Burleanu: ”Nu dorința, ci neputința ne-a împiedicat să ajungem mai sus la Euro 2016”. S-a decis soarta lui Iordănescu / VIDEO

Comentează

După dezastrul de la Euro 2o16, când naționala tricoloră a părăsit pe ușa din dos competiția, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a ieșit din nou în fața presei.Șeful din Casa Fotbalului a vorbit despre analiza pe care a făcut-o, după revenirea acasă de la Campionatul European. ”Așa cum v-am spus, după revenirea din Franța, ne-am rezervat câteva zile pentru a putea analiza situația, pentru a nu veni în fața suporterilor, a oamenilor din fotbal și a dumneavoastră cu discursuri de conjunctură.Îmi pare foarte rău pentru toți suporterii echipei naționale care au sperat într-un parcurs mai bun sau mai spectaculos al echipei naționale. Am fost cu toții triști pentru că nu am putut face mai mult. Deși Vlad Chiricheș a vrut să se țină tare, vă spun cu toată sinceritatea că am văzut mai mulți jucători cu ochii în lacrimi după meci. Și-au dorit foarte mult să depășească faza grupelor, însă, așa cum s-a văzut, nu dorința a fost cea care ne-a lipsit, ci neputința efectivă de a fi la nivelul așteptărilor”, a clamat Burleanu.Șeful FRF a continuat în aceeași notă: ”S-a văzut destul de clar că a existat un cumul de factori negativi care au condus la înfrângerea din meciul cu Albania: oboseala acumulată în meciurile contra Franței și Elveției, puțini dintre jucătorii noștri evoluază constant la cluburile lor, cu atât mai puțin la un interval atât de mic de zile, iar acești băieți au crescut în condiții grele, fotbalul românesc le-a oferit foarte puțin, iar ei ne-au dat totul. Calificarea a fost performanța ambiției jucătorilor, a echipei în sine, nu a unor staruri sau jucători providențiali.Ca președinte al Federației Române de Fotbal, vreau să îi asigur pe toți suporterii că am făcut în acești doi ani tot ceea ce a depins de noi pentru ca echipa națională să beneficieze de toate condițiile pe care le-am putut acoperi. Nu vreau să reiau ce am găsit în urmă cu doi ani. În aceste condiții, toată responsabilitatea pentru îndeplinirea obiectivului revine în sarcina staff-ului tehnic.

Vrea să-l păstreze la FRF pe Iordănescu 

Îi mulțumesc domnului Anghel Iordănescu pentru faptul că și-a asumat o mare responsabilitate într-un moment în care era nevoie, îi mulțumesc că ne-a dus la Campionatul European și îmi doresc ca dumnealui să rămână într-un rol în cadrul Federației Române de Fotbal. Până la finalul Campionatului European vom anunța numele noului selecționer. Suntem deschiși atât unei variante de antrenor străin, cât și român. Important este ca acesta să se înscrie în profilul pe care l-am schițat noi, să aibă peste zece ani de experiență, să aibă trofee în palmares și să fie motivat să ducă echipa națională la Mondial după 20 de ani de pauză”.Burleanu se mulțumește cu puțin: ”Mai mult de această calificare, prima după opt ani de pauză și singura în ultimii 15 ani, nu s-a putut. Pentru că nu poți acoperi cu toată dăruirea din lume și cu toate sacrificiile administrative posibile, în câteva luni, un deșert de peste două decenii.În urma procesului de analiză tehnică și financiară pe care l-am avut alături de colegii mei și de alți oameni de fotbal din afara federației am ajuns la un set de soluții pe care le aveam în vedere și care, o dată mai mult, se dovedește că nu mai pot fi amânate. Aceste propuneri vor fi înaintate spre aprobare Comitetului Executiv în cadrul următoarelor ședințe:

Planuri, strategii, bla, bla, bla

Vom ataca direct probleme reale la nivelul Ligii I: în baza unui nou manual de licențiere, echipele aflate în insolvență vor fi depunctate, nu vor putea evolua în Cupa României și în play-off, iar ulterior vor fi retrogradate în al treilea sau ultimul eșalon, 10% din suma de transfer pe care cluburile o încasează va trebui investită în centrul de copii și juniori, va exista un control strict din partea FRF în cazul acestor sume, precum și în cazul banilor proveniți de la UEFA, vom consulta cuburile din Liga I și Liga 2 pentru a găsi varianta optimă de reintroducere a obligativității centrelor de juniori, până în toamnă vom mai deschide două centre de excelență și tot din toamnă vom da drumul filozofiei de antrenament, o strategie-manual aplicată fiecărei categorii de vârstă care a lipsit cu desăvârșire din România.De asemenea, tot profitul din cumpărarea de bilete pe care FRF îl va realiza în urma organizării meciurilor echipei naționale în preliminariile Campionatului Mondial din 2018 se va direcționa către dezvoltarea fotbalului juvenil. Și nu generic, ci, la fiecare meci, vom desemna un proiect punctual, despre care fanii să știe că l-au finanțat prin prezența lor pe stadion.Le mulțumesc foarte mult tuturor suporterilor care au fost alături de noi în calificări și la EURO, tuturor celor care au participat la toate proiectele pe care le-am inițiat pentru a-i readuce alături de fotbalul românesc”.Foto: Vlad Chirea (Libertatea)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe bancnote românești ies dintr-un portofel al cărui colț negru se vede pe o masă, iar deasupra banilor este un cupon de pensie
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
Bărbat care apucă o pompă de combustibil la o benzinărie
30 sept.
Acciza la motorină, tăiată în continuare cu 25% în perioada 1–15 octombrie 2026
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
30 sept.
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
30 sept.
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Bolojan revine și nu mai exclude o coaliție PNL - PSD: „Partidul a luat niște decizii, dar nu înseamnă că nu le poate schimba”. Ce spune de varianta Alexandru Nazare premier
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
Ultimele știri
30 sept.
Nicușor Dan spune că nu acceptă ca AUR să intre cu miniștri în viitorul Guvern: „Ar afecta relația cu partenerii noștri”. Cum a răspuns la întrebarea despre PSD
30 sept.
România a depus ultima cerere de plată PNRR, de 4,35 miliarde euro, anunță Dragoș Pîslaru
30 sept.
Răspunsul lui Tudor Chirilă și altor comentatori, după ce Nicușor Dan a scris despre un nou eșec: „Sǎ vǎ fie ruşine”
30 sept.
Șofer român oprit de polițiști pe o autostradă din Elveția. Descoperirea care a dus la confiscarea mașinii sale
TRENDING
ReportajExclusiv
30 sept.
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
30 sept.
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
30 sept.
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
30 sept.
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
30 sept.
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
30 sept.
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
30 sept.
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
30 sept.
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Pensionarii din România primesc bilete de tren cu 50% reducere și pentru anul 2027. Sursă foto: Hepta.
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
30 sept.
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
30 sept.
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
30 sept.
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri