Monștrii sunt adevărați: Putin și Trump, chipurile mutilate de „putere”

 1 comentariu

Avea dreptate scriitorul american Kurt Vonnegut, un martor lucid al secolului XX: aceasta este prima societate care refuză să se salveze fiindcă nu este eficient din punctul de vedere al costurilor.Avea dreptate și Hannah Arendt, o martoră lucidă a secolului XX: de cum dispare într-o societate empatia, se deschide calea prăbușirii în barbarie.

Și am ajuns și în secolul XXI, când, sub presiunea revoluției tehnologice, individul uman s-a imbecilizat într-o manieră accelerată.Trump nu cunoaște empatia. Musk nu cunoaște empatia. Putin nu cunoaște empatia. Vance e un pigmeu politic, un oportunist de carieră, care n-ar trebui nici măcar socotit, iar despre ai noștri ce să mai spui – greu găsești unul să nu fie pur și simplu o caricatură, copia unei copii, vorba aceea.

„Puternicii” clipei, oameni slabi care n-au cunoscut beneficiile iubirii, n-au nicio considerație față de viața umană. Înțeleg din viață doar îmbogățirea în bani, obiecte și vise deșarte de glorie. Scopul unic al unor asemenea creaturi este satisfacerea unui ego bolnav, iar uneori e nevoie de mai multe planete, iată, pentru un singur ego.

Internetul ne-a făcut mai proști, ne-a răpit atenția, ne-a mutilat presa scrisă, ne-a târât în cultura video, cea mai superficială dintre toate, ne-a lăsat mai săraci în informații și mai bogați în isterie. Ne-a împărțit în „bule” și ne-a exploatat economic, stimulând doar poftele ordinare.

După ce omul a fost redus la dimensiunea de resursă umană, iată-l coborât la dimensiunea de consumator captiv, blocat mintal pe pereții virtuali ai vânzătorilor de nimicuri și iluzii.Am revăzut recent „Mariuopol: Povestea oamenilor”, de pe HBO MAX, care a apărut la luni distanță de la declanșarea invaziei rusești în Ucraina.

E genul de documentar care contează și tocmai de aceea va fi ignorat, dacă nu uitat. Arată fără fard atrocitatea. Arată moartea. Arată ce face din oameni războiul. Cum distruge vieți, familii, cum lasă copiii orfani, cum lasă părinții fără copii – o suferință pentru care nu există cuvânt. Arată cum războiul le răpește oamenilor demnitatea, cum le distruge speranțele. Te umple de dezgust față de maimuța scelerată care este sapiensul dintotdeauna și de pretutindeni.

Acum, maimuță scelerată cu bombă atomică.Și toate aceste orori sunt împachetate sub cuvinte mari precum „patriotism”, când nu sunt decât dorința eternă de a jefui și de a ucide, de a supune și de a umili. Lemnul strâmb al omenirii. Care a putrezit și peste ocean s-a făcut portocaliu.

Căci am văzut apoi și „Ucenicul: Povestea originii lui Trump”, tot pe HBO MAX, lăudatul film cu actorul de origine română Sebastian Stan în rolul lui Donald Trump (rol jucat perfect, de altfel).



Felul în care adevăratului Trump i s-a deșirat țesătura realității este banal. Monstrul portocaliu a ucenicit pe lângă imoralul Cohn, un avocat lipsit de scrupule, de cea mai elementară umanitate.



La fel ca prietenii neonaziști ai lui Trump de mai târziu, și acest Cohn găsea că empatia este o slăbiciune a societății vestice.



Nu-l putem suspecta pe Trump că l-a citit pe Nietzsche și este încă un cititor ratat al nihilismului. Nu-l putem suspecta că a citit ceva vreodată. Sărăcia vocabularului său bombastic o atestă.



Dar Trump nu este strict produsul celor pe care i-a slugărit până a urcat în viteză treptele bogăției. Este chiar produsul extremei bogății. Care la fel ca extrema sărăcie poate să nască monștrii cei mai abominabili.



Într-adevăr, așa este: dacă vrei să vezi ce părere are Dumnezeu despre bogăție, privește ce le face bogaților.



Astăzi, oricât ai căuta o fărâmă de umanitate în creaturi ca Putin sau Trump nu vei găsi. Doar corupție și chipul hâd al despotismului etern.



Puterea – dacă nu ai coloană vertebrală și busola morală intactă – te strivește, puterea îți ia și inima și îți ia mințile.



Monștrii sunt adevărați, chiar dacă – așa cum, de asemenea, ar fi trebuit să știm de multă vreme, măcar din filmele de cinema, și tot nu știm – prima misiune a răului ca să seducă, să te învingă și să te devoreze este să te convingă că nu există. Dar, la fel ca binele, răul există.



Răul există.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Ghitza 12.03.2025, 17:13

    Fenomenal ce frumos poti sa definesti raul,adevarul este ca nu stim ce inseamna (RAUL ABSOLUT) dar in orice caz,este pe-aproape.

ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:56
Cât costă păpușa Barbie cu Serena Williams: „Inspiră generațiile viitoare să-și depășească limitele”
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie