Televiziunea înghiţită de cinema

“Nu mi-ar fi plăcut să fiu preşedintele URSS”, spune la un moment dat preşedintele SUA, povestindu-i jurnalistului britanic întâlnirea sa cu preşedintele URSS Brejnev. “Ăştia ascultau tot…” Asta o spune cel care pusese să fie instalate microfoane în sediul partidului democrat şi care fusese nevoit să demisioneze în urma scandalului! Numele scandalului: Watergate. Numele jurnalistului: David Frost. Numele preşedintelui: Richard M. Nixon. “Frost/Nixon”, ecranizarea piesei de teatru a lui Peter Morgan, este poate cel mai bun film al mereu abilului Ron Howard. Nu doar că filmul nu-şi trădează originile teatrale, dar este cinema de mare clasă de la un capăt la celălalt al celor 122 de minute ale sale! Iar pentru asta, Howard&Morgan par să fi “uitat” complet de teatru; în schimb, este clar că s-au uitat mult la televizor.

“Frost/Nixon” este unul dintre acele filme care se inspiră din televiziune, reuşind să facă din aceasta un spectacol al minţii pe care televiziunea nu poate să-l realizeze. Deşi interviul lui Frost cu Nixon din 1977 a fost urmărit de peste 45 de milioane de telespectatori, el nu oferea privitorului decât ping-pongul unor chipuri care se ciocnesc în căutarea adevărului. Interviul a fost mai mult o victorie avocăţească – un fel de justiţie la televizor. Filmul lui Howard&Morgan este “making of”-ul acelui interviu TV: nu doar contextul, ci şi echipele fiecăruia, tratativele, întreruperile, discuţiile din spatele uşilor închise, momentele de descurajare şi – mai ales – toate acele “mind games” în care Nixon era expert şi cu care spera să-l destabilizeze pe Frost…

Frank Langella este absolut superb în rolul lui Nixon, Martin Sheen e excelent în cel al lui Frost şi tot restul distribuţiei e perfect. Un regal despre un eşec prezidenţial.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE