Presedintele Romaniei

Președinele României este șeful de stat al României, ales prin vot de cetățeni. Mandatul său are o durată de cinci ani. Președintele, potrivit Constituției României, reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. El este cel care desemnează un candidat pentru funcția de premier, însărcinat să formeze un guvern care să fie supus votului din Parlament. Șeful statului are în atribuții promulgarea legilor votate de Parlamentul României și poate cere o singură dată, reexaminarea unei legi. Primul președinte ales al României a fost Ion Iliescu, în 1990, după Revoluția din 1989. De la căderea regimului comunist, România a avut patru șefi de stat diferiți: Ion Iliescu (1990-1992, 1992-1994 și 2000-2004), Emil Constantinescu (1996-2000), Traian Băsescu (2004-2014) și Klaus Iohannis (2014-prezent). Citește ultimele știri despre președintele României.

Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.

România perplexă

Arhiva foto
8 sept.

O victorie destul de colosală

Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
7 sept.

Primele explicații de la Bruxelles după ce CCR a validat „amendamentul Fritz”. Reacția oficială a Comisiei Europene
4 sept.

Cum a ajuns Lucian Pahonțu să fie numit șeful SPP de către Traian Băsescu: „Mi l-au propus structurile, nu faci propuneri de capul tău”
2 sept.

Indecent-de-cuviosul Nicușor, mucenicul Pahonțu și soluția naționalismului bun

Marius Ghincea, politolog: „Iohannis a pus pe butuci diplomația românească și o să ne trebuiască mulți ani pentru a ieși din groapă” . Ce spune expertul despre Nicușor Dan
ExclusivInterviu

Nicușor Dan, întâlnire la Cotroceni cu fostul cancelar german Angela Merkel: Securitatea UE și NATO, pe agenda discuțiilor
1 sept.

Nicușor Dan, în Catedrala Mântuirii: „Spațiul public este dominat de farisei și defetiști, societatea e divizată, nu ne mai ascultăm unul pe altul”

Nicușor Dan, despre criza politică din România: „Ne-a depășit așteptările”. Când începe exploatarea Neptun Deep

Vladimir Tismăneanu, politolog: „Lui Nicușor Dan îi e frică de tot ce reprezintă Lucian Pahonțu, care e vârful icebergului”
ExclusivInterviu
1 sept.

Vladimir Tismăneanu, politolog: „Lui Nicușor Dan îi e frică de tot ce reprezintă Lucian Pahonțu, care e vârful icebergului”

Explicații juridice care arată de ce numirea lui Pahonțu la șefia SPP a fost viciată din punct de vedere legal. Georgiana Iorgulescu, avocat: „Trebuia să fie respinsă în CSAT pentru lipsa documentelor cerute de lege”
ExclusivInterviu
31 aug.

Analistul politic Sergiu Mișcoiu, despre pașii greșiți ai lui Nicușor Dan: de ce a amânat desemnarea premierului și cum îl afectează scandalul Pahonțu
29 aug.

Din SUA vine cea mai dură critică a lui Nicușor Dan, după ce l-a apărat pe generalul Pahonțu: „Incompetență, inadecvare, infatuare. Om de nimic fiind, e fatal condus de instinctul neantului”
28 aug.

CNSAS desființează declarațiile lui Nicușor Dan despre generalul Pahonțu. Mădălin Hodor: „Domnul președinte a afirmat ceea ce a afirmat din greșeală, datorită necunoașterii prevederilor legale”

Securitatea a învins, se află în inima președintelui Dan 

Reacția Recorder, după ce Nicușor Dan s-a făcut scut în fața șefului SPP: „Generalul Pahonțu nici nu are nevoie să se apere. Pentru că are un președinte la dispoziție”

Șeful sistemului
28 aug.

Șeful sistemului

Nicușor Dan anunță când va reporni cel puţin unul din reactoarele de la Cernavodă: „Țin de o strategie pentru care sunt mai mulţi vinovaţi în ultimii 4-5 ani”

Val de indignare pe pagina de Facebook a președintelui Nicușor Dan, după declarațiile în care îl apără pe Pahonțu

Nicușor Dan îi ia apărarea lui Lucian Pahonțu, după articolele care au dezvăluit că șeful SPP a fost ofițer în Securitatea lui Ceaușescu, și critică ancheta Recorder: „Nu ştiu care e scandalul”
27 aug.

Nicușor Dan a anunțat când va propune un nou premier și explică motivul întârzierii: „Am protejat imaginea României”

Nicușor Dan, după trilaterala de la Chișinău cu Maia Sandu și Volodimir Zelenski: „Asigur Ucraina încă o dată de sprijinul României în această luptă”

Nicușor Dan, editorial în Fox News: „România nu va aștepta să fie testată de Rusia înainte de a fi pregătită”

Lobbyștii angajați de Nicușor Dan au deschis uși la Washington: câte două contacte cu Rubio și Hegseth. Câți bani a plătit Cotroceniul

Un loc comun: linia roșie 
27 aug.

Un loc comun: linia roșie 

Nicușor Dan va conduce delegația României la Adunarea Generală a ONU de la New York
21 aug.

Consultările privind legea salarizării între președinte și șefii partidelor s-au încheiat fără niciun acord. Unul dintre lideri nu a venit la Cotroceni
20 aug.

Prima reacție a lui Nicușor Dan după ce o dronă maritimă a fost distrusă în apropierea platformei Neptun Alpha

Bișnițari deghizați în pro-europeni?
20 aug.

Bișnițari deghizați în pro-europeni?

Nicușor Dan se va întâlni joi cu liderii partidelor pe tema stadiului implementării proiectelor PNRR
19 aug.

De ce președinția Dan nu are atribuții să investigheze ce s-a întâmplat în timpul alegerilor din 2024

Declarațiile de interese ale soților și sintagma „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți” au fost declarate neconstituționale de CCR
17 aug.

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele, după ce a fost la slujba de la Mănăstirea Dejani, de lângă Făgăraş
16 aug.

Nicuşor Dan a absentat din nou de la Ziua Marinei de la Constanța. Bolojan, huiduit!
15 aug.

De ce Nicușor Dan ar trebui să ceară demisia directorului SIE, Gabriel Vlase și să reformeze serviciul
12 aug.

Bucuria mediocrității, sau de ce poporul român vrea lideri politici mai competenți
10 aug.

Nicușor Dan critică legea care prevede împușcarea a 900 de urși și o retrimite în Parlament: „Vânătoarea nu trebuie orientată de valoarea trofeului”
7 aug.

Nicușor Dan a promulgat legile pentru jaloanele PNRR și Acordul SAFE: „Accesul României la fondurile europene rămâne garantat”
4 aug.

De ce Nicușor Dan ar trebui să contribuie cu idei la Bruxelles pentru operaționalizarea Articolului 42.7
3 aug.

Nicușor Dan, după raportul Fitch: „Dragi români, vă înțeleg și greutățile, și îngrijorările. Evident că puterea de cumpărarea a scăzut”
1 aug.

Nicușor Dan nu a numit niciun ambasador la post de când a devenit președinte: 54 de ambasadori, dintr-un total de 84, și-au depășit mandatul. Corneliu Bjola: „România proiectează haos și în exterior” 
Exclusiv
31 iul.

Nicuşor Dan, la Ziua Holocaustului Romilor: „O rană adâncă în istoria Europei și un capitol insuficient cunoscut și dezbătut”

A treia dronă doborâtă de un avion F-16 în spațiul aerian românesc în ultimele trei zile. Incidentul de duminică a avut loc în zona Sulina-Chilia
26 iul.

A doua dronă doborâtă în România, la 10 km de Sfântu Gheorghe. Radu Miruță: A fost distrusă la 12 minute de la intrarea în spațiul aerian. MApN: A fost același pilot de F-16 ca vineri
25 iul.

Nicușor Dan îi atacă pe politicienii care vor alegeri anticipate: „Un semn de imaturitate politică”
17 iul.

Incertitudinea și blocajul politic prelungesc perioada de îngrijorare a românilor

Dezvăluiri despre implicarea lui Nicușor Dan în revolta din PNL. Robert Sighiartău: președintele a participat la întâlniri cu gruparea Veștea

Bilanțul unui an de stabilitate guvernamentală (în sărăcie)

Nicușor Dan a explicat când va putea fi România mai bine protejată de drone: „Am făcut niște progrese”
15 iul.

Nicușor Dan îi cheamă luni la consultări pe liderii fostei coaliții de guvernare, la Cotroceni: „Nu fac un exercițiu de imagine”
12 iul.

Nicușor Dan a primit un pistol Gumusay de la Recep Tayyip Erdogan. Ce va face cu arma
9 iul.

Banalizarea răului. Risipirea speranței. Ignorarea Constituției