Text de Radu Stochiță

Tata nu a făcut facultatea când a terminat liceul, ci 41 de ani mai târziu. A intrat la buget fiindcă a avut o medie mare la Bac-ul dat în 1981. Acum este student în anul al doilea la Geografie – Universitatea Valahia din Târgoviște, șef de an și cu cea mai mare medie din grupa sa. Se duce în fiecare zi la cursuri cu un entuziasm pe care uneori nu-l găsesc eu, proaspăt absolvent de facultate, la colegii mei care au o treime din vârsta tatălui meu. Am fost pentru o bucată de timp studenți în același timp, eu – în SUA, el – în România, purtând cu el la cursuri penarul meu din generală. O poveste despre educație, la orice vârstă. 

În vara lui 2021, am plătit taxa de înscriere la Universitatea Valahia fără a-i spune tatălui meu. De doi ani tot existau discuții să meargă la facultate, să-și ocupe timpul din perioada pensionării altfel decât o făcea până atunci. În 2019, n-am reușit să ne mobilizăm la timp, în 2020, pandemia ne-a lovit. În vara lui 2021, discuțiile au continuat. 

Doar că entuziasmul era acoperit de un strat de anxietate și de întrebări pe care mai degrabă și le punea ca să-și ridice piedici. Mă întreba ce poate face un om de vârsta lui la facultate, cum s-ar integra într-un colectiv mai tânăr chiar decât fiu-său.

Lovitură la Chișinău: un ziar a pus mâna pe telefonul organizatorului protestelor partidului Șor pentru ”gaz ieftin”
Recomandări
Lovitură la Chișinău: un ziar a pus mâna pe telefonul organizatorului protestelor partidului Șor pentru ”gaz ieftin”

Fiu-său, adică eu: 23 ani, absolvent de Istorie-Sociologie la Bowdoin College în Statele Unite. Nu i-am ascultat comentariile prea mult. I-am plătit taxa și l-am invitat la calculator să-și aleagă facultatea la care ar dori să aplice și mai apoi să găsim un program care i s-ar potrivi.

Un pensionar din Dâmbovița, student bursier la 41 de ani după ce a dat Bac-ul. „Mă apuc după și de master”
Radu și tatăl său, Ion

Cum și-a ales facultatea

Am tăiat facultățile tehnice și ne-am dus înspre direcțiile umaniste sau sociale. Am propus administrație publică, științe sociale sau ceva legat de geografie. Asta din urmă a fost propunerea mea, fiindcă aveam încă vie în mintea amintirea de când eram mic, când mă așezam lângă el în pat cu un Atlas Corint în brațe și mă ajuta să identific diverse țări. Foloseam un băț de lemn ce avea atașat un steag la României (îl primisem în urmă cu mulți ani la o paradă de 1 Decembrie) cu care trasa atent conturul fiecărui stat despre care eram curios. Într-unul dintre contururile abstracte aveam să ajung mai târziu ca student. Nu știam atunci că amândoi, tată și fiu, aveam să ne sincronizăm anii studenției, unul – în Brunswick, SUA, celălalt – în Târgoviște, România. 

Bucureștiul, locul legat obsedant de planurile lui Putin
Recomandări
Bucureștiul, locul legat obsedant de planurile lui Putin

Mereu am rămas impresionat de cunoștințele pe care le avea fără să fi urmat cursurile unei facultăți. Mare parte din educația lui a fost în școli profesionale sau tehnice. Gândul ca tata să se înscrie la facultate nu era nou, doar că nu auzisem de persoane în vârstă care să fi urmat o formă de învățământ superior după ce s-au pensionat. Cel puțin nu în jurul nostru. 

Mai mult, au fost destui care l-au descurajat. „Majoritatea mi-au zis că ce îți trebuie facultatea? M-au întrebat la ce vârstă termin, iar eu am zis că la 62. Le-am zis că mă apuc după și de master”. 

În Pucioasa, de unde suntem, educația era în continuare doar pentru cei tineri și era privită mai degrabă ca o perioadă bine delimitată a vieții ce duce la formarea profesională. După ce ți-ai luat diploma, școala e uitată. De fapt, Pucioasa este o oglindă mai mică a României.

Cifrele Eurostat din 2021 confirmă narativa:  în România, doar 4,9% dintre adulții cu vârstele între 25 și 64 de ani participă într-o formă de educație sau training. Jumătate față de media europeană.

Idilica viață de pensionar care se plimbă zilnic la piață, care se întâlnește cu foștii colegi de întreprindere la table în parc este ruptă de realitate. Bărbatul (nu exclusiv) la bătrânețe nu se oprește din lucru sau nu ar trebui, cel puțin, să se oprească. Tatăl meu, de pildă, s-a pensionat anticipat din cauza bolii. Ritmul muncii scade, dar nu încetează. Se ocupa de grădina de la țară, copilea via, avea grijă de cei cinci stupi sau plănuia noi construcții. Niciodată nu era de-ajuns, întotdeauna se putea face mai mult. Până și el a ajuns să se mire azi că nu s-a cumințit să-și trăiască pensia. „La îndemnul alor mei, pentru a nu pierde ritmul intelectual și de-a acumula cunoștințe, am decis să mă înscriu la facultate”, spune că a fost motivația lui de a deveni student la 59 de ani. 

REPORTAJ. 1 Decembrie cu diaspora românească din Danemarca. 80 de electricieni români lucrează într-un șantier naval din Skagen: „Oamenii de sus nu sunt pregătiți, sunt zero. Din cauza sistemului, nu avem nimic în țară”
Recomandări
REPORTAJ. 1 Decembrie cu diaspora românească din Danemarca. 80 de electricieni români lucrează într-un șantier naval din Skagen: „Oamenii de sus nu sunt pregătiți, sunt zero. Din cauza sistemului, nu avem nimic în țară”

Așadar, i-am propus să încerce Geografia și am decis împreună că geografia turismului ar fi alegerea potrivită, mai ales că a și lucrat 35 de ani din viața lui ca pădurar. Practic, are mai mulți ani de pădure decât am eu de viață. 

Un pensionar din Dâmbovița, student bursier la 41 de ani după ce a dat Bac-ul. „Mă apuc după și de master”
Carnetul de student cu care se mândrește Ion Stochiță

Al șaptelea, la buget

Fiind la prima facultate, am aplicat pentru un loc la buget, pentru care am scanat documentele împreună și am așteptat cu încredere să vedem dacă se va încadra. A intrat al șaptelea și a putut să urmeze cursurile facultății gratuit. Abia când s-a văzut pe lista admișilor mi-a zis că de fapt i s-a împlinit un vis pe care l-a avut de la 18 ani. „Nu erau resurse materiale atunci și majoritatea tinerilor tindeau să se angajeze. Era sărăcie mare, voiau să aibă banul lor, să aibă o viață mai bună și nu se ducea lipsă, în perioadă aceea, de locuri de muncă”.

Pe mine, în schimb, el și mama din timpul liceului m-au încurajat să aplic la facultate. Pentru mine era un pas oarecum așteptat, o treaptă pe care să pășesc pentru ca mai apoi să pot să-mi croiesc o carieră. Am fost încurajat să devin bancher, IT-ist, avocat, procuror, iar la un moment dat chiar și medic. Am devenit istoric și sociolog, iar părinții în niciun moment nu s-a opus. Am plecat din țară în Italia, afectat de o experiență de liceu pe care nu aș descrie-o ca pozitivă, iar mai apoi am primit o bursă să studiez la Bowdoin College în Maine, Statele Unite.

Ce diferență față de experiența tatei, El e din Ștubeie, un sat al comunei Valea Lungă, Dâmbovița, care până recent nici nu era asfaltat. Mereu când mergeam să vizităm locul unde s-a născut, tata făcea pe ghidul: îmi arăta școala primară la care a învățat, până la care făcea 30 de minute pe zi, iar apoi cea generală, până la care făcea o oră, iar în final amintea și de Liceul Industrial din Moreni și până acolo naveta îi răpea trei ore din zi. O progresie parcă firească: cu cât crește un tânăr, cu atât vrea să plece mai departe.

L-am întrebat dacă din Ștubeie a făcut cineva facultatea. „Au fost vreo doi la vremea respectivă – unul era fiul unui fost primar, iar celălalt era al unui muncitor, dar probabil s-au tras unul după altul”.

Era obișnuit cu munca de tânăr, lucra verile la o persoană în sat care se ocupa cu confecționarea saltelelor, iar în restul timpului ai lui îl trimiteau cu animalele la păscut. Pentru el timpul liber era limitat, iar munca după școală, dar și în vacanță era o chestiune firească căci trebuia să-și ajute părinții. Pentru mine situația a fost diferită, iar în afară de ștersul prafului și alte câte responsabilități domestice care au fost dezvoltate pe parcurs, trebuia să mă axez doar pe școală. 

Sunt conștient de privilegiul de care am beneficiat, mai ales că nu toți elevii din România sunt scutiți de sarcini domestice sau de lucru pentru a se întreține. 

