PLUS riscă să devină o sectă, în timp ce USR are probleme și mai mari. Dan Barna e un om politic mort
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Activistul pentru drepturile romilor și fostul consilier al lui Dacian Cioloș, Valeriu Nicolae, denunță, într-un editorial în Libertatea, ”pupincurismul practicat în instituțiile publice românești și internaționale” și atrage atenția asupra pericolelor la care se expun USR și PLUS.
Celor mai mulți dintre noi ne este foarte greu să acceptăm că suntem în mod consecvent proști. Tendința firească este fie să uităm toate tâmpeniile pe care le-am spus și făcut, fie să le reimaginăm ca perle de genialitate neînțelese. Orice chestie pe care am nimerit-o, de la scorul unui meci de fotbal până la starea vremii, este o dovadă indubitabilă a geniului nostru.
Partidele, primăriile, ministerele, Comisia Europeană, Parlamentul European, ONU, Consiliul Europei (și probabil oricare altă organizație internațională de acest fel) sunt bântuite grav de pupincurism deșănțat și de o frică paralizantă de a încerca orice lucru care pare sau sună riscant.
Adaptarea la un discurs îngrozitor de plictisitor este, din păcate, obligatorie dacă îți dorești o carieră liniștită în interiorul acestor instituții. Această adaptare va fi facilitată de folosirea unui jargon menit să fie înțeles doar de ”aleșii” din interiorul acestor instituții, jargon adesea imposibil de priceput de marea majoritate a cetățenilor.
Cultura lor instituțională a fost adaptată diverșilor politicieni loviți de sindromul Regelui Soare și nu spiritului critic, democrației sau dezbaterii argumentate. Promovarea în instituțiile menționate depinde adesea de abilitatea de a slăvi pe cine trebuie și de a înfige cuțite în spate celor care ar putea să împiedice ascensiunea dorită. Meritocrația joacă, în cel mai bun caz, un rol marginal. Desigur, există și excepții.
Toate instituțiile de mai sus sunt, în experiența mea, o uriașă cameră de rezonanță. Deși absolut șocant la început, pupincurismul generalizat devine încet, încet acceptabil și, pe măsură ce se acumulează oboseala (mare parte a liderilor, demnitarilor și directorilor muncesc mult peste limitele normale zilnice), un lucru chiar de dorit.
Sătul de permanenta vânătoare a presei și a adversarilor politici după scandal, gafe și dovezi ale incompetenței, politicianul/demnitarul în cauză va căuta, în general, confortul celor care îl apreciază. O bună parte dintre aceștia sunt oportuniști ”specializați” în slăvire.
Demnitarul care are o poziție de putere, indiferent de cât de prost sau mediocru este, va fi înconjurat de sicofanți gata în orice moment să-i sufle în dos. De aici și până la plutirea pe norișorii preasfințeniei și a alesului lui Dumnezeu este o cale scurtă.
Cazul doamnei Viorica Dăncilă, cel al domnului Pop, cazul magnificului domn Andrușcă sunt probabil cele mai stridente și dovadă că, oricât de prost sau mediocru ai fi, cu PSD, Dragnea și cu un pic de noroc poți ajunge orice în România.
Foarte rar apar politicieni/demnitari conștienți că o combinație de multe lucruri și mai ales noroc și nu calitățile lor extraordinare i-au adus acolo unde sunt. Și mai rar aceștia se înconjoară de oameni critici capabili să îi facă mai buni și nu mai penibili. Cazul domnului Iohannis, dar și cel al domnului Orban sunt și ele evidente când vine vorba de penibil.
Partidele noi nu sunt deloc lipsite de aceste probleme. În cazul PLUS, așteptările exagerate de la Dacian Cioloș, cât și concentrarea puterii partidului în oamenii de la Bruxelles sunt riscuri prost negociate de conducerea partidului.
PLUS riscă să devină o sectă, dacă nu reușește să pună la punct mecanisme instituționale capabile să schimbe direcția actuală. Succesul în partid ar trebui să depindă de lucrurile făcute în trecut și de abilitățile profesionale, și nu de capacitatea de a impresiona conducerea partidului.
Zeci de ani de birocrație europeană și internațională au și efecte negative foarte serioase. Incapacitatea de a crea sau intra într-un conflict, limbajul neadecvat, comunicarea rigidă, respectul exagerat pentru ierarhie, reticența la inovație sunt toate probleme oarecum firești pentru care trebuie găsite soluții instituționale. Recunoașterea acestor probleme ar fi un prim pas.
USR are probleme și mai mari, din cauza unui management cel puțin haotic. Din păcate, Dan Barna, un lider decent, este un om politic mort din cauza erodării un pic prea rapidă la conducerea partidului.
Faptul că încă există partidul este o dovadă clară a faptului că sunt îndeajuns de mulți oameni foarte buni în partid și nu se datorează deloc unei conduceri inspirate a partidului. Tendința șefilor diverselor facțiuni din USR nu este însă deloc lipsită de problemele pe care le-am menționat mai sus.
În condițiile în care ambele partide constituie cel mai mare pericol pentru un stat care pute de pile, corupție și incompetență și pentru televiziunile dominate de oameni dependeți de banul public și relațiile cu sistemul, posibilitatea de a avea acces la mijloacele de “informare” în masă este și ea foarte mult redusă.
PSD a fost nevoit să înțeleagă că fără o comunicare foarte bună partidul riscă să dispară. Liderii PSD se bat pentru a supraviețui, căci e puțin probabil ca un control financiar serios în fiefurile baronilor PSD, coloana vertebrală a partidului, nu ar duce la pușcărie pentru marea lor majoritate. PNL nu stă nici el mult mai bine la acest capitol și investiția nesimțită a guvernului în “comunicare” dovedește asta.
În acest moment, atât PLUS, cât si USR, deși au o prestație cel mult mediocră, sunt încă bine. Fără niște schimbări rapide și atragerea unor oameni foarte buni și diferiți de ceea ce au acum în conducerile partidelor și mai ales la comunicare, riscurile de dispariție de pe scena politică sau irelevanța sunt mari. Plecarea rapidă a lui Moise Guran dovedește însă că nu va fi deloc ușor.
