România va debuta vineri, 10 iunie, la turneul final al Campionatului European contra Franţei, naţionala ţării gazdă a competiţiei.
Pentru ca totul să fie sub control, alături de trupa lui Anghel Iordănescu se află în cantonamentul din Franţa şi psihologul Silviu Ioniţă.
Acesta a vorbit, pentru Dolce Sport, despre modul în care încearcă să-l ajute pe selecţionerul Anghel Iordănescu pentru ca, pe 10 iunie, să dispună de o echipă în cea mai bună formă sportivă şi mentală.
„Vrem să le dăm încredere jucătorilor, curaj. Asta vrea și domnul Iordănescu. Am criterii de observare, inclusiv la antrenamente. Pe jucătorii de performanță, fiecare detaliu îi poate afecta. Lucrul cu jucătorii naționalei a mers mult mai bine decât mă așteptam. Noi nu filozofăm la ședințele noastră, nu vorbim despre probleme din copilărie, sau ce conflicte au cu părinții. Facem lucruri practice, care pot fi aplicate imediat de ei. Noi vrem să creăm o stare de bine, să ajutăm la formarea unui grup”, a spus Silviu Ioniţă.
Psihologul echipei naţionale a continuat: „Există o creștere a energiei, a focusării, pe care trebuie să o avem. Nu există o tensiune. Trebuie să ne creștem concentrarea, nu trebuie să fim foarte relaxați. E foarte important ca în timpul meciului, jucătorii să fie la potențial maxim. Avem discuții de grup, sunt discuții în care să iasă frustrările, să se poată concentra la meciuri. Am și discuții individuale, în care purtăm conversații personale”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_31921a74dcc247a9a8f9ac004a80efd9.jpg)
Silviu Ioniță a fost adus la echipa națională înaintea cantonamentului din Italia, la cererea selecționerului Anghel Iordănescu.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_728d1bec6fbbce9c8955ae421516fa90.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_4b879b8e794a65b43fc941e217c43188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_707d925a06fd8c74f7fb97028fb2b30e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d98c6a359766b92b739beb7c07c2e55e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_4989fd904a46af7fb26c97815ef0a7dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dd0f0167e9bf9b9b0882bc60db556f12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_0d74d3754878b5d5117d911fb9052f5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_1153cb652d0f9b25e06a79efc3418375.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_25f0ad9ac410d25bc353067a3cdb1485.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_34730a94a5462de3ea17eb17455b72bc.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.