Conform unui studiu al Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), doar 2.5% din totalul studenților și elevilor români lucrează. Totuși statistica este înșelătoare și nu ia în considerare elevii care prestează sarcinii domestice, pe umerii cărora revin gospodării întregi și uneori și creșterea fraților mai mici, părinții fiind plecați în străinătate. 

În satele din vecinătatea Pucioasei încă sunt elevi care se ocupă de creșterea animalelor, iar în rândul colegilor mei de gimnaziu, existau unii care găteau pentru restul familiei.

Pentru tata munca a fost o realitate pe care nu puteai să o chestionezi. A plecat la muncă de tânăr, și-a urmat traiectoria pe care societatea i-o impunea: să ai serviciu, să-ți faci o casă și să întemeiezi o familie. Inițial mi-a mărturisit că nu avea de gând să termine liceul, să dea examenul de treaptă – cum era numit pe vremuri – doar că la insistența alor lui s-a dus până la urmă. 

Totuși, a intrat al șaselea pe școală. Avea atât de puțină încredere în sine, încât atunci când s-a dus să vadă rezultatele, a pus degetul pe avizierul cu numele fiecăruia și a început numărătoarea de jos în sus. Se aștepta că o să fie pe undeva pe la jumătate, în cel mai bun caz. Anxietatea l-a cuprins când a trecut cu degetul de mediană. S-a regăsit între primii, între cei care „se trăgeau din părinți educați”, între copiii care au fost susținuți. 

Un pensionar din Dâmbovița, student bursier la 41 de ani după ce a dat Bac-ul. „Mă apuc după și de master”
Ion Stochiță a visat de când a dat Bac-ul, acum 41 de ani, să fie student

Bursier la pensie

Neîncrederea în forțele proprii l-a stăpânit și atunci când a intrat la facultate, 41 de ani mai târziu. „Am considerat-o mereu ceva serios și de aceea am avut o prezență bună la seminarii, fapt ce a făcut să am cea mai bună medie din grupă. De atunci sunt bursier”. 

Eram la cursul de Teorie Literară când mi-a trimis un mesaj pe WhatsApp să-mi arate că va primi bursă. L-am sunat imediat ce am ieșit din sală și l-am felicitat, iar el a acceptat meritele cu modestie. A sunat imediat la bancă să-și deschidă cont ca să-i intre banii – 750 de lei pe lună, un adaos mic la pensie, dar cu o semnificație inestimabilă. 

„La început nu eram așa sigur, mai ales că ceilalți absolviseră liceul în 2021 și nu mă gândeam că pot să fiu peste ei. Mă gândeam că o să fiu la mijloc cu rezultatele, doar că prezența m-a ajutat să asimilez foarte multe cunoștințe care m-au ajutat la sesiune pentru obținerea rezultatelor”, a povestit tata.

A fost nesigur de la începutul facultății. Ba chiar se gândea să nu se prezinte la cursuri. Îmi zicea că o să se simtă puțin ciudat, mai ales că au trecut așa mulți ani de când a urmat cursuri formale într-o unitate de învățământ. 

Salvarea a venit într-o zi când l-a sunat unul dintre actualii profesori pentru a-l convinge urmeze totuși cursurile, să nu-și facă atâtea griji. A fost de-a dreptul uimit și în același timp emoționat de gestul profesorului de a-l contacta personal și de a-l încuraja.

Tata trăise într-un sistem în care omul muncii a fost pus la pământ. Pe vremea comuniștilor, trebuia să ai grijă ce zici, iar după ‘89 trebuia să nu critici foarte mult tranziția spre capitalism. În timp ce patronii făceau varii scheme și se îmbogățeau, oamenii muncii rămâneau în urmă. Salariile reale stagnau, iar puterea de cumpărare de-abia dacă mai creștea. La ultimul loc de muncă, după 30 de ani de experiență și școli profesionale terminate, tata lucra pe salariul minim pe economie. 

Articolul complet în Școala 9

Radu Stochiță lucrează în comunicare în mișcarea sindicală Cartel ALFA și în paralel este jurnalist freelancer. Articolele sale au apărut în Al Jazeera, Jacobin, Dissent, Mindcraft și Newsweek. 

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (1)

Nic12   •   04.10.2022, 17:17

Se plictisește omul, sau, mai grav, nu se suportă! Va scrie pe crucea lui "Absolventul Gicu cu media 18 cum laude a Universității Cutare Fabrica de diplome". Își va pune diplomele în rame și le va agăța pe hol, să le vadă poștașul când îi aduce pensia!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.