Avantajele unui loc de joacă pentru copii

Comentează
Arhiva foto

În ultima vreme, tot mai mulți copii optează să își ducă copilul la un loc de joacă. În special în sezonul rece acestea sunt foarte solicitate, pentru că este o bună metodă pentru a-l face pe cel mic să socializeze, să se joace cu o mușțime de jucării și să își dezvolte multe abilități. Copiii își vor consuma energia, se vor simți bine, iar părinții vor avea și ei parte de un mic respiro. De fapt, există chiar multe avantaje pe care le are un loc de joaca pentru copii, pe care ți le prezentăm și noi, în rândurile de mai jos.

Locul ideal pentru a socializa

După cum aminteam ceva mai sus, un loc de joacă este un bun prilej pentru ca mica ta minune să intre în contact cu alți copii, să socializeze, mai ales dacă este copil unic, și nici nu prea are prin jur parteneri de joacă. Cel mic va fi de-a dreptul fascinat de mulțimea jucăriilor, dar va adora să își facă prieteni în rândul celorlalți copii prezenți și ei acolo. Și voi, părinții care îi supravegheați, puteți împărtăși impresii și idei și poate chiar, la fel ca și copilul, veți lega prietenii frumoase.

Locul ideal pentru joacă

Oricât de multe jucării ar avea acasă, fascinația unui astfel de loc nu poate fi descrisă în cuvinte. Aici oferta este mult mai numeroasă, și copilul nu se va sătura niciodată să încerce ceva nou, de la gonflabile, mingiuțe, jucării clasice sau moderne. În plus, într-un loc de joacă, cel mic învață mai ușor să împartă jucăriile cu ceilalți, chiar dacă până acum nu se arăta prea deschis la această variantă.

Dezvoltare armonioasă

Un loc de joacă poate contribui enorm și la dezvoltarea armonioasă a celui mic. Va învăța să împartă, să fie generos, politicos, că este bine să respecte anumite reguli și nu numai. Sună perfect, nu?

Cum alegi locul de joacă pentru cel mic

Ești conștient de toate avantajele pe care le-am enumerat mai sus, dar cu toate acestea nu te poți abține să nu te gândești la siguranța celui mic. De aceea, ai vrea să știi care sunt criteriile după care să îți faci alegerea unui spațiu potrivit pentru mica ta minune. Nu putem să te lăsăm singur, așa că avem și de această dată câteva informații care îți pot veni în ajutor.

Locația

Ar fi de preferat ca locul de joacă unde mergi cu cel mic să nu fie prea departe de casă. Este posibil ca acestuia să i se facă foarte foame, să aibă un conflict cu alt copil, sau pur și simplu să nu mai vrea să stea. Și atunci, poate fi destul de dificil să îl liniștești și să fie nevoie să mergeți acasă. Și, dacă acasă înseamnă undeva la vreo câțiva kilometri de locul de joacă, sper că îți dai seama ce te așteaptă.

Vârsta copilului

Atunci când alegi locul de joacă, fă o vizită înainte – de preferat fără el, pentru a vedea dacă echipamentele și jucăriile din interior sunt potrivite pentru vârsta lui. Nu-ți poți duce copilul de grădiniță la un loc de joacă gen Laser Tag, și nici pe cel de 10 – 12 la unul cu leagăne și jucării pentru cei de grădiniță. Dar, nu-ți face griji, vom detalia puțin.

6 - 23 de luni

Sunt destule locuri de joacă special dedicate acestei categorii de vârstă, așa că sigur vei găsi unul și în apropiere de tine, mai ales dacă locuiești în Capitală sau într-un oraș mare. Aceste spații trebuie să le ofere acestora posibilitatea de a explora, de a merge de-a bușilea, de a se ridica în picioare și a umbla. Pentru a evita accidentările, colțurile obiectelor trebuie să fie rotunjite, iar suprafețele să fie moi, confecționate din cauciuc sau spumă.

2 – 5 ani

Este etapa micilor exploratori, așa că un spațiu de joacă potrivit pentru ei trebuie să fie unul care să le răspundă acestei dorințe. Multe zone pentru mers târâș, platforme cu rampe și scări, piese de care se pot prinde, mese de joacă. Balansoarul cu arcuri și toboganele mai mici sunt perfecte, iar gonflabilele sunt pe placul lor.

Dacă la respectivul loc de joacă sunt și leagăne, spătarul trebuie să fie înalt, să aibă un bun suport pentru partea din față și să fie prevăzute cu centuri de siguranță.

5 – 12 ani

La această vârstă copiii deja au mult mai multă siguranță în mișcări, înțeleg ce înseamnă pericolul și au ceva mai multă grijă de ei. Un loc de joacă potrivit pentru ei ar fi unul în care să le lase libertatea de a se cățăra, a se urca pe funii, cum ar fi o corabie a piraților. De mare succes se dovedesc a fi și piscinele cu bile, barele de cataract, iar leagănele și toboganele sunt chiar obligatorii.

Siguranță

Pentru că vrei să îți știi copilul ferit de accidentări, vezi care sunt măsurile de siguranță luate de cei de la respectivul loc de joacă pentru protecția celor mici. Interesează-te și care este protocolul în cazul în care apar și astfel de incidente.

Tot pentru siguranța celui mic contează enorm și materialele din care sunt confecționate leagănele, jucăriile, dar și suprafețele de joacă.

Oferă-i copilului tău bucuria de a petrece câteva ore într-un astfel de spațiu, de a încerca jocuri și jucării noi, de a lega prietenii, dar nu uita niciodată că siguranța este pe primul loc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!