Mihai Stoica și-a anunțat revenirea în fotbal, la Steaua, unde, începând de vineri, va ocupa oficial funcția de director sportiv.

Când a fost condamnat, la cei 3 ani și 6 luni de închisoare s-a mai adăugat o ”coadă” destul de ambiguă, adică ”pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor constând în calitatea de reprezentant al unui club de fotbal pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii”. Cu toate acestea, Meme a ieșit din închisoare pe 15 februarie și, după doar o lună și jumătate se va întoarce în fotbal.

”Eu, deocamdată, sunt un apropiat al clubului, până vineri. De vineri, voi fi angajat al clubului și mă voi ocupa strict de probleme sportive, voi fi director sportiv. Sub nicio formă nu voi presta nicio activitate legată de transferuri, probleme de natura celor pe care le-ai amintit și nu voi face comentarii”, a declarat Mihai Stoica pentru Digi Sport.

Ion Puiu Ionescu, fost jucator de fotbal la Rapid

Ion Puiu Ionescu, fost jucator de fotbal la Rapid

Cât de periculos este demersul lui Stoica? Ion Ionescu (77 de ani), golgheterul all-time al formației Rapid, ajuns între timp un avocat renumit, i-a transmis lui Mihai Stoica, prin intermediul „Libertatea”, să evite să încalce acea ”coadă” primită la condamnare.

EXCLUSIV. O cunoscută cineastă franceză, Mia Hansen-Løve, despre lecția filmului său, recent lansat și în România: Când pierdem pe cineva, doliul înseamnă și dorința de a trăi, deci să nu ne simțim vinovați
Recomandări

”Mihai Stoica se joacă cu focul! Nu știu exact ce scrie în interdicția primită din partea instanței, dar, e clar că se referă la o activitate pe care o desfășura în momentul în care a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat. Dacă a fost trimis după gratii pentru nereguli la transferuri, evident că nu poate să se mai ocupe de așa ceva. Nu știu ce are în fișa postului de director sportiv, dar, dacă peste ceva timp, se va trezi cineva să spună că a negociat un transfer cu el, se întoarce după gratii! Oricum, cred că s-a consultat cu avocații, știe ce nu are voie să facă și ce riscă. Nu arunca el așa doar o vorbă în vânt, pentru că știe ce risc își asumă și cât de subțire e linia pe care merge”, ne-a declarat Ion ”Puiu” Ionescu.

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Observatornews.ro
"Mi-ai distrus copilul!" Falsul dentist sirian care a mutilat o concurentă Miss România, ridicat de poliţişti
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
FANATIK.RO
Bătrânul de 87 de ani de la Românii au talent cu un trecut nebănuit. Radu Iordache: „Am avut aproape 900 de femei”
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață