Vrăjeli, abureli și alte socoteli din „România Educată” a lui Iohannis
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nu mi-au plăcut niciodată nici elevii, nici profesorii care scot rezultate bune din vrăjeală, din trucuri ieftine, vorbărie multă, muncă puțină. „România Educată” este un astfel de ghid pentru oportunismul românesc într-ale educației - limbaj de lemn de „influencer” obosit, 7 ani de ceremonii sterile cu Iohannis numite fraudulos „dezbateri”, rezumați în 100 de pagini în care unii s-au prefăcut că lucrează.
În primul și în primul rând am verificat dacă e acolo principalul indicator de vrăjeală: cuvântul „reziliență”. Este, apare de 69 de ori în 137 de pagini. E cel mai precis indice de abureală. Al doilea indice este cuvântul „critic” în contexte precum „gândire critică”. E și ăsta din plin. Cu cât apare mai des sintagma „gândire critică”, cu atât e mai conformist și oportunist textul pe care îl citesc.
Avem multe poze cu președintele făcând băi de mulțime școlară. De altfel, fotografiile au fost principalul șoc în așa document oficial. Ceva mai amatoristic nu se putea. Sunt 24 cu președintele în 100 și ceva de pagini. Și avem tone de vorbe goale nesusținute de măsurători serioase. Tot ce avem la capitolul ăsta e un sondaj online!! și „discuții” nu cu cineva precis, doar așa, discuții, cafeluțe, întâlniri prin țară. La final apar mulțumiri multe, adresate fie unor universități mari, fie unor civici de apartament, ba chiar mulțumiri adresate OMV-Petrom.
Ce faci când n-ai idei? O iei iar cu modificări de evaluări: iar modificăm bacu’, scoatem teza din gimnaziu! etc.
Ar trebui scrisă cu vopsea o axiomă pe Cotroceni și pe Ministerul Educației: dacă vrei să schimbi ceva profund în sistem, lasă dracului examenele în pace, că acolo se termină problema, nu de acolo începe!
Este adoptată o altă legendă urbană, de data asta promovată intens de USR, eliminarea inspectoratelor. Eliminăm inspectoratele și facem un alt fel de inspectorate! La ce bun? Singura utilitate: să umpli noua instituție numai și numai cu „oamenii tăi”.
Paradoxul suprem
Am citit programe, am parcurs anul ăsta ceva cărți de pedagogie școlară românească, și paradoxul suprem al învățământului românesc îmi apare clar ca lumina zilei. Din foarte multe motive, la școala noastră publică și gratuită se promovează din ce în ce mai mult un soi influencer-ism steril, modern, „școală nouă”, gândire critică (ceea ce n-ar fi rău, dacă ar fi și pe bune). Dar, de cealaltă parte, duduie industria meditațiilor.
Ce se vinde așa prețios la meditații, și nu se găsește în școli? Aici e paradoxul: practic, se vinde învățământ tradiționalist în forță, educație din aia „ceaușistă”. Că doar când dai bani nu mai vrei vrăjeală, vrei să bagi în cap ceva concret, din care să scoți o diplomă.
Copilul pare un fond de investiții, bagi în el bani și meditații și aștepți să scoți „dobândă”. O gândire profund viciată care coordonează fluxul mare educațional, de undeva din umbră.
Acest sistem ipocrit, paralel cu educația oficială, este de fapt, ca și în cazul sănătății, deschiderea către forme noi și privatizate de educație. Adică o și mai mare adâncire a inegalităților în învățământ.
Eu nu propun să revenim la sisteme idioate de toceală, dar să facem măcar ce pretindem că facem! De ce, de exemplu, îi tot frecăm pe profesori cu digitalizare și adaptare la lumea nouă, dar examenele de definitivat, titularizare etc. se dau tot scriind cu pixul patru ore? De ce punem atâta preț pe evaluări finale, când e evident că obsesia notelor viciază comportamentul din școlile bune și aruncă într-un hău școlile deja slabe.
Bugetul
Pentru mișcări radicale în educație trebuie buget și studiu serios. Iohannis nu a dat nici una, nici alta. Îmi place că în documentul de la Cotroceni apare totuși o critică a bugetelor mici. De parcă e un document trimis de marțieni, nu chiar de șeful tuturor șefilor cu guvern propriu, cu tot ce-i trebuie ca să ia hotărârea politică de a găsi bani (dacă nu poți tăia de la SRI și Armată, măcar taxează veniturile mari) și de a da la educație: „Cheltuielile publice ale României pentru educație sunt reduse conform standardelor internaționale. În valoare absolută, se alocă mai puțini bani pentru educație în comparație cu state vecine, chiar dacă populația noastră școlară este sensibil mai mare (Ungaria, Republica Cehă)”.
Subtilități
Știu că pare o obsesie, dar sunt pur și simplu prea atent la mediul politic ca să nu găsesc rapid jegul de sub cuvinte. De exemplu, suntem anunțați pompos că se urmărește: „Cartografierea dotărilor existente în unitățile și în instituțiile de învățământ și modernizarea acestora, în cooperare cu mediul privat”. Ce înseamnă „cartografierea”? Înseamnă satisfacerea unui mediu privat de business educațional din ce în ce mai agresiv în lobbyul său.
Pe scurt, dați-ne spații să facem școli private, că vrem și noi să facem niște bani. Astfel de fraze deschid festinul visat de toți, de la Țiriac, care cerea de la Vâlcov spații pentru rețea de grădinițe, până la oameni de afaceri care așteaptă de la primăriile orașelor mari „ajutoare” pentru copiii din familii deja înstărite. Ele vor veni, cu siguranță.
O frază superbă plutește prin document: „Asumpția ontologică a strategiei abductive s-a bazat pe ideea consacrată că realitatea socială este o construcție a actorilor sociali”. „Abductiv” înseamnă în context „ghiceală”. Deci da, avem o ghiceală ontologică de toată frumusețea și nimic mai mult.
Concluzie: un document cu multe poze, cu multă bravadă științifică, fără să fie deloc științific, 7 ani irosiți. Noroc că a ieșit Dragnea din pușcărie, altfel, Doamne ferește, erau nevoiți oamenii iubitori de „normal” să-și pună întrebări despre impostura președintelui, în timp ce le cad elicoptere strategice în cap. Dar, hei!, asta ar fi însemnat să avem un popor educat în spiritul „gândirii critice”! Nu avem așa ceva, avem doar gândire critică din aia care iubește și conducătorii, și investițiile strategice.
Dacă aveam gândire critică pe bune în școli, cineva s-ar fi găsit totuși să-i spună șefului de la Cotroceni: „Boss, e nașpa documentul, avem numai abureli și chestii care s-au tot zis. A, și scoate pozele alea, că suntem penibili”. Până una alta, cea mai bună verificare că nu producem indivizi mândri, siguri pe cunoștințele lor, integri și autonomi este însuși producția unor astfel de broșurele cu poze.
Notă: O critică pertinentă am găsit în acest interviu cu un specialist în științele educației, Dacian Dolean, unde sunt enumerate câteva deficiențe fundamentale ale documentului, din punct de vedere academic.
foto: Hepta
