 520 m
  • Pârtia Panorama Sibiului
    • Lungime – 600m
  • Pârtia Poiana Poplacii
    • Lungime – 600m
  • Pârtia Arena
    • Lungime – 240m
  • Partia Soarelui
    • Lungime – 640m

Trasee montane din Păltiniș

Trasee montane din Paltinis

Vara şi toamna, turiștii pot să exploreze traseele împădurite din apropiere de stațiunea Păltiniș pe rutele destinate special sau să admire priveliştea naturală deosebită a zonei.

Traseele de drumeţie şi de cicloturism din Munții Cindrel sunt de dificultate medie, accesibile tuturor categoriilor de drumeţi, tot timpul anului. Accesul se face din localităţi ale regiunii Mărginimea Sibiului şi din staţiunea Păltiniş.

Dacă traseele din Munţii Cindrel se pretează la drumeţii scurte, amatorii de drumeţii mai lungi şi mai solicitante vor găsi traseele potrivite în Munţii Făgăraş.

  • Poiana Onceşti,
  • Vf. Onceşti,
  • Stâna Găujoara
  • Poiana Lupilor.

Obiective turistice în stațiunea Păltiniș

Schitul Păltiniș

Un important obiectiv turistic în Păltiniş este Schitul, o biserică de lemn ridicată în deceniul trei al secolului XX, unde se află mormântul filozofului român Constantin Noica.

Lăcaşul de cult a fost ctitorit de mitropolitul Nicolae Bălan şi are hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului“. El beneficiază de o catapeteasmă realizată între 1944-1945 de Constantin Vasile, în stil neobizantin. Dintre obiectele de valoare păstrate în biserică se numară icoana Sf. Paraschiva, datată 1904.

Munții și rezervația naturală Cindrel

Obiective turistice din Păltiniș – Rezervația Naturală Cindrel

Munții Cindrel acoperă peste nouă mii de hectare cuprinse la sud-vest de Valea Frumoasei, continuată apoi spre vest de Valea Sebeșului, iar în sud-est de Valea Sadului.

Spre nord-est culmile muntelui scad în depresiunile colinare ale Sibiului, Săliștei și Apoldului

În acest spațiu domină rocile dure, de șisturi cristaline, un relief accidentat, parcurs de văi cu versanți puternic înclinați, care formează între Șugag și Tău Bistrei, spre exemplu, un spectaculos defileu.

Cindrelul este una dintre cele mai importante regiuni pastorale din Carpații României — o dovedește rețeaua densă de poteci —, multe marcate turistic de mai bine de un secol, și sutele de gospodării sezoniere ale mărginenilor proprietari ai pășunilor și pădurilor care urcă până la 1750-1800 m altitudine.

Numeroasele văi pornesc chiar din circurile glaciare suspendate. Trei astfel de căldări glaciare sunt Iezeru Mare, Iezeru Mic și Gropata, pe latura nordică a masivului. O suprafață de 609 ha, care înconjoară cele două iezere, formează rezervația complexă omonimă.

Dacă ajungi la Păltiniș, nu rata cele mai apreciate obiective turistice din Sibiu

Urmărește-ne pe Google News