Dan Barna

Dan Barna este un politician român, membru al Camerei Deputaților din 2016 și președinte al Uniunii Salvați România, al treilea cel mai mare partid din Parlamentul României. Dan Barna - educație Dan Barna este licențiat în Drept al Universității din București (1998). În perioada februarie–iulie 2000, a urmat un Curs de formare de formatori la International Development Law Institute din Roma. În 2003, Barna a obținut un master în Management de proiect din partea Universității Politehnica din București. În perioada 21 octombrie–18 noiembrie 2009, a studiat Managementul proiectului la Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG, iar în perioada 4–18 noiembrie 2009, a studiat Abilități de prezentare și metode de învățare în cadrul aceleiași instituții. Cariera politică a lui Dan Barna Dan Barna a fost ales în decembrie 2016 deputat USR de Sibiu. În Camera Deputaților, este vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă și membru în Comisia pentru afaceri europene. A fost membru al Guvernului Cioloș, unde a deținut funcția de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene condus de Cristian Ghinea, unul dintre principalii săi colaboratori din USR. La congresul USR din mai 2017, Barna a fost ales vicepreședinte al partidului, iar ulterior Biroul Național l-a desemnat purtător de cuvânt al formațiunii. La congresul din 28 octombrie 2017, a fost ales președintele USR cu 127 de voturi din totalul de 191 valabil exprimate. Dan Barna a fost ales pe 13 iulie 2019 candidatul USR la președinția României, în cadrul unei congres al partidului. Candidatul USR-PLUS pentru alegerile prezidențiale Barna a fost desemnat în luna iulie candidatul alianței USR-PLUS pentru alegeri prezidențiale 2019. Dacian Cioloș, președintele PLUS, va fi candidatul pentru funcția de premier. În primul tur, a obținut 15,02%, clasându-se al treilea, după Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, aceștia din urmă intrând în turul 2. Citește ultimele știri despre Dan Barna.

Dan Barna, fost vicepremier și fost lider USR, audiat la DNA, în dosarul vaccinurilor anti-COVID
10 iul.

Octavian Berceanu spune că gruparea Ghinea-Barna a preluat ostil USR în 2016: „Am fost pus la Garda de Mediu din răzbunare împotriva lui Mihai Goţiu”
21 iun.

Manifestație pro-Europa cu prezență slabă. Tudor Chirilă: „Sǎ ciocnim un păhărel pentru România în Europa”
LiveText
9 mai.

Manifestație pro-Europa cu prezență slabă. Tudor Chirilă: „Sǎ ciocnim un păhărel pentru România în Europa”

Dan Barna atacă dur PSD pentru criza politică din țară: „Joacă poker cu viitorul României!”
28 apr.

Nicolae Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European: „Conținutul care merge cel mai bine online este cel aproape fals, doar puțin distorsionat”
10 nov. 2025

Călin Georgescu, plătit din bani publici să coordoneze un proiect guvernamental. Cine a virat banii și ce alți politicieni au mai fost implicați
24 feb. 2025

Fricile nevindecabile ale alegătorului român
28 dec. 2024

Fricile nevindecabile ale alegătorului român

Numele importante care nu candidează pentru noua conducere USR. Echipele influente înscrise la alegerile pentru forul executiv al partidului
27 iun. 2024

Care sunt politicienii importanți din USR despre care Elena Lasconi spune că vor fi înlăturați dacă va prelua șefia partidului
22 iun. 2024

Politicienii, ironizați de români. Cum s-a întors împotriva lui Ciolacu, Iohannis și Barna asocierea cu succesul naționalei | ANALIZĂ
18 iun. 2024

Drulă, Orban și Tomac au lansat Alianța Dreapta Unită. S-au împărțit deja locurile eligibile de pe listele pentru europarlamentare
18 dec. 2023

Elena Lasconi deschide lista USR pentru Parlamentul European. Pe listă se mai află Vlad Voiculescu și Dan Barna
15 sept. 2023

Elena Lasconi deschide lista USR pentru Parlamentul European. Pe listă se mai află Vlad Voiculescu și Dan Barna

