Curaj, România! Mulțumim, tricolori!

O arătau an de an clasamentele FIFA, rezultatele, calificările ratate, până și lipsa supărărilor când pierdeam: ne obișnuisem să se întâmple fără noi marile festivaluri ale fotbalului. Iar toate acestea au făcut să credem că e mai degrabă un accident această calificare la Euro 2024. Chit că terminaserăm primii în grupa preliminară, neînvinși, că luasem cele mai puține goluri dintre toate participantele, noi tot nu credeam în echipă, în antrenorul ei, în ceva ce tricolorii regăsiseră și noi nu aflasem încă, până la meciul cu Ucraina.

E ceea ce nu trebuie să mai pierdem acum, e lecția nu doar de asimilat, ci și de dat mai departe, în tricouri galbene care formează un zid vizibil și un singur suflet invizibil, uriașe amândouă, o inimă mare care ne-a apărut în piepturi când ne așteptam mai puțin, dar aveam mai mare nevoie de ea.

Pentru asta trebuie să le fim recunoscători tricolorilor, așa cum trebuie să le mulțumim pentru exemplele de luptă, de ambiție, de dorință de a se autodepăși, de încredere unul în altul, pentru spiritul lor de neînvinși chiar când au pierdut. E ceva ce n-am mai avut și n-am mai văzut la echipa noastră națională, un soi de demnitate a eșecului venită din credință că pe terenul unde alții ne-au bătut (a fost Olanda, marți seara) jucătorii aceștia antrenați de Edi Iordănescu și-au lăsat toată sudoarea, priceperea, speranța și dorința de a fi cea mai bună variantă a lor în acea zi.

Și s-a simțit asta atât de puternic și a fost atât de autentic, încât nici după eșecul din grupe cu Belgia, nici acum, sunt convins, niciunul dintre cei care am văzut la televizor, sau cei care au fost pe stadioane, nu s-a simțit păcălit, n-a fost înfuriat și nici n-a avut ceva de reproșat vreunui tricolor. Pentru că n-au renunțat, au suferit, s-au ajutat unul pe altul și au crezut până a fluierat arbitrul finalul meciului. Au fost o echipă și în felul acesta au făcut să dispară și diferențele de valoare individuală, și slăbiciunile, și erorile. Și ne-au făcut mândri de ei, de noi, de galbenul pe care l-am purtat cu atâta dor, după atâta vreme.

Aceasta nu e o cronică de meci. Olanda ne-a dominat în optimile EURO 2024, ne-a făcut să suferim, a ratat imens și am avut uneori în timpul meciului un noroc gigantic. Dar nicio secundă n-am trăit cu sentimentul că tricolorii sunt resemnați, că nu mai cred, că nu mai caută soluții, că nu încearcă să câștige, că au renunțat să mai viseze și să facă orice pentru visul lor.

A fost și visul nostru, inclusiv al celor care acum 30 de ani sărbătoream pe străzi anotimpuri fotbalistice americane, italiene sau franceze, și am fost luați prin surprindere de vara aceasta germană mai colorată și mai însuflețită ca niciodată. Să ne păstrăm cu toții curajul de a mai crede și a mai visa și să le mulțumim pentru el acestor băieți. E atât de mult ce ne-au dat ei și atât de frumos, că nici nu merită să fim triști după ce ne-a bătut Olanda.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE