Olăroiu a ieșit campion, fără să joace! În penultima etapă de campionat, Al Ain, formația de pe locul secund, a clacat în deplasare, joi după-amiază, în meciul cu Al Fujairah (penultima clasată, locul 13), scor 2-3.

Între Al Ahli și Al Ain, antrenată de bosniacul Zlatko Dalici și unde evoluează olandezul Ryan Babel (ex-Liverpool), sunt șase puncte diferență (62, față de 56), iar trupa românului mai are de disputat două jocuri, în timp ce rivalii mai pot aduna cel mult trei puncte, în runda finală.

Al Ahli joacă mâine, acasă, cu Bani Yas (ocupanta locului 8), de la ora 19.45. În ultima etapă, formația fostului tehnician al Stelei va evolua tot acasă, cu Al Shaab, ”lanterna roșie” a campionatului. 

Cosmin Olăroiu mai are șase trofee câștigate în Emirate:

Al Ahli – campionatul (2013-2014), Cupa EAU (2013-2014), Supercupa EAU (2013).

Al Ain – două campionate (2011-2012, 2012-2013), Supercupa (2012).

”Oli” a mai cucerit trei trofee, în Arabia Saudită și unul în Qatar.

S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Viva.ro

Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
Observatornews.ro
Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Știrileprotv.ro
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
HOROSCOP

Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!