EXCLUSIV. Ironia sorții! Un mare rapidist a văzut minunea de la Sevilla chiar din spatele porții unde s-au tras penalty-urile: „Duckadam a avut ceva venit de sus!” | FOTO&VIDEO
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 30 de ani de la istorica performanță a Stelei, care a cucerit Cupa Campionilor Europeni la fotbal în dauna celor de la FC Barcelona, punând mâna pe, probabil, cel mai strălucitor trofeu din tot sportul românesc, „Libertatea” vă dezvăluie în exclusivitate cum a ajuns un mare rapidist să vadă minunea chiar din spatele porții la care Duckadam a apărat cele patru penalty-uri. Ion Cârstea are 82 de ani și e recunoscut ca un mare iubitor al „Realului” din Giulești. El a scris împreună cu Cristian Costache istoria „feroviarilor”, „Fenomenul rapid. Legenda continuă”. Acum, are pregătită o altă istorie a „vișiniilor”, pe care se pregătește s-o lanseze. Dar în 1986 a fost părtaș de la doar câțiva metri distanță la un eveniment intrat în Cartea Recordurilor. Citiți o poveste excepțională despre cum au fost „selecționați” suporterii care au mers acolo, cum s-au descurcat printre aprigii spanioli, cum au descoperit cine era omul trimis de Securitate să-i urmărească și multe altele.
Cuprins:
„Ăia care rămâneam în cărți ne pupam, ne îmbrățișam!”
Libertatea: Cum a decurs procesul de triere al suporterilor care au ajuns la finala de la Sevilla? Prin câte etape ați trecut ca să ajungeți acolo?
Ion Cârstea: Plecarea a fost dificilă, în sensul în care toți care am fost înscriși doreau să plece. Prețul călătoriei? Am dat 5.000 de lei, cam așa ceva. Au urmat verificările la sectorul 8, sectorul de verde (n.r. – o perioadă Bucureștiul a fost împărțit în opt sectoare care erau denumite după culori), ăsta care e acum sectorul 1. Verificările nu se făceau de fapt acolo. Acolo ne strângeau și ne anunțau „Următorii tovarăși rămân pe loc (n.r. – adică nu primeau dreptul să plece)!”. Rămâneau pe loc și le spuneau de ce nu pleacă. O dată rămâneau 5-6, o dată 3-4, o dată 2-3. Ăia care rămâneam în cărți, ne pupam, ne îmbrățișam: „Bă, am scăpat!”. Și ne gândeam: „Ce mai urmează?”. „Ne mai cheamă o dată”, ne ziceam. Aiurea, ne-au chemat de vreo două trei ori.
Dar ați scăpat...
Ultima oară, când se apropia plecarea au anunțat: „Vor pleca următorii”. Și ne-au nominalizat. În fine, ne-am întâlnit la Expoziție (n.r. – La Romexpo) la ora 6.30 dimineața. După ce am trecut pe la Biserica Luternă unde era un birou de unde se eliberau pașapoartele. Când am văzut pașaportul și cu viza Spaniei, abia atunci am fost convinși că plecăm. Și convingerea ni s-a mai întărit când s-au pus în mișcare autobuzele spre aeroport, fiindcă și până atunci mai venea câte și unul și spunea „Domnul din mașina cutare, rămâneți un pic pe loc!”.De ce? Eu știu ce reclamații mai erau, probabil din partea celor care nu reușiseră, care probabil ziceau: „Stai, domne, ăștia pleacă și eu nu. Păi, ăla are o rudă în Germania și a fugit...”.
„Ne ziceau: «Să vă țineți de mână! Acolo se fac răpiri!»
„N-a fost nicio înjurătură, niciun scuipat. Dacă era pe la noi, era dezastrul de pe lume!”
Nici în stadion n-ați avut probleme?
Nu ne mai era teamă de ei. Am început să mai aplaudăm și noi pe acolo, să strigăm. La plecare ne-au felicitat, cu toată supărarea lor. În fine, era 12 noaptea când s-a terminat.Până la plecare, a fost momentul culminant al penalty-urilor. Cum l-ați trăit? La plecarea de la București îl aveam pe Arșinel, el era optimist și o parte dintre noi mai ziceam: „Fotbalul e fotbal, mingea e rotundă, să vedem”. Arșinel: „Nu tăticule, noi ne întoarcem cu Cupa!”. Noi ne amuzam, dar nu credeam nici unul că ne întoarcem noi de acolo cu Cupa, dar datorită lui Duckadam... Cred că dacă se mai repetau loviturile de departajare încă o dată, poate le primea pe toate. Dar atunci a avut o intuiție... Când a tras Urruti (n.r. - Alesanco), pe mingea lui Urutti s-a dus, în dreapta. Când a tras alălaltul, în stânga (n.r. - Marcos), în stânga s-a dus. A avut ceva, o presimțire, o intuiție, ceva de sus venit. „Aruncă-te în colțul ăla!”. A fost ca și cum i-ar fi spus cineva, pentru că n-a ezitat deloc.Ați avut puterea să vă bucurați între spanioli? Am avut puterea și ei ne-au felicitat, ne-au încurajat. N-a fost niciun ghiont, nicio înjurătură, niciun scuipat. Dacă era pe la noi, era dezastrul de pe lume.Credeați în marea minune? Ne mai încurajam noi, dar nu credeam niciunul că o să ne întoarcem cu Cupa, dar la loviturile de la 11 metri, parcă ne-a mai venit sufletul la loc. Și noi, și ei porneam având în față norocul. Nu ni-l închipuiam pe Duckadam să apere toate loviturile noastre, iar ai noștri să dea două goluri.Cum s-au văzut din spatele porții paradele lui Duckadam? În spatele porții, impropriu spus. Nu eram chiar în spatele porții. Mai aveam 3-4 rânduri până la poartă.Poziția era centrală sau un pic mai în lateral? Eram într-un unghi aproape în spatele porții, un pic spre dreapta. Pe el îl simțeam foarte aproape. Ai noștri, când au văzut totuși că intră în prelungiri, parcă aveau și ei alt curaj. Intratul în prelungiri a însemnat un optimism pentru ai noștri și o cădere pentru ei. În orice caz, toți așii lor au fost înfrânți de Duckadam, dar am convingerea că la o repetare alta ar fi fost povestea.
„Printr-un noroc am ajuns acolo!”
Cum de nu l-au afectat ratările lui Majearu și Boloni? N-am altă explicație decât momentul. Am crezut după 1-0 al nostru, până atunci eram morți, eram tăcuți. Am început, când am văzut că nu suntem chiar așa de oropsiți, am început, mai săream și noi în sus. Noi, de fapt, tot meciul l-am văzut în picioare. Până să înceapă meciul am stat jos, când a început – toți în picioare. Plecau de la locurile lor în fazele teribile, de nu-i mai vedeai. Până se întorceau...Cum ați ajuns în acea peluză? La intrarea în stadion, asta a fost interesant. A venit un cetățean acolo și ne-a explicat „Sectorul 1,3,5 la peluză, în picioare!”. Ei știau deja că stăm în picioare. „Sectoarele 2,4, 6 la tribuna întâi, lângă El Rey (n.r. – regele Juan Carlos)!”. Așa a căzut la tragerea la sorți. Printr-un noroc am ajuns acolo. La început eram supărați că stăm la peluză, dar când am văzut că suntem în spatele porții lui Duckadam la penalty-uri, ne-a trecut supărarea. Le făceam semne celor de la tribună.Dumneavoastră sunteți cunoscut ca un mare suporter al Rapidului, ați scris și cărți despre Rapid. V-ați bucurat sincer în acel moment pentru Steaua? Atunci am fost toți steliști. Erau și rapidiști, și dinamoviști, dar plecând cu echipa Steaua, care ne reprezenta, fiind acolo români printre străini, fiind suporterii singurei echipe care ajunsese pentru prima oară în finală, toți am fost steliști până la înapoiere. După o săptămână am revenit fiecare la păcatele noastre și la echipele noastre. Despre Steaua, sigur, ne mai aduceam aminte, îi mulțumeam că am ajuns și noi acolo.
Fiindcă au rămas atunci atâția, nu v-au mai chemat pe la securitate să întrebe dacă ați știut sau nu? Din cei pe care-i cunoșteam eu, nu rămăsese niciunul. Nu ne-au întrebat nici cum a fost pe acolo, nici cum s-a întâmplat, fiindcă securitatea avea problemele ei mai mari atunci. N-am fost interogați.Cu ce alte amintiri ați rămas după acea excursie? Am început să facem schimburi de fotografii, de fulare. M-am întors de acolo cu un fular pe care-l țin ca amintire. Cei care eram în grupul nostru am ținut legătura un timp, ne-am făcut vizite, ne-am întâlnit la un an, le-am mai amintit eu la 10 ani, la 20 de ani. Din cei care ne-am dus, eu nu cunoșteam în avion decât doi oameni, cam din domeniu, de la Calea Ferată.Până atunci, ați mai plecat undeva în afara spațiului ex-comunist? Nu! Mai vizitasem RDG, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, dar în lagărul celălalt nu trecusem.
„Cel mai mult m-a impresionat un moment, de circa 5-6 minute, când eram deasupra Mediteranei. Dedesubt nu era nicio palmă de pământ, pe cer, nici măcar un norișor. Era albastru de colo până colo, cerul și luciul apei aveau aceeași nuanță. Aveam senzația că stăm pe loc, dacă nu aveam niciun reper!”, Ion Cârstea
A scris o carte și despre acest eveniment
Ion Cârstea se laudă cu peste 30 de cărți publicate, multe dintre ele și din domeniul sportiv. Puțină lume știe că el a scris și lucrarea „Sevilla, mon amour”, împreună cu Eugen Marin. „Am scris-o când s-au aniversat 10 ani. Am făcut-o împreună cu Eugen Marin. Eu am povestit călătoria, el amintirile de aici”, ne-a mai declarat Ion Cârstea.
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/p_Wk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2U4bU1CcVB3RzU2S2txdDk1ck1xVmdoQ05RTzgxYTg5U2sxemUwWE4uanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Raiul pe pământ! Cum arată casa cu 5 camere a Mirelei Vaida: Living cu perete de sticlă spre pădure și piscină de 30.000 € [27 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/zgXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlLzlocWV1SVFQTU5YSGFPdVJ5dEhmRnhFdU5tZWk1cmNRUWR1YzZzYlcuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
