10 țări care au primit numele unor personalități

 1 comentariu

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să conduci o țară care îți poartă numele? Sau ce-ai zice dacă un anumit stat ar fi denumit după numele tău? În zilele noastre, acest lucru este imposibil, însă de-a lungul istoriei omenirii au existat țări care au fost denumite după numele unor personalități marcante ale istoriei, exploratori și descoperitori de noi teritorii.

Te-ai întrebat vreodată de unde provin numele țărilor sau cum au ajuns, oare, America, Bolivia, Columbia ori Israel să se numească astfel?

Studii recente arată că multe dintre cele 195 de state suverane și independente existente la ora actuală în lume au fost denumite după numele unor persoane importante, iar în cele ce urmează ți le vom prezenta pe cele mai interesante și mai surprinzătoare dintre acestea.

America (Statele Unite ale Americii) – Amerigo Vespucci

Numele „America” vine de la exploratorul de origine italiană Amerigo Vespucci ale cărui călătorii spre vest l-au convins mai degrabă că există un nou continent decât marginea de est a Indiei. Martin Waldseemüller, un cartograf german care a realizat prima hartă a lumii noi în 1507, a numit continentul american „America” după Vespucci. Practic, numele America provine de la versiunea latină feminizată a prenumelui lui Vespucci.

  • Află și cine a descoperit America

Bolivia – Simon Bolivar

Țara situată în America de Sud este denumită după Simon Bolivar, unul dintre cei mai importanți conducători revoluționari din secolul al XVIII-lea. Bolivar a eliberat jumătate din America de Sud de sub stăpânirea monarhiei spaniole. El a participat la întemeierea Gran Columbia, o națiune formată din coloniile spaniole eliberate. Țara s-a numit apoi Peru de Sus, iar o adunare de lideri ai cetățenilor acestei țări a votat pentru independență în 1825 și a denumit noul stat Bolivia. Bolívar a avut o contribuție decisivă la obținerea independenței actualelor Bolivia, Venezuela, Columbia, Ecuador, Peru, Panama.

Venezuela (parțial) – Simon Bolivar

Denumirea oficială a Venezuelei este Republica Bolivariană Venezuela începând cu 1999. Fostul președinte Hugo Chavez a insistat pentru schimbarea denumirii în timpul redactării constituției din acel an. Președintele de stânga s-a văzut ca un revoluționar și oponent al imperialismului în toată America Latină - în ochii lui, moștenitorul natural al lui Bolivar.

PORTUGAL MADEIRA FUNCHAL JARDIM MUNICIPAL

Columbia – Cristofor Columb

Numele Columbiei provine de la numele de familie al celebrului explorator genovez Cristofor Columb, deși acesta nu a pus niciodată piciorul în această țară. Numele Columbia a fost dat pentru prima dată de Francisco de Miranda, un revoluționar care a încercat să răstoarne dominația colonială spaniolă la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea în America Latină. Acest nume a fost adoptat oficial pentru prima dată sub numele de Republica Columbia în 1819. A suferit o serie de schimbări în prima jumătate a secolului al XIX-lea și a devenit Regatul Unit al Statelor din Columbia (1863). Trei ani mai târziu avea să primească denumirea pe care o are și în prezent: Republica Columbia.

Israel – Israel

Numele modern Israel nu se referă la o singură persoană, însă rădăcinile sale provin de la patriarhul biblic Iacov. După ce acesta s-a luptat cu un bărbat (deseori interpretat ca fiind un înger în tradiția iudaică) în Geneza 32, el a fost redenumit Israel ca titlu de onoare. Numele a fost aplicat evreilor în general („israeliții”) și a servit drept nume pentru Regatul istoric al Israelului. Înainte de declarația de independență a Israelului modern, semnată în 1948, sioniștii au ales numele Israel deoarece spuneau că se potrivește cel mai bine statului pe care doreau să-l întemeieze.

Insulele Seychelles - Jean Moreau de Séchelles

Această țară care este formată din 115 insule situate în Oceanul Indian și-a câștigat independența de Marea Britanie în 1976. Înainte de stăpânirea colonială britanică, acest stat era, de fapt, controlat de Franța și fusese denumit după numele lui Jean Moreau de Séchelles, care era ministrul finanțelor în timpul domniei regelui Ludovic al XV-lea (secolul al XVIII-lea). Interesant este faptul că politicianul francez nu a vizitat niciodată paradisul său omonim.

El Salvador – Iisus Hristos

El Salvador a fost denumit după numele Mântuitorului Iisus Hristos. Această țară a fost botezată oficial „Provincia De Nuestro Señor Jesus Cristo, El Salvador Del Mundo”, care înseamnă „Provincia Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul Lumii”. Se întâmpla în anul 1524, atunci când cuceritorul spaniol Pedro de Alvarado invada acest teritoriu. Numele ușor greoi a fost scurtat mai târziu în El Salvador sau „Mântuitorul”.

Santa Lucia – Sfânta Lucia

Santa Lucia este o țară insulară situată în arhipelagul Caraibe, între Martinica și Barbados. Este singura țară din lume care a fost denumită după o femeie, iar acea femeie era Sfânta Lucia din Siracuza, o martiră creștină care a fost ucisă în timpul persecuției dioclețiene din anul 304 d.Hr. Nu este clar ce coloniști europeni au denumit insula după Sfânta Lucia din Siracuza, dar cel mai adesea este atribuită francezilor.

Insulele Mauritius – Prințul Maurice van Nassau

Insulele Mauritius au avut de-a lungul timpului mai multe denumiri. Prima dată a fost denumită Dina Robin de către marinarii arabi, în anul 975 d.Hr. Apoi s-a numit Cirne și Mascarenes, acesta din urmă fiind un nume dat de marinarii portughezi. În sfârșit, a fost botezată Mauritius, în 1598, de către marinarii olandezi după numele prințului Maurice van Nassau, care era conducătorul de atunci al Republicii Olandeze.

Filipine – Filip al II-lea al Spaniei

Filipine a avut mai multe nume de-a lungul istoriei, iar actuala denumire datează din anul 1543. Exploratorul spaniol Ruy López de Villalobos a numit două insule – Leyte și Samar – în onoarea regelui Filip al II-lea al Spaniei, prințul de atunci al Asturiei, în timpul expediției din acesl an. La început, numele se referea doar la aceste două insule, însă în cele din urmă a fost folosit pentru a face referire la toate insulele din arhipelag și s-a transformat în Filipine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    MirunaI 28.07.2023, 21:53

    Interesant articol

ALTE ȘTIRI
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
kimberly-guilfoyle-sorin-grindeanu
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
06:47
Alertă majoră în SUA după ce mii de oameni au primit ordin să evacueze din calea uraganului Isaias
06:20
SUA convoacă Ucraina, NATO și UE la Miami pentru a discuta un nou plan de pace în războiul cu Rusia
06:15
Cel mai mare camion din lume: „Cântărește mai mult decât un Airbus A380 încărcat, e de 6 ori mai puternic decât mașinile Formula 1”
06:00
De ce să nu arunci dopurile sticlelor de vin: „Ajutor pentru plante”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește