Un cadou pentru Comandantul Suprem și o premieră pentru Guvernul Ciucă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
În fine, Vasile Dîncu a creat un precedent. De Ziua Armatei, i-a făcut cadou demisia sa Comandantului Suprem, cu care, ne-a spus, se afla în imposibilitatea de a mai colabora. E o idee care ne dă speranțe și poate n-ar fi rău ca exemplul să fie urmat de cât mai mulți demnitari români.
Vasile Dîncu, fost ministru al apărării, și-a dat demisia luni, pe 24 octombrie, cu o zi înainte de Ziua Armatei Române. Asta l-a scutit pe președintele României, domnul Klaus Iohannis, de încă o neplăcută apariție în public alături de Vasile Dîncu, mai ales că cei doi, conform celor scrise în propriul act de demisie de către fostul ministru, se aflau în „imposibilitatea de a colabora”. Pentru Klaus Iohannis este o nouă victorie, marcată, și ea, cu același simbolism tembel care-i este atât de drag primului bărbat al țării.
În același timp, demisia lui Vasile Dîncu reprezintă o premieră în guvernul Ciucă: este primul ministru care pleacă din guvern fără a fi fost acuzat de plagiat (Roman și Câmpeanu) sau fără a fi avut probleme cu DNA (Chesnoiu).
Ce-i despărțea pe cei doi?
Și totuși, de ce nu putea colabora Klaus Iohannis cu fostul său ministru al apărării? Ce-i despărțea pe ei atât de fundamental încât să nu se poată înțelege așa cum, în mod normal, se înțeleg slugile cu boierul? Vasile Dîncu n-a obiectat nici măcar o singură clipă la viziunea prezidențială care face posibilă alocarea unui buget de 5,5 miliarde de euro Armatei, în 2021, cum n-a comentat negativ nici la majorarea procentului din PIB alocat armatei de la 2% la 2,5%. Astfel, anul viitor armata va avea un buget de peste 7 miliarde de euro. Desigur, suma este justificată, pentru că avem un război la graniță și trebuie să ne pregătim.
În războiul cu analfabetismul însă, care se poartă deja pe teritoriul patriei, de o bună bucată de vreme, România nu investește atât de mult, deși de rezultatele acestui război depinde viitorul țării. Nu-i o problemă, se pare.
Asistăm liniștiți cum „trupele” României Educate sunt masacrate intelectual de-a dreptul și nu facem absolut nimic pentru a le da o cât de mică șansă. Nici măcar nu respectăm legea care impune ca Educației să-i fie alocat 6% din PIB, anual. Asta ar fi însemnat, în 2021, fonduri de 82.350.000.000 de lei, adică aproape 16,5 miliarde de euro.
Suma pe care ar fi trebuit să o aloce guvernul României Educației numai în 2021, conform Legii învățământului aflată în vigoare, este cu peste două miliarde de euro mai mare decât toate granturile alocate țării noastre prin PNRR pentru perioada 2022-2026, deci pentru 4 ani. Închipuiți-vă cum s-ar putea dezvolta învățământul românesc dacă ar avea, an de an, bugete de peste 15 miliarde de euro. Închipuiți-vă măcar dumneavoastră, pentru că arendașii care conduc țara ori nu pot să o facă, ori nu sunt interesați de această evoluție.
Revenind la imposibilitatea colaborării dintre ministrul Dîncu și președintele Iohannis, trebuie să spunem că încă nu ne dăm seama nici când a intervenit aceasta și nici în ce constă, concret. Vasile Dîncu, așa cum spuneam, nu a părut a ieși din cuvântul și din viziunea președintelui. A îmbrățișat orice inițiativă prezidențială, a vizitat chiar și târguri de armament, pentru a pune ochii pe viitoare achiziții.
E drept, e posibil ca lanțul de iubire să se fi rupt atunci când Vasile Dîncu a declarat că Ucraina ar trebui să se gândească la negocieri cu Rusia și la o formulă de pace. Atunci, președintele l-a trimis pe ministrul său să citească mai des revista presei, arătându-ne de unde-și iau oficialii noștri informațiile: nu din documentele trimise zilnic de serviciile de specialitate, ci dintr-o banală revistă a presei, care oferă doar rezumate succinte ale articolelor și emisiunilor apărute peste zi. Dacă domnul președinte consideră că revista presei este o sursă viabilă de informare pentru un înalt demnitar al statului român, atunci înțelegem mai ușor de ce domnia sa pare atât de paralel cu realitatea, de atât de multe ori.
Un președinte de țară care se informează din revista presei este asemenea unuia care se dorește profesor universitar, dar și-a construit bagajul de cunoștințe citind doar prefețele cărților pe care le citează (dacă le citează) în bibliografia vieții sale.
În fine, Vasile Dîncu a creat un precedent. De Ziua Armatei, i-a făcut cadou demisia sa Comandantului Suprem, cu care, ne-a spus, se afla în imposibilitatea de a mai colabora.
E o idee care ne dă speranțe și poate n-ar fi rău ca exemplul să fie urmat de cât mai mulți demnitari români. Nu mai poți colabora cu ăla aflat mai sus în ierarhie? Aia e, dă-ți demisia, eventual în pragul vreunei sărbători pline de încărcătură simbolică.
Dacă ne uităm la ultimele sondaje de opinie, încrederea românilor în președintele lor este de sub 20%. Este destul de clar că poporul român și președintele Klaus Iohannis se află în imposibilitatea de a colabora, cum este clar că, în ierarhia democrației, poporul stă mai sus decât președintele.
Domnule Iohannis, știți că pe 1 Decembrie e ziua noastră, nu? Ziua României. Nu vă gândiți să ne faceți o surpriză plăcută pe 30 noiembrie, dacă tot ne aflăm în această imposibilitate de a colabora, urmând cu demnitate drumul deschis de Dîncu?
foto: Hepta
