Cu ocazia aniversării a 50 de ani de la construirea stadionului Azteca, din Ciudad de Mexico (Mexic), mai multe foste vedete ale fotbalului internațional au disputat un meci de gală.
Printre cei care au participat la acest eveniment s-au numărat francezul Marcel Desailly, italianul Fabio Cannavaro sau brazilianul Ronaldinho.
Întâlnirea, una neoficială, jucată în absența publicului, a opus echipei ''legendelor'' internaționale una a foștilor jucători mexicani, și s-a desfășurat în deschiderea celui de-al 66-lea Congres FIFA. Scorul final a fost de 9-8 în favoarea veteranilor mexicani.
Inaugurat în 1966, stadionul ''Azteca'', având cu o capacitate de 105.094 locuri, este primul care a găzduit două finale ale Cupei Mondiale, în 1970 și 1984, notează Agerpres.