Demisie cu scandal din USR. Ghinea: „Vrei să candidezi cu susținerea PSD la primăria Mediaș. Vei fi disprețuit ca trădător”
23 iun. 2023

Electoratul, la control! Cum se întrec AUR și PSD în consultații medicale gratuite
8 iun. 2023

Electoratul, la control! Cum se întrec AUR și PSD în consultații medicale gratuite

Imagini cu momentul în care Dan Barna e lovit de o mașină, când era pe trotinetă. Surse din Poliție: „El a trecut pe roșu”
2 apr. 2023

Dan Barna, implicat într-un accident în Bucureşti, în timp ce era pe trotinetă. „Am contuzii la spate”
31 mar. 2023

Dan Barna, implicat într-un accident în Bucureşti, în timp ce era pe trotinetă. „Am contuzii la spate”

Condamnații definitiv nu vor mai putea fi senatori și deputați și nici aleși în administrația locală, a decis Parlamentul
11 oct. 2022

Scandal PSD-USR în Parlament pe legile justiției. „Hoți” și „securiști”, printre injuriile pe care și le-au adus deputații
27 sept. 2022

Scandal PSD-USR în Parlament pe legile justiției. „Hoți” și „securiști”, printre injuriile pe care și le-au adus deputații

Dan Barna îi cere lui Nicolae Ciucă retragerea sprijinului consilierului PNL care a amenințat o consilieră USR
4 sept. 2022

Dan Barna îi cere lui Nicolae Ciucă retragerea sprijinului consilierului PNL care a amenințat o consilieră USR

Dan Barna, atac la Klaus Iohannis: „Nu e nicăieri. Continuă cu acea politică a absenței neimplicate”
3 sept. 2022

Scandal între PNL și USR la Arad. Un consilier liberal a amenințat o consilieră USR: „Îți arăt eu ție”

Ce ar însemna pentru Reper și USR să coopteze independenți: de la Emilia Șercan la preoții care își servesc cu demnitate comunitatea
4 aug. 2022

Dan Barna, după ce Cătălin Drulă a devenit președintele USR: Suntem singura speranţă de modernizare a ţării
10 iul. 2022

Dan Barna, după ce Cătălin Drulă a devenit președintele USR: Suntem singura speranţă de modernizare a ţării

Reacțiile foștilor colegi ai lui Cioloș, după ce a anunțat noul partid. Bulai: „Abia aștept să fuzionăm din nou”
31 mai. 2022

Reacțiile foștilor colegi ai lui Cioloș, după ce a anunțat noul partid. Bulai: „Abia aștept să fuzionăm din nou”

Tudor Chirilă, reproșuri pentru Dan Barna: „Ce bine ar fi fost dacă ați fi predat șefia partidului în 2019”
22 mai. 2022

Tudor Chirilă, reproșuri pentru Dan Barna: „Ce bine ar fi fost dacă ați fi predat șefia partidului în 2019”

Proiectul de lege pentru desfiinţarea SIIJ, adoptat de Camera Deputaților. Drulă: „Atac frontal la justiția din România”
21 feb. 2022

Barna: Prin atitudine, este evident că premierul Ciucă este la celălalt capăt faţă de fostul premier Cîţu
16 feb. 2022

CCR a decis când va judeca sesizarea USR şi AUR pe hotărârea care modifică regulamentul Camerei Deputaţilor

INTERVIU. Alina Mungiu-Pippidi, despre șefii USR: „Altă gașcă de politicieni care, după ce pune mâna pe un partid și-l privatizează, încuie ușa după ei”
15 feb. 2022

USR va sesiza Curtea Constituțională după modificările „prin care PSD, PNL și UDMR instaurează cenzura în Parlament”
9 feb. 2022

Barna, despre modificarea Regulamentului Camerei: Până în 2016, când USR a venit în Parlament, românii nu ştiau ce se întâmplă acolo

„Atentat la adresa democrației”. USR reacționează la proiectul de modificare a regulamentului din Camera Deputaților
8 feb. 2022

Dan Barna: Nu voi candida acum la preşedinţia USR

Surse: Dacian Cioloș și-a anunțat demisia de la șefia USR, după ce programul său a fost respins de conducerea partidului
7 feb. 2022

Conducerea USR vrea să publice înregistrarea ședinței în care Dacian Cioloș a amenințat cu demisia
6 feb. 2022

Conducerea USR vrea să publice înregistrarea ședinței în care Dacian Cioloș a amenințat cu demisia

Războiul Cioloș-Barna văzut prin ochii unui simpatizant activ al USR: Am spus că vom avea o criză a partidului!
4 feb. 2022

Dacian Cioloş, mesaj pentru Dan Barna: Să nu încerce o aventură prin care să rupă partidul

Dacian Cioloş, reacție după scandalul din ședință privind demisia din partid: „Nu plec din USR”

Dacian Cioloș, acuzat de șantaj în interiorul USR după ce a amenințat cu demisia

Dacian Cioloș amenință cu demisia de la șefia USR, dacă programul său nu e aprobat. Reacția lui Dan Barna
3 feb. 2022

Dacian Cioloș amenință cu demisia de la șefia USR, dacă programul său nu e aprobat. Reacția lui Dan Barna

Dosar penal după ce o consilieră USR la Primăria Mogoșoaia a fost agresată și amenințată de doi colegi de la PNL și PMP. „Vă las în căruț cu rotile”
28 ian. 2022

Reacția lui Dan Barna, după ce George Simion a fost acuzat că a intrat cu forța în Primăria din Timișoara
14 ian. 2022

Reacția lui Dan Barna, după ce George Simion a fost acuzat că a intrat cu forța în Primăria din Timișoara

Dan Barna, postare devenită virală la tăierea porcului: N-am refuzat niciodată o invitaţie de a lua parte la tradiţia Ignatului
21 dec. 2021

Dan Barna: USR sesizează Comisia Europeană după „decizia absurdă” a CSM de a-l elimina din sistem pe Cristi Danileţ
14 dec. 2021

Dan Barna: USR sesizează Comisia Europeană după „decizia absurdă” a CSM de a-l elimina din sistem pe Cristi Danileţ

Barna, la învestirea noului Guvern: „Domnule Ciolacu, ați reușit ceea ce nici Ion Iliescu nu a reușit. Ați scos PNL din istorie”
25 nov. 2021

Dan Barna: PNL a fost din nou transformat în partid-remorcă şi agăţat de căruţa PSD
16 nov. 2021

Dan Barna: PNL a fost din nou transformat în partid-remorcă şi agăţat de căruţa PSD

Un cunoscut simpatizant activ al USR, mesaj către partid în momentul în care acesta se îndreaptă către opoziție de durată
6 nov. 2021

Dan Barna: România joacă la categoria impusă, acolo este domnul Ciucă
21 oct. 2021

Dan Barna: România joacă la categoria impusă, acolo este domnul Ciucă

Cursa pentru Guvern, luată de la capăt. Ce urmează acum în criza politică
20 oct. 2021

Cursa pentru Guvern, luată de la capăt. Ce urmează acum în criza politică

Dan Barna, propunerea pentru Externe: „SUA și-au luat mâna în mod formal de pe estul Europei”
19 oct. 2021

Dan Barna, propunerea pentru Externe: „SUA și-au luat mâna în mod formal de pe estul Europei”

Dan Barna îi compară pe USR-iști cu spartanii „Nu aveau nicio șansă în fața armatei lui Xerxes, dar faptul că au murit luptând pentru cetatea lor a făcut să fie respectați”
18 oct. 2021

Dan Barna spune că USR va propune un Cabinet propriu dacă miercuri nu încep negocierile cu PNL și UDMR
12 oct. 2021

Dan Barna spune că USR va propune un Cabinet propriu dacă miercuri nu încep negocierile cu PNL și UDMR

Dan Barna, despre desemnarea lui Cioloș: „Este o propunere serioasă, nu e doar un joc de balet declarativ”
11 oct. 2021