Constantin Badic, 8 martie 1963, ora 23.30, Adjud. Peşti cu ascendentul în Scorpion:
Sunteţi puternic motivat să ajungeţi la o situaţie superioară faţă de cei pe care îi cunoaşteţi şi vi se poate împlini această dorinţă. Sunteţi o persoană pragmatică, raţională, înclinată către părăsirea ţării sau a localităţii natale şi cu un curaj deosebit în relaţiile cu străinii. Sunt posibile complicaţii legate de o soră sau de o altă rudă de sex feminin. Atenţie la prietenii care vă pot trăda fără prea multe mustrări de conştiinţă şi la afacerile cu necunoscuţi. E posibil să vedeţi căsătoria ca pe o obligaţie socială, care trebuie amânată cât mai mult. Partea a doua a vieţii poate fi mult mai bună decât prima.
Vasile Bozianu, 16 ianuarie 1987, ora 1.00, Bacău. Capricorn cu ascendentul în Balanţă:
Un aspect esenţial din astrograma dv. e legat de locul de muncă. E posibil să acceptaţi un serviciu foarte solicitant şi, odată cu apariţia unor probleme de sănătate, să renunţaţi la el şi să găsiţi ceva mai apropiat de dorinţele dv. Vi se potriveşte orice meserie legată de armată, de ordinea publică, orice postură care vă pune în serviciul celorlalţi, dar toate implică unele sacrificii. Pot să apară probleme din partea rudelor partenerei. Sunteţi cu adevărat norocos în dragoste.
Gabriel Vlăduţ Tanţa, 18 martie 1985, ora 7.00, Turnu-Severin. Peşti cu ascendentul în Berbec:
Evoluţia dv. se anunţă favorabilă, mai ales dacă veţi reuşi să vă daţi seama repede că independenţa financiară este un scop pentru care merită să faceţi eforturi. Beneficiaţi de o formă specială de protecţie, care vă ocroteşte de necazuri mari şi vă poate asigura un drum drept în viaţă, mai ales dacă veţi rămâne deschis la tot ce apare nou în plan profesional, şi nu numai. Pentru dv. progresul profesional e strâns legat de evoluţia personală. Cu cât vă veţi cunoaşte mai bine pe dv. înşivă, cu atât mai uşor vă va fi să evoluaţi. Nu mai idealizaţi o anumită profesie şi păstraţi- vă deschise opţiunile în această privinţă, pentru că sunteţi în stare de multe lucruri. Nu vă autolimitaţi!