Nicușor, misteriosul. Ideea de Tomac. Masochismul fermentat

Niște alegeri care au fragmentat frontul politic sunt dublate de o masă populară amorfă de nervi, dorință de răzbunare populară care așteaptă să facă totul praf. În condițiile astea, numai misterios să nu fii.

Se tot învârt posibilități de premier. Câteva zile a stat Tomac pe firmament, ba că e ăla care va fi sacrificat la o primă rundă în Parlament, ba că va ieși premier, că așa vrea și PSD. Apoi s-a vânturat ideea de tehnocrat.

De cealaltă parte, avem o fanatizare bolojenistă, de unde vine ideea că Nicușor și-a pierdut busola și electoratul. Ca de obicei, lucrurile sunt mai clare. Nicușor Dan are nevoie de un aliat bazat. PSD, oricum semidecapitat, fără lider credibil, s-a trezit cu o posibilitate, cu un viitor candidat la Președinție chiar, da!, Nicușor.

Pe lângă asta, o lege a salarizării nouă urmează același curs cinic de jupuire a bugetarilor mai fraieri. Totul urlă a criză. Iar alegerile anticipate sunt imposibil de făcut după Constituția României (știu că tot auziți de posibilitatea asta – e vrăjeală!).

Tomac?

Ce e de făcut, deci? Misteriosul Nicușor a tot încercat să scape de bolojenism. Alternativele par deocamdată glume horror. Tomac, de exemplu.

Tomac e inexplicabilul. Face el ceva foarte special și este: plin de bani, mereu trântit pe liste de cineva, ultima oară l-au băgat alde USR în Parlamentul European, mereu curăță scame de pe umărul cuiva (Băsescu e tăticul lui). Toate talentele lui sunt strict secrete. Când vorbește, adorm cameramanii. Trebuie strict interzis ascultatul la volan de discursuri ținute de Tomac.

E atât de secretă orice calitate a omului încât îți vine să spui că e omul serviciilor. Și că poate de aia l-ar numi Nicușor Dan. Deși nu cred în „sisteme” paralele sau întunecate, Tomac pare să fi răsărit din astfel de surse. Numai când vezi carierele unora de prin SIE, SRI, SPP, doar atunci îți amintește că sunt locuri pe lumea asta unde, oricât de tare ai da-o în bară, tot ce vei primi drept sancțiune va fi o mărire de salariu.

Soluția tehnocrată nu e o soluție în astfel de vremuri. Iar soluția Tomac înseamnă o și mai mare lipsă de transparență, o și mai mare anti-politică. Practic, Tomac va negocia continuu liniștea în spatele ușilor închise.

Fără ieșire?

Într-un fel, peneliștii care tot repetă ca o placă stricată că „PSD să repare!” au dreptate. Grindeanu ar trebui să-și asume rolul de premier, Nicușor să i-l dea și să încerce în văzul lumii o majoritate.

E singura mișcare cu o oarecare logică democratică. Această continuă tatonare cu „tomaci”, cu tot soiul de creaturi de laborator, nu mai merge. Cineva mai trebuie să și fie politician, dacă tot face politică.

Nicușor Dan trebuia să domesticească serviciile, dar, deocamdată, vedem toate semnele că la butoane sunt tot mari „strategi secreți” care au anulat alegeri fără să mai spună și de ce. De unde știm? Păi, doar cătanele pline de bani de prin SPP, SRI, ETC. vin mereu cu aceleași idei obosite, două-trei nume și mai ales frica de a lăsa partide să-și asume până la capăt responsabilitatea dată de alegători.

O senzație de rău. Masochism românesc

La firul ierbii însă, crește un fel de turbare populară, nu revoltă întemeiată de nemulțumiri legitime. Nu mai crede nimeni în greve sau în organizare serioasă de masă. Dincolo de ce auziți legitim – austeritate de jos în sus -, există un soi de organizare dezorganizată a revoltei. Ceea ce se cheamă „reacționarism”, clasic. O luptă cu sistemul prin întărirea laturii lui violente și prin strivirea oricărui țap ispășitor imaginat.

Din ce văd, cam prea multă lume – și afaceriști, și taximetriști, și profesori, și muncitori – crede într-un soi de moment anarhic care va veni și în care se va produce marea răzbunare, ca-ntr-un fel de Saturnalii nebune.

E o masă critică ce crede că s-a trezit pentru că a apărut TikToK pe lângă Gâdea și Prelipceanu. Mai crede că s-a trezit pentru că poate să refuze școală, medicamente, pentru că vrea libertatea de a face ture cu dieselul prin curtea vecinului etc.

Avem bolojeniști care vor să livreze companii de energie unor fonduri de investiții străine, îl avem și pe Georgică Simion care vrea să le vândă unor „români” de încredere. Asta e tot la nivel de politică internă. Reacțiunea anarhică și masochistă e canalizată de politicianismul patronal, de alde patroni de „HoReCa” care au lucrat decenii la filozofia „mai sunt 100 afară, dacă nu-ți convine”. Cum au ajuns românii să creadă tot în ăștia? Nu știu, s-au îndrăgostit victimele de călăi.

„Suveraniștii” lui Georgescu sau Simion nu vor decât capitalism sălbatic local, că se descurcă ei cu mușchii lor să-i stoarcă pe ăilalți de bani.

Ăsta-i tot „suveranismul” lor, o autonomie de tip Sile Cămătarul, că tot văd că se fac reality-show-uri la PRO TV cu mari eroi ai anilor 90 care au bătut și stors bani din sărăcime.

Toți bogătanii mai de mâna a doua, toți mic-burghezii care beau agheasmă după Starbucks, toți ăia care mai dau câte un tunuleț legal, semilegal, toți ăștia sunt destui cât să instaureze un regim după chipul și asemănarea lor.

De aici, amenințarea fascistoidă e reală, cauzele normale de stânga sunt făcute praf și foarte greu mai convingi pe cineva că merită să lupți pentru o societate coerentă susținută de un stat just social.

Deocamdată arată ca un masochism paradoxal la unii – mulți sărăcani cer practic mai multă putere pentru patronii lor, ca să-i calce mai bine în picioare. Asta e și MAGA, ăsta e și georgismul fermentat. Doar deocamdată.

P.S. Am dat pe Digi24 din întâmplare într-o seară și am auzit de 100 de ori o formulă repetată obsesiv: „AUR e partid REVOLUȚIONAR”. Nu știu cine le-a dat ăstora diplomele sau cine le-a dat un semn să eticheteze așa acel partid, dar îi asigur că nu se mai fac de râs dacă îi zic ce e: „reacționar” sau „ultraconservator” sau „de extremă dreaptă”.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE