1. USR reclamă “intimidări în stil mafiot în județul Constanța”
Alianța USR – PLUS a făcut public un incident petrecut în comuna Poarta Albă, județul Constanța, care o are în centru pe candidata Stela Ciobaniuc.
“A devenit ținta intimidărilor în stil mafiot, după ce și-a anunțat candidatura la primărie. Azi noapte, trei dintre cele cinci bannere puse de USR – PLUS prin satele comunei Poarta Albă au fost vandalizate”, susțin liderii celor două partide.
Aceștia semnalează și posibile acte de intimidare, dar spun că nu pot proba cine le-a comis.
“Mai grav este că, zilele trecute, în mod suspect, o mașină a luat foc în fața sediului USR din Poarta Albă, iar flăcările au distrus sediul. Oamenii din sat au stins cu greu focul alături de pompieri. Și cu câteva săptămâni în urmă, cauciucurile mașinii parcate în fața casei Stelei Ciobaniuc au fost tăiate. Cine este în spatele acestor intimidări mafiote? Nu știm”.
Stela Ciobaniuc spune că a depus plângere la Poliție.
“Prima dată m-am speriat când am văzut cauciucurile tăiate, dar m-am gândit să privesc partea bună, poate se tem de candidatura mea. Totuși, mi-a fost teamă pentru familia mea și am mers să reclam la Poliție, ca să nu se ajungă mai departe, cine știe la ce violențe”, a mărturisit Stela Ciobaniuc pentru Libertatea.
Aceasta a menționat că, după ce a reclamat inclusiv vandalizarea afișelor, acestea au fost smulse cu totul în noaptea următoare.
2. “Anticipam că va fi o campanie murdară și a început”, atrag atenția liderii PMP din Alba
“Noaptea trecută au fost tăiate efectiv corturile instalate de Partidul Mișcarea Populară pe raza orașului Alba Iulia. Într-un oraș civilizat și smart așa cum se dorește a fi acest oraș, nu au cum să existe asemenea episoade”, se arată într-un comunicat al formațiunii, transmis zilele trecute.
Clement Negruț, candidat la Consiliul Județean Alba, spune că atmosfera de intimidare nu se restrânge la vandalizarea unor corturi sau a unor afișe.
Acuzații grave. Candidați intimidați și obligați să se retragă
E incredibil să văd atâta teamă în rândurile cetățenilor de a candida și presiunile la care sunt supuși de primarii în funcție. Sunt amenințați că nu mai primesc adeverințe, că li se iau pășunile, că le sunt dați afară copiii de la serviciu.
Clement Negruț, candidat PMP la președinția Consiliului Județean Alba:
El susține că nu găsește în județul Alba candidați curajoși care să se bată cu actualii primari.
“Am avut trei situații în care omul a venit, i-am făcut documentele să candideze și a doua zi s-a retras sub presiunea amenințării primarilor. Le-am cerut să îmi dea în scris că primarul a venit și i-a amenințat, dar oamenii de tem să facă așa ceva”.
Candidatul PMP susține că situația e la fel în multe locuri.
3. La Blaj, nimeni nu are curaj să se lupte cu primarul, de teama amenințărilor
“E exclus, de exemplu, în Blaj să găsești pe cineva care să dorească să candideze împotriva domnului primar. A doua zi e desant aerian pe acea familie care își permite. Celor care au contact cu primăria le spune că nu le dă adeverințe. Acolo e o societate comercială unde sunt angajați foarte mulți oameni din Blaj și depind de locul ăla de muncă. Eu o să desemnez candidatul în ultima zi, ca să nu aibă timp să-l intimideze”, continuă Negruț.
În schimb, deputatul PNL de Alba, Claudiu Răcuci, sare în sprijinul primarului, care e de la același partid.
Nu o să vedeți oraș mai frumos ca Blajul. Primarul câștigă cu 80% acolo alegerile dintotdeauna.
Claudiu Răcuci, deputat PNL de Alba:
– Poate tocmai pentru că nu acceptă adversari?
– Nu, chiar îmi spune că e trist că nu are contracandidați puternici, că nu vrea nimeni să candideze.
Liderul USR Alba, Beniamin Todosiu, îl contrazice pe deputatul PNL. Primul declară pentru Libertatea că situația reclamată de Clement Negruț nu e specifică doar pentru Alba sau Blaj, ci pentru tot județul.
Că sunt liberalii la Blaj sau cei de la PSD la Câmpeni sau Teiuș, sunt aceleași practici. Sunt o castă. Nu permit ca cineva să le fie adversar. Dacă nu vor ei ca o firmă să intre fără taxă, nu intră. Oamenii sunt speriați. Dacă dau exemple concrete, îi omor, o să pună interlopii pe ei. Nu putem face nimic deocamdată, până nu creștem.
Beniamin Todosiu, liderul USR Alba:
Primarul din Blaj a răspuns acuzațiilor.
“Doamne ferește, mi-e jenă să aud ce pot să facă pentru două voturi. Cum te poți gândi că în România anului 2020 te poți opune unei candidaturi?! Să vină cu dovezi!”, a exclamat primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, când a auzit ce i se reproșează.
Acesta a subliniat că e la al treilea mandat, iar pe cel de-al patrulea îl va câștiga lejer. A pus acuzațiile pe seama unei răfuieli mai vechi cu Clement Negruț.
M-am împotrivit să câștige un nou mandat de parlamentar. Că eu fac scor bun și la parlamentare, tot 70%. Acum plătește polița. Nu înțeleg însă ce le-am făcut celor de la USR, cu ei am o relație bună, aici, în oraș.
Gheorghe Valentin Rotar, primarul din Blaj:
Acesta a cerut dovezi pentru acuzații atât de grave.
“Dacă au dovezi, să meargă în instanță. Eu de 16 ani nu am avut niciun dosar și vă dați seama câți m-au reclamat. Orașul arată excelent, e drept, îmi place disciplina”, a mai spus Gheorghe Valentin Rotar.
4. Un episod halucinant de campanie. Amenințări cu moartea la adresa unui candidat
Vă voi relata, în continuare, o poveste despre care am dorit mult să scriu la vremea ei, pentru că mi s-a părut încununarea tuturor practicilor mafiote și lipsite de fair-play din politica românească. Dar nu am putut atunci și nici acum nu pot cu subiect și predicat. Iată ce poate fi spus.
În preajma unui alt tur de scrutin important, am intrat în posesia unei informații ce părea desprinsă dintr-un film polițist. Un candidat ar fi fost amenințat cu moartea, dacă nu se retrage din cursă. Două surse au confirmat incidentul.
Nu am putut publica informația, pentru că am fost avertizată că viața candidatului era serios pusă în pericol.
Nici acum nu pot da foarte multe detalii, decât că se întâmpla într-un colț din România despre care ai spune mai degrabă că e unul civilizat și occidental, că duce o viață molcomă și boemă și nu una marcată de interlopi care să acosteze oameni într-un asemenea mod.
Tot acolo, sursele îmi spuneau că politicienii sunt bine înfipți în poziții și deloc amenințați de noi candidați, doar că nu pot suporta ca adversarii lor politici să nu fie agreați de ei. Așa că s-ar folosi de mafioți ca să-i sperie pe “veneticii” din politică și ar avea pretenția ca toți adversarii să treacă de girul lor.
Deznodământul s-a produs rapid. Cei obișnuiți să fie tartorii orașului au rămas singuri în cursă. Șantajul a funcționat.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!