„Secundar” la TNB. Lacrima
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Alexandra Badea vine de la Paris - unde şi-a creat o reputaţie (Premiul Academiei Franceze pentru Teatru, în 2023!). Este, prin urmare, îndreptăţită să dea ora exactă teatrului românesc, ţinut uneori în loc de suspinul de preţiozitate al provincialismului.
„Secundar” este al doilea spectacol pe scena Naţionalului bucureştean semnat de Alexandra Badea în dublă calitate, de dramaturg şi regizor. Este o cufundare în adâncul societăţii în care trăim sau care ne trăieşte. Este despre cum viaţa ne distribuie, nu o dată, în roluri secundare, dacă nu de-a dreptul în roluri episodice.
Spectacolul este un bine armonizat (scenografia: Cosmin Florea, director de imagine: Boróka Biró) teatru-în-teatru-plutind-pe-valurile-cinematografului.
Partitura dramaturgică are toate ingredientele, de la introspecţie la suspans. Acțiunea se petrece astăzi, în colectivul unei trupe de teatru, dar se poate petrece în orice colectiv – lumea este o scenă.
Spectacolul merită cu prisosinţă să fie văzut, inclusiv de publicul avizat al breslei. Fiindcă măreţia, dar şi slăbiciunea acestei montări se învârt în jurul aceluiaşi concept-cheie: firescul. Este firescul suficient sieşi? Jocul firesc al actorilor, nedublat de un joc secund – acela de unde începe arta – riscă să piardă adâncimea enunţului. Cum naşti, fie şi cu aerul cel mai firesc din lume, vibraţia? Acea vibraţie în care spectatorii ar trebui să intre, ca pianele dintr-o incintă atunci când, pe scenă, actorul apasă propria clapă.
Voi spune un lucru paradoxal: ce n-am simţit decât cu intermitenţe în această montare impecabilă profesional este tocmai vibraţia. Şi înclin să cred că ştiu ce anume a produs sincopele: excesul de text. Un text prolix, care îşi doreşte să spună tot despre tot, până când mesajul, care trebuie să se înfigă adânc în inimă, alunecă pe un derdeluş de cuvinte. Acea inflaţie de cuvinte, care şi în teatru s-ar putea numi vorbărie, punctată de un feminism declamat, ostentativ, ce se balansează pe muchia efectului contrar.
Cum altfel să explic? „Secundar” nu reuşeşte să mute tulburătoarea lacrimă aflată în gros-plan, din ochii personajelor în ochiul meu de spectator.
Foto: Madalin Guruianu / Facebook
