Cura cu usturoi se recomandă pentru stabilizarea tensiunii arteriale. În plus, determină scăderea colesterolului din sânge şi previne ateroscleroza şi cancerul căilor digestive. Are şi acţiune antihemoragică. Puternic antibacterian, este indicat atât în afecţiuni respiratorii (bronşite cronice, rinite, gripă, efizem pulmonar, tuse spastică sau convulsivă, astm bronşic, răguşeală, guturai), cât şi în cazuri de diaree infecţioasă. Usturoiul este bun şi dacă aveţi o bilă leneşă, probleme cu digestia, pietre la rinichi, gută, reumatism, dezechilibre endocrine sau parodontoză.
Există şi sub formă de capsule
Se poate consuma ca atare, în mâncare, sau poate fi preparat ca mujdei. Există şi capsule cu extract de usturoi, iar astfel puteţi evita problema respiraţiei urât mirositoare. O altă metodă de administrare fără a avea neajunsul mirosului neplăcut este următoarea: se curăţă un căţel de usturoi şi se taie foarte mărunt, apoi se înghite cu un pahar cu apă.
Iată contraindicaţiile:
Nu este bine să consumaţi usturoi dacă aveţi arsuri la stomac, tuse seacă sau sangvinolentă. Celor care prezintă sensibilitate gastrică le poate provoca neplăceri, cum ar fi inapetenţă temporară, indigestie, senzaţie de vomă. Mamele care alăptează nu trebuie să mănânce usturoi, pentru că gustul se va transmite şi în lapte.
Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre beneficiile usturoiului, căutaţi, azi, la chioşcuri, Libertatea pentru femei.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
FANATIK.RO
Ce să pui în fasolea bătută ca să-i dai gustul din copilărie. Va ieși deosebit de savuroasă
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
FANATIK.RO
Țara în care s-a deschis un supermarket low-cost: “Toată lumea e binevenită aici”
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Știrileprotv.ro
Tentativă de asasinare a lui Zelenski. Presupusul criminal, un polonez, s-a oferit să ajute serviciile speciale ruse
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Observatornews.ro
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI