Ce să alegi când nu e nimic de ales

 1 comentariu

Ponta afișează zâmbetul de hienă al ospătarului care te fură la nota de plată, surâsul viclean al casierului care a delapidat. Pupilul penalului Năstase a reușit miraculos să evite pușcăria. Până acum.

Omul de la București al fugarului Ghiță de la Belgrad a reușit performanța rară de a fi în politică un fost la vârsta la care alții abia se apucă.

Lasconi a întinat până și nobilele idealuri ale Gaițelor.

Plină de simțăminte alese, această primăriță de provincie nu îi ajunge politic nici până la gleznă coanei Joițica Trahanache. Care era un personaj fictiv.

Împarte imunitatea la ridicol cu Predoiu, Terheș, Popescu, Șandru, Banu și Funeriu (care aleargă cu propria statuie în cârcă, semnul distinctiv al celor care nu ajung nicăieri).

Ar fi fost frumos să o alerge și Nicușor cu o culegere de Gheba sau o carte de colorat.

De cum deschide gura se simte Ecologica de după blocuri.

Nicușor Dan e paradoxal. Fără să fie o soluție (Bucureștiul e administrat mai prost ca pe vremea lui Băsescu) pare singura soluție. Are o încetineală în replică. Se compensează cu încăpățânarea.

Îl mai are Nicușor pe Păun în umbră și ani de activism civic la vedere. E de ajuns pentru un miraj al onestității, de care se agață cu disperare visătorii și oamenii cinstiți.

Simion are chipul plin de ură al românului mediu statistic, tupeul și ignoranța aceluiași. E cel mai din popor. Totodată, e cel mai periculos candidat. Relația sa de iobăgie față de guru moscovit e suficientă pentru a fi evitat masiv.

Antonescu e un gargaragiu fudul, îndrăgostit de sine și de retorica sa nouăzecistă. Om al sistemului până la os, Antonescu e tot ce a dat mai deziluzionant politica românească din ultimii patruzeci de ani.

Chiulangiu, etern absent și întreținut nonstop de la buget, Antonescu are un obraz atât de gros, încât doar al lui Ciolacu (sau Piedone) e comparabil. 

P.S.: La runda asta de alegeri, doar taica Dan Felix Voiculescu are mai mulți candidați decât criminala Maica Rusie. Ce să alegi, așadar, când nu e nimic de ales? Miza e uriașă: viitorul României - la Est sau la Vest. Oferta electorală - cum a dat Dumnezeu, că românii au avut treabă cu weekendul prelungit etern și Insula Iubirii și nu s-au mai deranjat pe partea civică și politică.

Foto: Vlad Chirea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Manu 03.05.2025, 21:10

    Ce sa facem? Tot posibilul ca să schimbam sistemul de vot. Nu este intenția mea de a face reclama, dar am citit un articol foarte interesant cu mai multe sisteme de vot, a domnului Bogdan Ivanel:" Ce facem când nu avem pe cine vota". Daca aveți timp și curiozitate...Poate curând mass-media, societatea civila, ONG-urile etc . vor da startul schimbării. Cum ar fi sa avem pe buletinul de vot opțiunea "niciunul?" Dacă acea opțiunea ar fi votata majoritar, alegerile s-ar relua și foștii candidați nu ar mai avea dreptul sa candideze.

    • Avatar comentarii

      journo 04.05.2025, 09:38

      Dar cineva ar trebui sa modifice constitutia si legile electorale pentru asta - or ei nu au pus in practica referendumul cu parlamentul mic si votul in doua tururi la primari.

    • Avatar comentarii

      Neminem 05.05.2025, 05:12

      Adica scoti candidatii unor oameni ce aveau cu cine vota si ii lasi in aer si repeti alegerile pt eternitate daca e? ? Democratia reprezentativa aka dictatura institutionala e problema. Singura forma de democratie e aia directa, nu chestia asta de reprezentativa. Votezi pe legi, pro contra, nu reprezentant.

ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Florin Cazacu, primarul municipiului Brad, alături de Selly, după filmările pentru „Fugiți de acasă” | sursa foto: Facebook
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
Irina si Razvan Fodor alaturi de fiica lor, Diana
10:48
Ce relație au Irina și Răzvan Fodor cu fiica lor adolescentă. „Trebuie să explici, să negociezi. Ne mai și pune la punct”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
11:41
În 2000, un profesor american i-a dat 5.000 de dolari unei femei care planta copaci în deșert. După 26 de ani, a găsit o pădure cu 50.000 de arbori, unii înalți de peste 9 metri: „Mi-am ținut promisiunea”
11:40
Maradona ar fi fost ucis. Procurorii cer 12 ani de închisoare pentru neurochirurgul Leopoldo Luque
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
11:27
Sute de șoferi de TIR din Egipt și Maroc, pentru firmele din România și Italia. Proiectul pilot testat de UE
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...