Românii pregătesc pe zgură, în turnee de tip ATP challenger, disputa cu Spania, de la Cluj, din Cupa Davis (15-17 iulie). Marius Copil (25 de ani și locul 199 ATP) a trecut miercuri, în turul doi la turneul de la Napoli, dotat cu premii de 42.500 plus ospitalitate (cazare și micul dejun asigurate de organziatori).Victima arădeanului în turul doi (optimile de finală) a fost italianul Gianluca Mager, 6-4, 6-3. Mager are 21 de ani și este pe locul 343 ATP. Italianul a venit din calificări.
În ”sferturi”, Marius Copil se va duela cu un alt italian, Salvatore Caruso (23 de ani, locul 260 ATP), cel care a dispus de Mirza Basici (Bosnia/Herțegovina), scor 6-4, 6-7 (2), 6-2. Pentru calificarea în sferturi 1245 de euro și 17 puncte ATP.
În schimb, celălalt român ajuns pe tablou principal, piteșteanul Adrian Ungur (31 de ani și locul 173 ATP), a capotat, tot miercuri, în fața bielorusului Uladzimir Ignatik (25 deani și locul 229 ATP) , scor 5-7, 2-6. Ungur s-a ales doar cu 730 de euro și 8 puncte ATP.Apoi, spre seară, Ungur și Copil au făcut pereche la dublu, evoluând contra duetului Rameez Junaid (Pakistan) - Ken Skupski (Marea Britanie). Românii au fost eliminați din competiție de către favoriții 2 ai întrecerii, scor 6-7 (2), 4-6, dar au plecat acasă cu 310 euro, pe care vor trebui să-i împartă frățește.Ungur și Copil vor evolua la dublu și la ”BRD Năstase-Țiriac”, turneu programat să înceapă pe 16 aprilie, la București, și să se încheie pe 24 aprilie. Ungur și Copil sunt deținătorii titlului la dublu, la întrecerea din capitala României.AICI, tabloul de concurs în proba de simplu.AICI se pot vedea LIVE VIDEO meciurile.AICI, tabloul de dublu.