Nativă Scorpion, Simona Gherghe (31 octombrie 1977, ora 6.50, Iaşi) are ascendentul în acelaşi semn cu Soarele, care conturează şi mai puternic trăsăturile semnului natal, scoţând în evidenţă atât calităţile, cât şi defectele acestei zodii a puterii personale.

Fire rezervată, hotărâtă şi secretoasă, vedeta Antenei 1 înclină oarecum către suspiciune şi neîncredere, atât în sine, cât şi în cei din jur. Are o minte ascuţită, aflată veşnic în alertă, curioasă şi dornică de competiţie.

Viaţa o conduce către rolul de rotiţă într-un ansamblu care trebuie să funcţioneze ireproşabil şi îi anulează în acest fel în mare măsură egoismul nativ.

Este foarte potrivită pentru tot ce este legat de cercetări, investigaţii şi anchete, având un talent înnăscut pentru descoperirea lucrurilor ascunse – ceea ce o recomandă pentru profesia de detectiv.

Este puternic înclinată către relaţiile sociale, de prietenie şi de protejare a celor dragi pe care doreşte să îi ferească cu orice preţ de supărările vieţii.

Poate deveni agresivă dacă i se încalcă teritoriul şi posedă o ambiţie deosebită. Evoluţia profesională se anunţă a fi lentă, dar sigură.

HOROSCOPUL ZILEI te așteaptă! Fii primul care află ce spun astrele despre tine.
ABONEAZĂ-TE HOROSCOPUL ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.