Dragi europeni, nu vă mai faceți iluzii, acesta nu este un conflict local care se va încheia mâine
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Serhii Jadan, 48 de ani, este, probabil, cel mai important scriitor ucrainean contemporan. A fost propus la Premiul Nobel pentru Literatură de către Academia de Științe a Poloniei. Scriitorul Vasile Ernu este editorul lui Serhii Jadan în România. Aflat la Harkov, oraș asediat de armata rusă, Jadan a scris un articol pentru Der Spiegel și a fost de acord ca acesta să apară și în Libertatea, pentru publicul românesc.
Cuprins:
Despre responsabilitatea colectivă
Prietenii mei au nimerit azi în Harkiv sub atac cu rachete rusești. Obuzul a explodat la câteva zeci de metri de ei, a lovit mașina care mergea în spatele lor. Cinci secunde le-au salvat viața. Ei nu sunt soldați. Sunt artiști. Artiști tineri la modă.
Înainte de război făceau propriile expoziții, își trăiau viața de artiști. După invazia rusă au rămas în oraș, se ocupă de voluntariat – distribuie prin oraș alimente și medicamente, îi ajută pe civili. Dar uite că azi au nimerit sub bombardament.
Oricine și oriunde poate fi atacat astăzi în Harkiv: rușii bombardează orașul haotic și încontinuu, lovind cartiere rezidențiale, blocuri, școli, spitale și grădinițe. Exploziile se aud tot timpul. Aceasta este realitatea noastră de astăzi. Cu toate acestea, orașul nu se teme, își continuă viața obișnuită. Doar că acum această viață este trăită sub rachete.
Tancurile au apărut din prima zi
Harkiv este foarte aproape de granița cu Rusia. De aceea, trupele rusești au ajuns aici chiar din prima zi de război. Se pare că plănuiau să cucerească orașul rapid și fără prea multă vărsare de sânge. Încă din prima zi, tancurile rusești au apărut pe centura din jurul orașului. Unde au și fost arse.
În general, apărarea orașului s-a dovedit a fi destul de eficientă – rușii n-au fost lăsați să intre în oraș, iar cei care totuși au făcut-o, au fost omorâți. N-au reușit să asedieze orașul, iar în jurul Harkivului, ucrainenii au distrus un număr semnificativ de tehnică militară rusă și au omorât mulți soldați ai dușmanului.
Nefiind în stare să cucerească orașul printr-un atac terestru, rușii au început să-l distrugă din aer cu ajutorul aviației și al rachetelor. Însă, pierzând un număr mare de avioane deasupra orașului Harkiv, le-a cam pierit dorința de a mai zbura pe aici.
Cu toate acestea, rușii continuă să bombardeze clădirile cu civili, în acest fel răzbunându-se pe orașul care nu vrea să se predea.
Când vine noaptea
Orașul continuă să funcționeze. Toate serviciile de utilități publice își desfășoară activitatea, din toată Ucraina sunt trimise ajutoare umanitare pentru Harkiv, iar civilii sunt ajutați să părăsească orașul.
Dacă e să ignorăm focurile de armă neîncetate, putem avea impresia că viața în oraș este una obișnuită. Ce-i drept, nu întâlnești prea mulți trecători pe stradă. Iar numărul clădirilor distruse este în creștere.
După-amiază străzile devin pustii – locuitorii orașului Harkiv se pregătesc de starea de urgență. Noaptea, liniștea este perturbată de explozii puternice, din când în când se aud sirenele care anunță un pericol aerian.
Cel mai afectat este un cartier uriaș din orașul Saltivka – rușii cu rachete pur și simplu fac una cu pământul blocurile înalte. Tocmai acolo prietenii mei erau cât pe ce să fie omorâți azi.
Mesaj către Occident
De dimineață fac schimb de mesaje cu un preot pe care-l cunosc, care se află tocmai acolo, în zona cea mai bombardată, îl întreb de situație. Așa și-așa, răspunde el. Sâmbătă va fi slujbă? întreb. Desigur, răspunde el, obligatoriu.
Nu știu cum este relatat acest război în Germania, nu știu cum îl arată, ce se discută despre el. Am văzut declarațiile unor politicieni care susțin ca „NATO să nu se amestece în conflictul ucrainean”. Adică nu în război cu agresorul, ci în conflict. Sincer, acest lucru nu mă miră deloc. În ultimii opt ani, de când a fost anexată Crimeea, am avut destule ocazii să văd cum cetățenii din Germania, Franța, Elveția caută de fiecare dată noi modalități de a nu spune lucrurilor pe nume. Și anume, nu spun că Rusia este țară agresoare, nu îl numesc pe Putin criminal, nu numesc războiul din Donbas un război ruso-ucrainean. Am văzut cum guvernele occidentale continuă să facă afaceri cu Kremlinul, rostind totodată cuvinte frumoase despre libertate și democrație.
Nu știu când se va termina acest război și ce preț vom fi nevoiți să plătim pentru victoria noastră. Dar, deja de pe acum, vreau să vorbesc despre responsabilitatea colectivă a Occidentului pentru tot ce se întâmplă în Ucraina.
Ați continuat prea mult timp și cu prea multă nerușinare să faceți afaceri cu criminalii, v-a luat prea mult timp să alegeți între principialitate și confortul propriu, uitând toate angajamentele de parteneriat, prea mult timp i-ați permis propagandei ruse să vă umple conștiința cu minciunile despre „naziștii ucraineni” și conflictul civil din Ucraina.
Cred că, după tot ce au făcut rușii cu Mariupol, Harkiv, Cernihiv și alte orașe ucrainene, nu mai pot exista nici un fel de compromisuri în raport cu Rusia de astăzi.
Acesta nu e un conflict local
Acesta nu este un război al armatei ruse cu armata ucraineană. Este un război al armatei ruse cu poporul ucrainean. Ceea ce se întâmplă acum este un adevărat genocid al poporului ucrainean. Rușii omoară în mod deliberat, sistematic și cinic populația civilă din Ucraina, distrug infrastructura, bombardează școli, teatre, muzee, biserici, case. Aceasta este distrugerea poporului ucrainean.
Responsabilitatea colectivă va cădea, în mod obligatoriu, și pe spinarea rușilor pentru toate astea. Aici trebuie să înțelegem următorul lucru: în acest război, cele mai afectate sunt orașele care, chiar și de la declanșarea războiului din Donbas, i-au rămas destul de loiale Rusiei, încercând până în ultima clipă să facă diferența între Putin și poporul rus.
Dar, în aceste trei săptămâni, Rusia a făcut tot posibilul ca populația ucraineană, vorbitoare de limbă rusă, din estul Ucrainei să-și piardă orice iluzie cu privire la populația Federației Ruse. Pe noi nu ne omoară un Putin abstract, ne omoară cetățenii reali din țara agresoare, care au venit aici cu un singur scop: să ne omoare pe noi. Nu se pot descrie altfel lucrurile.
Kremlinul poate minți cât vrea despre „denazificare”, dar toate aceste minciuni idioate își pierd sensul atunci când vedem teatrul din Mariupol bombardat de ruși.
În încheiere, vreau să spun doar atât. Dragi europeni, nu vă mai faceți iluzii, acesta nu este un conflict local care se va încheia mâine. Acesta este al treilea război mondial. Iar o lume liberă, civilizată nu are dreptul să-l piardă. Desigur, cu condiția ca ea să se considere liberă și civilizată.
Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc. Intertitlurile și sublinierile aparțin redacției.
