Marele folkist, care a fost invitat la evenimentul de suflet al prietenului său, Ducu Bertzi (Festivalul ”Floare de Colț”) a fost impresionant de efortul unui admirator al său, care dependent de scaun cu rotile, a făcut un drum lung, efort supraomenesc să se strecoare prin mulțime și să ajungă la recitalul său, rară vizită a artistului prin cel ma nordic oraș al țării.

VIDEO EXCLUSIV/ Mai emoționat ca niciodată, Mircea Vintilă a dedicat un concert întreg unui prieten cu nevoi speciale

Mircea Vintilă a dedicat un concert întreg unui prieten care, în ciuda dizabilităților locomotorii, a venit la concertul său

Lepădat de imaginea de artist și vizibil emoționant de stăruința iubitorului muzicii sale, artistul a simțșit nevoia să-l țină strâns în brațe, apoi a cântat urmărindu-l cu privirea, recital căruia Mircea ”Ciocu” Vintilă i l-a dedicat în mod special. Ciocu i-a mulțumit spunându-i cât de special se simte că cineva a făcut un așa efort pentru recitalul său.

Unul din primii artiști ai generației folk, Mircea Vintilă (în vârstă de 69 ani) a urcat pe scena aflată în centrul orașului (Parcul ”Grădina Morii”) de unde este originar prietenul său Ducu Bertzi, alături de  întreagă divizie de artiști, amintim: Victor Socaciu, Vasile Șeicaru, Adrian Beznă, Fără Zahăr, Silvan Stăncel, Adrian Beznă, Șerban Gosa, Gheorghe Ștetca, Didina Curea și actorul Adrian Păduraru. ”Copilul” artistului Ducu Bertzi, manifestarea denumită după marele său succes, a ajuns la ediția a VI-a.

mircea-vintilaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

 

CITESTE SI EXCLUSIV/Risipitorul Colea. Amintiri cu parfum și tutun cu Magda Răutu, soția regretatului actor

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.