Openul de tenis al României. Simona Halep: ”Turneul de aici este deosebit!”

Comentează

Simona Halep (5 WTA) a debutat la turneul BRD Open București cu o victorie, învingând-o, scor 3-6, 6-1, 6-1, pe Barbora Krejcikova din Cehia, locul 200 WTA.

Simona a vorbit despre acest joc care i-a pus ceva probleme, sportiva noastră acuzând faptul că nu s-a acomodat încă cu zgura, după ce, în ultimul turneu la care a participat, cel de la Wimbledon (Anglia), a jucat pe iarbă.

"A fost greu să mă acomodez, pentru că am trecut de la iarbă, o suprafaţă rapidă, la zgură, o suprafaţă lentă. La început nu am avut ritm din această cauză, dar mi-am zis că trebuie să greşesc mai puţin, şi încet-încet am intrat în ritmul de care aveam nevoie pentru a deveni agresivă. În primul set eram departe de minge, eram destul de lentă. Trebuia să fiu mai rapidă pe picioare, mai puternică, dar e bine că am lăsat emoţiile deoparte şi am reuşit să simt jocul." a declarat Simona Halep.

Numărul 5 WTA a continuat: ”E foarte frumos atunci când oamenii îţi strigă numele. Din acest motiv, turneul de aici este deosebit, pentru că joc acasă şi toţi oamenii vin să mă susţină. Mă bucur că mulţi copii sunt bucuroşi să mă vadă, iar mie îmi place să stau de vorbă cu ei. Pentru mine e o împlinire atunci când îi fac să zâmbească. E plăcut şi mă simt excelent aici".

Halep, citată de Mediafax. a conchis: "M-am simţit bine să joc din nou acasă. E un turneu frumos, dar totodată greu, aşa că mă bucur foarte mult că am reuşit să câştig în primul tur şi să joc bine spre final”.

În optimile de finală ale turneului din București, Simona Halep o va întâlni pe Isabella Shinikova (Bulgaria, 156 WTA).

FOTO: Dumitru Angelescu (Libertatea)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O „broscuță”de 60 de ani, la RAR: mașina vine de la o bătrânică din Italia. Sursă foto: Facebook/ RAR.
20:43
O „broscuță” din 1967 a ajuns la RAR. Mașina legendară este din prima generație care a avut discuri de frână la roțile din față
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
19:06
5 știri by Libertatea - Actualitate: Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni / eMAG a stabilit data pentru Black Friday 2026
MONDEN
Ilan Laufer
18:49
Ilan Laufer, investiție record de 12 milioane de euro. Ce afacere și-a deschis fostul ministru pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați
Smiley și Ian pe scena Red Bull SoundClash | Foto: Red Bull
18:30
Alături de cine a apărut Smiley în fața a 6.000 de oameni în București: „Experiență interesantă”
POLITIC
Andrea Chiș, fostă judecătoare, propusă la șefia Ministerului Justiției în cabinetul Siegfried Mureșan Sursă foto: Facebook /Andrea Chiș.
19:07
Cine este Andrea Chiș, surpriza de la Justiție în Guvernul Siegfried Mureşan: „Nu mă așteptam”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Hepta
15:51
Cum arată Guvernul Mureșan. Numele-surpriză din lista de miniștri
Ultimele știri
LiveText
19:56
Suedia a învins România cu 2-1 în Liga Națiunilor. Joc curajos al tricolorilor, dar suedezii ne-au fost superiori
23:19
O pasăre Emu care a evadat dintr-o fermă se bate cu un bărbat pe stradă
23:18
Descoperire arheologică macabră. Misterul celor 79 de bărbați înlănțuiți dintr-o groapă comună din Atena a fost descifrat de cercetători
23:18
Cristi Chivu, la un meci de un nou trofeu cu Inter: Când se joacă Supercupa Italiei
TRENDING
15:55
Tensiuni în Marea Baltică. Rusia a ridicat un detașament de avioane de luptă și a declanșat o operațiune comună: „Nu a fost niciodată atât de vulnerabilă”
24 sept.
Luna plină din septembrie 2026: când o vezi și ce zodii sunt influențate
00:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2026. Lună Plină în Berbec
14:08
Cea mai vândută mașină din Europa în august 2026: modelul a depășit Dacia Sandero și Volkswagen Golf
Greșeli la prepararea cafelei cum să obții un gust perfect acasă. Sursă foto: Hepta.
22:29
Vrei o cafea mai bună acasă? Evită aceste 5 greșeli frecvente
horoscopul zilei de astăzi 14 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 26 septembrie 2026. Vărsătorii se vor agita astăzi mai mult decât de obicei, deși intuiesc că nu are niciun rost
Prim plan mana unui medic pune o picatura de sange in eprubeta intr-un laborator Sursă: Profimedia Images
21:31
Testul de sânge care poate descoperi atacurile de cord în doar 10 minute
Un băiat îmbrăcat într-o jachetă din denim gri stă ghemuit în stânga, privind spre o femeie blondă îmbrăcată într-o jachetă din denim și cu o eșarfă albă Ea zâmbește către un bărbat îmbrăcat într
21:08
Se apropie prima minivacanță din anul școlar 2026-2027. Cât costă o fugă la munte în weekendul 3-5 octombrie
Turnurile de veghe din orașul costier Sur, din Oman
19:51
Paradoxul din Oman: țara cu cea mai ciudată graniță din lume și stațiunea exotică unde românii pot ajunge cu zbor direct
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
11:44
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
O mașină încarcă la o pompă într-o benzinărie din București, 27 iulie 2026
18:51
România se află printre țările din UE cu cele mai mari scumpiri la benzină în august 2026. Prețurile la carburanți au crescut cu 26,7% într-un singur an
Poluarea râului Vâlsan de către stația de epurare Brădetu, 30 august 2026. Sursă foto: Fundația Centura Verde.
17:35
Aspretele, cel mai rar pește de apă dulce din Europa, în pericol: „Fie îl salvăm acum, fie îl pierdem pentru totdeauna”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Profimedia
15:25
Siegfried Mureșan vrea comasarea voluntară a comunelor: „O primărie la o comună mai mare, în loc de trei primării la trei comune mici”
Fortul 13, Jilava
Reportaj
13:00
Am deschis ușa și am intrat în iad: ce ascunde Fortul 13 Jilava, locul unde oamenii erau zdrobiți de foame, frig și întuneric!
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
08:50
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză
Bani românești, lei
23 sept.
Sentimentul economic, între cauză și semnal