Primul semn că ar trebui să consultăm un medic oftalmolog este o modificare a vederii. Această poate fi o scădere a acuității vizuale. De asemenea, putem adăuga și încețoșarea vederii, vedere dublă sau orice altă problemă care afectează modul în care vedem. Chiar și în cazul în care nu mai percepem anumite culori ar trebui să mergem la un medic oftalmolog. Așadar, dacă experimentăm oricare dintre aceste simptome, ar trebui să ne prezentăm cât mai curând la cabinetul oftalmologului. Trebuie menționat faptul că, oricare dintre simptomele de mai sus, ignorată, poate duce la probleme grave de vedere sau poate ascunde alte afecțiuni periculoase. De asemenea, nu trebuie să ignorăm durerile de cap. Pe lângă alte afecțiuni, acestea pot ascunde chiar și o problemă minoră de vedere și, automat, necesitatea de a purta ochelari.

O altă situație în care ar trebui să consultăm un medic oftalmolog este dacă avem o afecțiune medicală preexistentă. Anumite probleme de sănătate își pot pune amprenta și pe sistemul vizual. În această situație sunt pacienții cu diabet zaharat. Această categorie de pacienți este predispusă și altor probleme de vedere, inclusiv retinopatie diabetică, cataractă și glaucom. Prin urmare, acești pacienți trebuie să consulte un medic oftalmolog în mod regulat pentru a verifica sănătatea ochilor și pentru a trata orice afecțiuni care apar.

Și femeile gravide ar trebui să se prezinte măcar la un consult oftalmologic, obligatoriu dacă au deja probleme cu vederea și preventiv dacă nu au. De exemplu, din cauza schimbărilor hormonale ce apară în timpul sarcinii, gravidele pot experimenta pre-eclampsie sau toxicoză, însă acestea dispar odată cu încheierea sarcinii.

Persoanele cu hipertensiune arterială mai pot experimenta probleme și tulburări de vedere. Este esențial să meargă periodic la un medic oftalmolog pentru a ține sub control sănătatea sistemului vizual. Pentru un consult, nu trebuie făcută decât o simplă programare, examinarea fiind una fără probleme și fără durere. Caroloptic pune la dispoziția pacienților consultați tuturor tipurilor de pacienți specificați mai sus și nu numai.

Trebuie să specificăm și faptul că, există anumite condiții genetice care pot afecta sănătatea ochilor noștri. Dacă avem pe cineva în familie cu afecțiuni oculare, de exemplu mama cu miopie sau istoric de glaucom, ar trebui să verificăm periodic sănătatea ochilor și pentru a preveni orice afecțiuni care pot apărea pe baza moștenirii genetice.

O ultima categorie a situațiilor în care ar trebui să mergem la un medic oftalmolog este atunci când domeniul în care lucrăm sau hobby-ul pe care îl desfășurăm presupune o afectare directă sau indirectă a vederii. Aici putem aminti acele meserii în care oamenii lucrează într-un mediu cu praf sau substanțe chimice. Aceste condiții pot duce la iritații și inflamații ale ochilor. Sudorii, de asemenea, ar trebui să facă periodic un consult oftalmologic. Chiar și cei ce lucrează la calculator ore în șir, adică cel puțin 75% din totalul programului de lucru, ar trebui să meargă la medic. Trebuie menționat faptul că  expunerea prelungită la ecranele computerelor sau a telefoanelor mobile poate duce la oboseală ochilor sau la alte probleme de vedere. Medicul nu numai că ne va oferi soluția cea mai bună pentru problemele care apar, dar ne va învăța și cum să ne protejăm ochii în timpul activităților de la locul de muncă.

Ce presupune un consult oftalmologic? Cum spuneam mai sus, examinarea nu este dureroasă, ci poate puțin incomodă. Dacă mergeți pentru prima dată la un medic oftalmolog, trebuie să discutați cu acesta despre ceea ce vă supără și, desigur, despre istoricul medical. De asemenea, este important să-i spuneți medicului oftalmolog dacă urmați o anumită medicație sau dacă suferiți de o boală anume. Dacă sunteți însărcinată, menționați asta medicului, chiar dacă sarcina este încă în primele luni.

După discuția prealabilă, va urma examinarea fizică. Acest examen poate include măsurarea acuității vizuale, examinarea irisului, cristalinului, corneei și a retinei. În funcție de simptomele și problemele fiecăruia, medicul oftalmolog poate recomanda efectuarea unor teste suplimentare, cum ar fi testele de percepție a culorilor, testele de presiune intraoculară sau examenele de imagistică, cum ar fi tomografie în coerență optică.

Diagnosticarea se face pe loc. În cazuri mai puțin severe, oftalmologul poate prescrie un tratament sau ochelari de vedere. În cazul unor afecțiuni mai grave, precum glaucomul sau cataracta, medicul oftalmolog poate recomanda o intervenție chirurgicală.

După cum vedem, este important să mergem la medic, cu sau fără simptome. Uneori putem avea afecțiuni care nu ne deranjează, dar ele să fie totuși prezente. Și dacă aceste afecțiuni sunt tratate de la bun început, putem spera la o revenire completă sau la a ține sub control afecțiunea. În orice caz, medicul oftalmolog, la fel că stomatologul, medicul generalist și medicul obstetrician în cazul femeilor, este acel medic pe care trebuie să îl vedem în fiecare an, chiar dacă nu avem probleme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.