De Corina Rob,

Concluzia reiese dintr-un studiu asupra efectelor benefice ale vinului asupra organismului, efectuat de un grup de cercetători de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi şi dat publicităţii de Agerpres. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că 250-300 de mililitri de vin roşu consumaţi zilnic stimulează producerea sucului gastric şi întreţine un apetit sănătos. Aceeaşi licoare facilitează transportul elementelor nutritive de-a lungul peretelui intestinal şi facilitează chiar şi digestia alimentelor mai grele. În plus, asociat cu mâncare, alcoolul din vin este absorbit lent şi doar în mică parte în sânge, iar ficatul are astfel timp să-l prelucreze.

Chiar dacă nu e un antimicrobian, s-a dovedit că vinul are efect profilactic în cazul infecţiilor intestinale. “Acţiunea sa derivă din efectul altor constituenţi decât alcoolul. E vorba de compuşii fenolici din compoziţia vinului, care prezintă toxicitate la viruşi, bacterii şi fungi”, a explicat ing. Otilia Chiriţă, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi.

Alte beneficii asupra sănătăţii

✔Combate Helicobacterium pylori, cauza principală a apariţiei ulcerului stomacal;
✔Scade sensibilitatea la răceli în rândul nefumătorilor;
✔Are o acţiune relaxantă asupra creierului şi, consumat înainte de culcare (90-180 ml), asigură un somn liniştit;
✔S-a demonstrat că persoanele consumatoare de vin în cantităţi moderate prezintă un risc scăzut de apariţie a bolilor sistemului cardiovascular (hipertensiune, crize de inimă, infarct şi alte boli ale vaselor sangvine periferice);
✔Elementul vanadium, prezent şi în vin, are proprietăţi antidiabetice şi antihipertensive; ✔Resveratrolul din vin întârzie apariţia bolilor neuronale, cum ar fi Alzheimer şi Huntingdon; ✔Protejează componentele celulare de efectele oxidării, chiar mai bine decât o fac vitaminele C şi E.

RECOMANDĂRI
Ilie Dumitrescu a avut o aventura cu o femeie maritata. A spus cine este: "Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi»"
GSP.RO
Ilie Dumitrescu a avut o aventura cu o femeie maritata. A spus cine este: "Omul m-a sunat și mi-a spus: «Am o familie și te rog să încetezi»"
Horoscop 7 iunie 2020. Taurii își recapătă liniștea interioară, Capricornii sunt astăzi în elementul lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iunie 2020. Taurii își recapătă liniștea interioară, Capricornii sunt astăzi în elementul lor