Opinie de
Cătălin Tolontan
Toate articolele autorului

”Sâmbătă la ora 9.25 s-a efectuat apelul la 112 pentru copilul de 3 ani, care are trecută la cauza internării diabet.

La ora 14.10 s-au cerut 2 salvări pentru două persoane cu vărsături și amețeală.

La ora 17.00 s-a sunat la 112 pentru copilul în vârstă de 9 zile. Cauza internării este obstrucția de căi aeriene (înecat cu lapte)”.

Acesta este o parte a bilanțului intervenției, conform ISU Timiș. Libertatea a cerut de la STS numărul exact de apeluri venite de la adresa blocului și orele. Vom vedea când le dau.

Deocamdată, autoritățile ne trimit iar după piste false. Ne bagă în față diagnosticele inițiale, ca să vedem că manifestările nu semănau și că le era greu medicilor să unească punctele. Așa e, nu semănau pentru că, în contact nu neorotoxinele, oamenii prezentă simptome diferite, așa cum a explicat medicul de la UPU Timiș, Mihai Grecu, cel care a coordonat internările adulților ajunși la Spitalul Județean Timiș.

Numai că în amonte de spitale și de camerele de gardă e 112. El are o responsabilitate a alertei inteligente.

Sistemul gestionat de STS reprezintă prima linie de apărare a urgențelor, a sănătății publice și a riscurilor colective.

Nu există nici o procedură la 112 ca la un număr de apeluri de la aceeași adresă, cu cazuri diferite, să se aprindă undeva un bec roșu? S-au dat mai multe apeluri, au murit trei oameni și a fost nevoie de peste 48 de ore ca să fie evacuați locatarii. Ce sistem de urgență e acesta?!

Tot mai multe semne arată că, atrași de salariile relativ mari, cei de la STS au pierdut exigența angajărilor, deschizând ușile pilelor. Degeaba există profesioniști în STS dacă sunt înghițiți de incompetența care crește.

După Caracal s-a reținut că oamenii din tură erau puțini și obosiți. Nu știm dacă s-a schimbat ceva, pentru că STS a ales să-și sacrifice șeful și gata, nimic nu s-a mai comunicat către public. Dacă STS nu are bani sau oameni suficienți, de ce nu spune?

În cazul în care persoane sau organizații ostile ar avea curiozitatea să vadă cum funcționează sistemul de alertă al României nu trebuie să facă nici un experiment. Pur și simplu, urmărești știrile. În 48 de ore, blocul de unde oamenii sunaseră la 112 putea sări în aer, se putea contamina în masă, orice era posibil. Au murit trei oameni, dintre care doi copii. 

În aceleași zile, un copil sirian emigrant pierea în insula Lesbos din Grecia. El a fugit de război, a plecat peste o mare ostilă și riscul i-a curmat viața. La noi, totul s-a întâmplat acasă și, teoretic, pe timp de pace. Deși e tot mai clar că suntem în plin război nedeclarat crunt cu lipsa de reguli, de resurse și de competență.

Citește ultimele informații despre cazul deceselor din Timișoara după deratizare


Citeşte şi:

Tragedia de la Timişoara. Explicaţiile medicului urgentist care a făcut legătura între cazuri şi a declanşat ancheta: “Nu seamănă cu nimic altceva”

Firma de deratizare care s-a ocupat de blocul din Timișoara unde au murit 3 persoane nu a declarat niciun angajat la Registrul Comerțului. Cum atrăgea clienți noi și ce tarife avea

Un patron de firmă de deratizare: „Totul se anunță cu 48 de ore înainte! Nu-mi explic, în 45 de ani n-am auzit așa ceva”

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
GSP.RO

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume”. Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci
HOROSCOP

Horoscop 6 decembrie 2019. Este o zi dificilă pentru Raci