Cod roșu de Bojdeucă. Ne-am șters trecutul cu fonduri europene
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Am urmărit cu interes scandalul Bojdeuca lui Creangă. E un caz de restaurare heirup, pe fonduri europene. Și când iei fonduri europene trebuie să faci praf ceva vechi și să-i dai un „touch” european. European după capul unor lideri inculți (și a, atenție, a unor restauratori care dau cu semnăturile aiurea de decenii și nu-i deranjează nimeni). Bojdeuca e însă nimic față de ce s-a întâmplat în ultimele două decenii cu trecutul recent.
Cuprins:
Autoritățile au reparat-o și arată ca o casă de lux. Și-a pierdut personalitatea, au spus criticii. „Personalitatea” acelei căsuțe fiind sărăcia însăși. O sărăcie urbană, de mahala de secol XIX. Am văzut că au ieșit unii să spună că a fost restaurată ok și că, da, au fost tăiați niște copaci, dar arată bine. Însă trebuie să reținem că acea casă din mahalaua Țicău a fost pentru Creangă retragerea într-o perioadă neagră: dat afară din cler, dat afară și din învățământ. Creangă își revine economic, deși începuse ceva cu o tutungerie, abia când îi vine o pilă puternică la minister: Titu Maiorescu.
Bojdeuca semnifica precaritatea intelectualului român de secol XIX. Cum restaurezi sărăcia? Cam greu. Ce să-i spui Uniunii Europene? Că avem un proiect în care vrem să restaurăm un monument al sărăciei din secolul al XIX-lea? Și că ne-ar costa vreun milion de euro? Că sărăcia e scumpă la noi? Că e mai ieftin să fii glamoros din ofertele Dedeman și Hornbach?
Adevărata apocalipsă
Adevărata apocalipsă e însă de o altă amploare. Ce s-a întâmplat cu trecutul dintre 1948 și 2000. Nu mă interesează aici polemicile cu era criminală sau era de aur a nostalgicilor. Vorbim strict de patrimoniu și de importanța vederii corecte asupra trecutului nostru. Or, trecutul comunist e făcut varză. Specialiștii au atras deja atenția că ne-am bătut joc de patrimoniul industrial – da, și ăla e un patrimoniu. Da, și ăla poate fi vizitat, și dintr-o fabrică părăsită ai ce învăța, asta dacă n-a răsărit vreun residence în locul ei.
Și nu e vorba doar de patrimoniu industrial. Centrele „noi”, comuniste, ale fiecărui oraș au deja o istorie. Dar, cum suntem specialiști în a ne face oportunist praf trecutul, tot așa am făcut praf coerența unei perioade arhitecturale cu o identitate clară – repet, nu mai contează că-ți place sau nu. Cinstit e să vezi patrimoniu acolo unde e și să-i conservi identitatea, hotărăsc copiii noștri ce fac cu el. Din fostele piețe comuniste, făcute cândva cu eforturi colective uriașe, au rămas centre comerciale sau politice împănate cu biserici și simboluri neonaționaliste, de data asta cu efort european.
Cazul „Bojdeuca” e, așadar, doar un exercițiu într-un proiect mai amplu de autoștergere a memoriei. Am vrut să ștergem 4 decenii de comunism și să legăm „firele” capitaliste nouăzeciste direct cu interbelicul. Și am reușit. Acum avem ciment ieftin pe euro care a înlocuit diverse forme de urbanizare comunistă. Orașele, acuzate că le-au șters comuniștii identitatea, seamănă acum mai toate cu o cetate de ciment cu parcări, bariere și blocuri noi. Din vechile centre civice au rămas farmacii și case de pariuri. Iar planificarea comunistă e visul ecologiștilor pe lângă PUZ-urile iresponsabile aruncate de capitalismul bun.
E deci util un semnal de alarmă, ne moare memoria pe termen mediu și scurt. Și facem excese cu memoria pe termen lung. Cheltuim 1 milion să restaurăm o casă unde singurul lucru care trebuia conservat era faptul că încă mai există și că diferă de tot ce se construiește azi. Dar nu știm să cheltuim pentru a păstra memorie pe termen mediu și scurt.
Radem fără milă construcții comuniste ca fiind din start „nevaloroase”, ca și cum valoarea aia n-ar fi ceva ce se reinventează și se stabilește periodic. Nu știm să căutăm în mocirla imobiliară enormă perlele 90-ismului, perlă în sensul de gafă sau de reușită arhitectonică neașteptată. Cât despre locurile pe unde au stat scriitorii, au mai rămas niște plăcuțe de tipul „pe aici a trecut cutare”. În ultimii 70 de ani, majoritatea artiștilor au locuit în blocuri comuniste. Poate și un apartament de creație în bucătărie la etajul 10 o avea vreo însemnătate culturală. Dacă-i citesc cărțile lui Cărtărescu cel tânăr, aș zice că un bloc de pe Ștefan cel Mare trebuie să aibă măcar un apartament muzeificat, numai ca să înțelegem câte ceva de atunci.
Memoria se păstrează cu exerciții, cu un stil de viață socială adecvat. Altfel, în uitare și mistificare suntem în mod natural experți.
golgol 21.11.2023, 14:35
Afacerile cu statul sunt adevărate comori în România pt ca statul e iresponsabil, fiecare semnează dar nu e tras la răspundere pe persoana fizica,sta 4 ani prin ministere și apoi iese cu pensie speciala. Romanii cei mulți au de suferit și România ca tara de la istorie și pana la economie, de la trecut și pana în viitor. Fără Constituția schimbata în favoarea romanilor și referendum național introdus în Constituție ca instrument executoriu de modificare sau stopare a unei legi la fel va fi
costin1984 21.11.2023, 14:49
Au vrut să o facă super! Dar a ieșit prea decentă pentru vremurile acelea!
Vrajitoarea 21.11.2023, 14:54
Cine va mai ști de Creanga, Sadoveanu, Eminescu și mulți mulți alții peste o generație sau maxim două? ...așa că s-au gândit să înceapă ștergerea amintirilor.....din timp!
elana 21.11.2023, 14:59
nu inteleg de ce sunteti atat de oripilati. n-aveti pic de cultura in domeniul constructiilor. fratilor, termopanele exista de la 1500 toamna! mergeti si vizitati curtea domneasca din targoviste!
addriann 21.11.2023, 15:13
Exista fotografii, pe internet, cu Bojdeuca, in 1940 ( carte postala )... Chiar daca au mai fost renovari si in perioada comunista, ,, casuta din Ticau " nu mai are nici o legatura cu Ion Creanga. Pot ,eventual, sa-i schimbe denumirea in ,,Bojdeuca 2.0 " ...Numai renovarea intregului ansamblu ( exclusiv casa ) a costat peste 1 milion euro.Lipsesc, inca, panourile de informare si panourile fotovoltaice, daca s-a realizat ,, modernizare " in loc de ,,restaurare "...